Administraţia Parcului Naţional Retezat cere turiştilor să nu mai hrănească animalele
Turiştii sunt rugaţi să nu hrănească sau să deranjeze habitatul animalelor sălbatice care trăiesc în Parcul Naţional Retezat, specialiştii Parcului apreciind marţi că acesta oferă suficiente condiţii pentru supravieţuirea faunei din zonă.
Recomandarea survine după ce pe reţelele de socializare a fost distribuită o fotografie cu o vulpe surprinsă pe timp de iarnă, animalul fiind cunoscut pentru faptul că este obişnuit cu oamenii care urcă în Retezat, relatează Agerpres.
„Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos) şi râsul (Lynx lynx). De asemenea, în parc se întâlnesc ierbivore mari, cum sunt capra neagră (Rupicapra rupicapra), cerbul (Cervus elaphus) şi căpriorul (Capreolus capreolus)”, se arată într-o postare a administraţiei Parcului Naţional Retezat (PNR).
Potrivit specialiştilor, pe teritoriul PNR au fost identificate până în prezent 55 de specii de mamifere, ce reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei, demonstrând diversitatea habitatelor naturale prezente aici.
PNR are o suprafaţă de peste 38.000 de hectare şi a fost înfiinţat în anul 1935 la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul grădinii botanice din Cluj-Napoca, şi a savantului Emil Racoviţă.
Parcul este rezervaţie a biosferei din anul 1979 şi are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional.