Adrian, marchizul de Tartasesti (de Doru Buscu)

Marea nobilime romana, cam absenta din istorie, da semne hazlii ca s-ar reintrupa pe strada Zambaccian, la numarul 16, anul curent. O aristocratie modesta, lipsita secole la rind de opulenta presupusa a cuvintului, de titulatura, rafinamentul si ceremoniile ideale conditiei ei, vrea parca sa-si recupereze nenascuta grandoare prin persoana boierului Nastase, copilul luxului si al artei.

Undeva, la intersectia intre prostie, panica si topism, in locul geometric al miscarilor egal departate de ratiune, a avut loc operatiunea de deschidere a cutiei cu sardele in ulei si pinza, portelan, mahon si acuarela din castelul cu duplex si probleme de coruptie.

Cind am vazut la televizor mormanul de cultura luat prizonier in living, mi-am amintit de arestarea intelectualilor in anii ‘50, iar camara bunicii mele, cu proviziile insumate pe opt ani, cu gogosarii si zacusca lipite pe pereti, mi-a parut dintr-o data mai aerisita.

Turul proprietarului s-a efectuat aferat si cu oftaturi de nemultumire la reproduceri flamande din secolul al XVIII-lea, cu ironii la portelanuri vechi si cu declaratii sentimentale pentru tona de carti. Vedeta casei, pinacoteca din mansarda, a facut furori.

Ea a smuls jurnalistilor invitati exclamatii amicale, iar neobositului Ion Cristoiu comentarii ce pot fi considerate, pe o scala de la neutralitate la servilism, ca exagerat de pupincuriste.

Termopanele suspecte n-au mai stirnit curiozitatea nimanui. Sub eruptia estetica, parchetul chinezesc bine slefuit l-a lasat in umbra pe cel romanesc, insuficient reformat. Criticii de arta si colectionarii au incercat ieri, fiecare dupa puterile si dupa curajul personal, sa deseneze contabilitatea minimala a colectiei.

Preturile au inceput sa se recomande vioaie, cu prenume lung, de cinci cifre, si cu nume scurt, in euro. In depozitul de valuta cu rame grele, anuntate de amfitrion ca fiind lipsite de valoare, zac opere si replica din scoala olandeza, franceza si germana, adie boarea discutabila a unui Tizian, pluteste suspiciunea unui Rafael si exista prezumtia de vinovatie a unui Frans Francken.

Petrascu, Tuculescu, Darascu si Iser, mai greu de deghizat, au incins o hora la vedere pe culoare, pe scari si in dormitorul-titanic. Iar daca un pirlit de Darascu trece de 40.000, atunci intregul tropait artistic dezlantuit pe pereti, pe tavan, in lambriuri, pe socluri si in bezna bibliotecilor trebuie sa scoata un praf de zile mari.

Suma, combinata cu suprafata totala a domeniului, cu finisarile, cu celelalte imobile si cu depozitele nevazute, atinge numarul de milioane corespunzator reputatiei de aristocrat. Castelul, luxul, arta si multiplele locatii, cele care pun fundatia marii nobilimi, sint, iata, recuperate. Veriga lipsa din monotonul lant boieresc a aparut. Habemus Adi, poate exclama linistita istoria ratarilor.

Prin urmare, corpul delict exista, baza materiala a blazonului a aparut. Ramine sa ne intrebam de unde. „Ceea ce este aici este acumulat in mai multe generatii”, ne ajuta Adrian Nastase. Vorbim asadar despre generatia lui, a tatalui si, daca vrem, de a bunicului. Generatia bunicului a trait la Tartasesti, un sat supus gravitatiei CAP si lipit pamintului.

Ce puteau sa lase batrinii pentru acumularile nepotului? Un car cu boi in marime naturala? Doi cosasi odihnindu-se pe vecie? Tatal, Marin Nastase, fost demnitar comunist, unde sa-i fi intilnit pe Rafael si Tizian, la sedintele de partid?

Ramine generatia socrului. Ministru al lui Ceausescu in anii ‘70, Angelo Miculescu a navigat in valul doi al nomenclaturii si a avut, in consecinta, mai putine posibilitati de jaf in casele burghezo-mosierimii, usurate deja de tablouri in valul primilor cominternisti.

In cea mai harnica situatie putem vorbi deci despre o japca de catifea, cu rezultate cantitative mult sub starea actuala a comorii. Si-atunci, de unde ermitajul?

Grupul samsarilor de arta care se tem sa faca dezvaluiri saluta discretia, dar vorbeste de presiuni exercitate de oamenii fostului premier. Colectionarii mormaie despre generali si functionari ai Guvernului care achizitionau in numele „imparatului” prin incoltire.

In 2002, in ajunul zilei de nastere a lui Adrian Nastase, reporterii „Academiei Catavencu” au batut anticariatele si au evaluat cresterea vinzarilor de arta la 400.000 de euro. Ritualul predarii cadourilor a avut loc la Palatul Snagov, intr-o atmosfera dominata de estetica lui Adrian si etica lui Miki Spaga.

Aceste „acumulari” sint, asadar, complexe. Brukenthalul personal ascunde, printre tablouri si statuete subevaluate, o expozitie nevazuta a mizeriei umane in care lipsa de scrupul, lacomia, cinismul, slugarnicia si santajul poarta semnatura unui grup de mari artisti ai coruptiei.

La curtea lui Adrian, marchizul de Tartasesti, protectorul artelor fara chitanta, s-au format caracterul baronimii locale si manierele politice ale unei intregi generatii de infractori.

A, si pentru ca veni vorba despre morala, as vrea sa stiu daca Montesquieu, Taine sau Tocqueville, chiar protejati de coperte aurite, sint de acord sa se inghesuie, alaturi de Ion Cristoiu, in biblioteca unui urmarit penal.