Sari direct la conținut

Adriana Babeti, invitatul de final de sezon al dialogurilor Inapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici

HotNews.ro
Inapoi la argument, Foto: Librariile Humanitas
Inapoi la argument, Foto: Librariile Humanitas

Joi, 26 iunie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui ultima ediţie din acest sezon a dialogurilor Înapoi la argument. Invitata lui Horia-Roman Patapievici este Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a cărei carte Amazoanele. O poveste a primit recent premiul Uniunii Scriitorilor din România, la secţiunea “Cartea de eseu, critică şi istorie literară”. Discuţia va avea ca tema: Imaginaţia, ţinutul de peste curând. Despre Amazoane cu Adriana Babeţi, informeaza Humanitas.

Volumul Adrianei Babeţi a fost distins la începutul acestui an cu premiul „Cartea anului 2013”, acordat de revista România literară. A mai obţinut premiul revistei Observator cultural, ediţia 2014, secţiunea „Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară” şi premiul „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Nonficţiune”, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2014.

Cu o bibliografie impresionantă, Amazoanele. O poveste reprezintă o incursiune exhaustivă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce porneşte din Antichitate şi ajunge până în secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei poveşti fascinante se află Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar şi Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnişoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo şi Lisbeth Salander.

Adriana Babeţi, despre cum s-a născut Amazoanele. O poveste: „Am pornit, pas cu pas, pe urmele amazoanelor, ca să le împresor şi cuceresc ca pe-o cetate. Întâi, am atacat reduta cea mai expusă a întregii poveşti: însuşi numele lor. Apoi, a trebuit să aflu ce scriu poeţii, dar şi istoricii din vechime, greci şi romani, despre neamul amazoanelor. Iar în finalul atacului, cu hărţile în faţă, am vrut să intru în Amazonlandia: în zecile de tărâmuri, unele aflate la graniţa dintre mit şi realitate, unde anticii credeau că ar fi trăit şi luptat aceste femei.

Ca să cuceresc în fine măreaţa cetate a amazoanelor şi, deopotrivă, cititorul, am convocat cele mai de efect trupe, cu arme şi paveze strălucitoare, gata oricînd să-ţi ia ochii şi să te învăluie. Am pregătit două unităţi de asalt. Prima avea menirea să dea un iureş prin amazonstyle, căci capturile promiteau mult: cum arăta trupul războinicelor, cum era el pregătit pentru înfruntări, ce mîncau, cum se înarmau şi călăreau amazoanele, care era linia modei pe-un cîmp de bătaie, dar şi cum se travesteau aceste femei belicoase. Cît despre a doua unitate, ce trebuia să lupte sub stindardul lui Eros, ţinta ei putea fi lesne ghicită. Acolo s-ar fi văzut ce pătimaşe istorii de-amor stârnesc războinicele…”

Adriana Babeţi este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă literatură comparată, şi redactor la revista Orizont. Împreună cu Delia Şepeţean-Vasiliu a îngrijit (selecţie de texte, traducere, aparat critic, prefaţă) volumele Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel” (1980) şi Roland Barthes – Romanul scriiturii (1987). A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii (Polirom, 1997) şi Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă (Polirom, 1998). S-a ocupat de asemenea de traducerea şi selecţia antologiei Barbey d’Aurevilly, Dandysmul (Polirom, ed. I, 1995; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2013). A publicat volumele: Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară), Dilemele Europei Centrale (1998), Arahne şi pânza (2002), Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară, Premiul Asociaţiei de Literatură Comparată şi Generală din România), Ultimul sufleu la Paris. 69 de reţete culinare (Polirom, 2006), Le Banat: Un Eldorado aux confins (coord., Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV – Sorbonne, 2007), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (Polirom, 2009) şi Femeia în roşu (împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu, 1990, 1997, 1998; Polirom, 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro