Sari direct la conținut

Africa de Sud afirmă că toate țările sunt obligate să oprească ajutoarele militare către Israel după decizia Curții de la Haga

HotNews.ro
Sefa diplomatiei sud-africane, Naledi Pandor (stanga), Foto: ANP / ddp USA / Profimedia
Sefa diplomatiei sud-africane, Naledi Pandor (stanga), Foto: ANP / ddp USA / Profimedia

Toate țările lumii au obligația de a sista finanțarea și facilitarea acțiunilor forțelor armate ale Israelului în fâșia Gaza după decizia luată săptămâna trecută de către Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri șefa diplomației sud-africane, Naledi Pandor, citată de Reuters.

CIJ a ordonat vineri Israelului să împiedice actele de genocid împotriva palestinienilor și să facă mai mult pentru a ajuta civilii, dar nu a dispus o încetare a focului, așa cum a cerut Africa de Sud, transmite Reuters.

În decizia sa, Curtea de la Haga a arătat că Israelul trebuie să ia toate măsurile care îi stau în putere pentru a-și împiedica trupele sale să comită genocid și trebuie să ia măsuri pentru a îmbunătăți situația umanitară.

Deși CIJ nu a ordonat o încetare a focului, a anunțat că nu va respinge cazul de genocid, hotărând că palestinienii par a fi un grup protejat în conformitate cu Convenția privind genocidul din 1948. Curtea nu a decis asupra fondului acuzațiilor de genocid.

Africa de Sud s-a adresat CIJ la finalul anului trecut, solicitându-i o ordonanţă urgentă prin care să declare că, prin actele comise în Fâșia Gaza, Israelul şi-a încălcat obligaţiile care îi revin în temeiul Convenţiei privind genocidul.

Țara africană este de decenii o susținătoare a cauzei palestiniene, comparând situația poporului palestinian cu soarta sud-africanilor de culoare în timpul regimului de „apartheid”.

Israelul a respins furios decizia Curții de la Haga

Mai mulți membri ai guvernului israelian, inclusiv premierul Benjamin Netanyahu, au respins în termeni duri hotărârea preliminară pronunțată vinerea trecută de CIJ.

Ministrul Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, a fost primul care a reacționat după anunțarea deciziei, notând batjocoritor pe pagina sa de X: „Haga șmaga” („Hague shmague”).

Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a declarat la rândul său că Israelul „nu are nevoie să îi fie predate lecții despre moralitate” în timp ce luptă împotriva Hamas în Gaza.

„Curtea Internațională de Justiție de la Haga a mers departe și când a admis cererea antisemită a Africii de Sud de a discuta afirmația de genocid în Gaza, iar acum refuză să respingă definitiv petiția. Cei care caută dreptate nu o vor găsi pe scaunele de piele ale camerelor de judecată de la Haga. O vor găsi în tunelurile Hamas din Gaza, unde sunt ținuți 136 de ostatici și unde se ascund cei care ne-au ucis copiii”, a spus acesta.

Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat în schimb că disponibilitatea CJI de a discuta acuzațiile de genocid contra Israelului este „o rușine care nu va putea fi ștearsă generații de-acum încolo”.

„Vom continua să ne apărăm cetățenii în timp ce respectăm legislația internațională. Vom continua acest război până la victoria absolută, până când toți ostaticii se întorc acasă iar Gaza nu mai este o amenințare pentru Israel”, a subliniat el, adăugând că Israelul duce „un război legitim cum nu mai este altul”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro