Sari direct la conținut

Agenta rusă Maria Butina, condamnată pentru spionaj în SUA, a fost extrădată în Rusia

HotNews.ro
Maria Butina, Foto: YouTube
Maria Butina, Foto: YouTube

​O activistă din Rusia care pleda în favoarea deținerii armelor, și care a fost condamnată la închisoare în SUA, după ce a recunoscut că a acționat ca spion și s-a infiltrat în grupuri politice americane, a fost extrădată în Rusia, informează BBC News.

Maria Butina, 30 de ani, a încercat să se infiltreze în Asociația Națională privind Armele pentru a influența politica în domeniu și a fost condamnată la 18 luni de închisoare.

Rusoaica a fost eliberată dintr-o închisoare din Florida vineri și a sosit la Moscova sâmbătă, pe aeroportul Sheremetyevo.

Guvernul rus a susținut că întregul caz a fostul unul ”fabricat”. La sosire, Butina a fost întâmpinată de tatăl ei și de câțiva jurnaliști cu flori. ”Rușii nu se predau niciodată. Sunt foarte fericită să fiu acasă”, a declarat Butina. Ea a mai mulțumit diplomaților ruși și celor care au trimis scrisori de susținere, mai relatează BBC News.

Tânăra a fost arestată în iulie 2018 și condamnată la 18 luni de închisoare în luna aprilie a anului trecut, din care aproape jumătate din perioadă a fost recunoscută ca fiind deja ispășită. Ea a fost acuzată de ”conspirație” la ”promovarea intereselor Rusiei”.

Singurul cetățean de naționalitate rusă condamnat în ancheta privind ingerința Moscovei în politica internă americană, ea ar fi înfiripat legături cu National Rifle Association (NRA), care i-ar fi permis să intre în contact cu Donald Trump înainte de alegerea acestuia, dar și cu unul dintre fiii lui.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro