Agentul guvernamental la CEDO a fost schimbat. Cine e Viorel Mocanu, noul reprezentant al Guvernului român la Curtea pentru Drepturile Omului
Viorel Mocanu a fost numit în funcţia de Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cu rang de director general, printr-o decizie a prim-ministrului Viorica Dăncilă publicată marţi în Monitorul Oficial, informează Agerpres. În același timp, printr-o altă decizie a premierului, Catrinel Brumar a fost eliberată din funcţia de Agent guvernamental al României la CEDO.
Avocatul Viorel Mocanu a ocupat, din octombrie 2018, funcția de consilier onorific al ministrului Sănătății pe relații externe. Potrivit știripesurse.ro, această situație a dus la o stare de incompatibilitate între calitatea sa de apărător ales al persoanelor acuzate in celebrul dosar cunoscut sub numele de „Floreasca – Barocamera” și noua sa demnitate publică.
Viorel Mocanu este, de asemenea, avocatul lui Sorin Oprescu, în dosarul în care fostul primar general al Capitalei este acuzat de luare de mită. Mocanu a fost în trecut și apărătorul Oanei Zăvoranu.
- Viorel Mocanu (35 ani) este, potrivit CV-ului său (vezi documentul atașat), absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „OVIDIUS” din Constanța și, în prezent, doctorand în domeniul Managementului Informațiilor în Sistemul Judiciar în cadrul Universității „VALAHIA” din Târgoviște.
- Este membru al Baroului București și, potrivit CV-ului, expert în domeniul achizițiilor publice.
Mocanu o înlocuiește în funcția de agent guvernamental al României la CEDO pe Catrinel Brumar, care fusese numită în acest post în 2012, de Guvernul Ponta.
Agentul guvernamental funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cu rang de director general, precizează Mediafax. Agentul funcţionează ca un avocat al României în procesele deschise la CEDO împotriva României.
Tot marţi, Viorica Dăncilă a decis încetarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului în domeniul relaţiei cu Parlamentul, acordată lui Marian Neacşu. Amintim că fostul secretar general al PSD Marian Neacșu, exclus din partid în noiembrie anul trecut, s-a înscris recent în Pro România, partidul lui Victor Ponta.