AI folosit pentru a produce bere. Care sunt avantajele
Producătorii de bere integrează tot mai mult inteligența artificială în procesele de producție și dezvoltare a produselor, urmărind reducerea costurilor și creșterea eficienței operaționale, a declarat analistul eToro, Bogdan Maioreanu, citat de Agerpres.
eToro este o companie israeliană multinațională de tranzacționare și de investiții cu mai multe active. A fost fondată în 2007, iar în prezent are 40 de milioane de utilizatori înregistrați.
„Inteligența artificială își face intrarea în industria băuturilor, preluând tot felul de procese, de la activitățile administrative până la cele de degustare. Companiile producătoare de băuturi utilizează datele pentru a modela aroma, a accelera procesul de dezvoltare și a atrage consumatorii mai tineri. Marile nume din industrie, inclusiv cele din sectorul berii, încep să plaseze AI în centrul dezvoltării lor viitoare”, a precizat Maioreanu, într-un comunicat.
AI folosit pentru a găsi aroma
Potrivit sursei citate, cercetătorii de la Universitatea KU din Leuven, Belgia, au antrenat modele pe 250 de sortimente de bere comercializate, combinând analize chimice, paneluri de degustare și recenzii online pentru a prezice modul în care oamenii ar evalua gustul unei beri. Cercetările lor au demonstrat că algoritmii pot identifica tipare chimice relevante pentru arome pe care oamenii le ratează adesea.
„Proiectul Carlsberg ‘beer fingerprinting'(‘amprenta berii’), realizat în colaborare cu Microsoft, utilizează senzori și învățare automată pentru a prezice aroma pe baza diferitelor tipuri de malț, hamei și drojdii. Producătorii mai mici adoptă versiuni mai simple, colectând feedback-ul consumatorilor prin intermediul aplicațiilor sau al codurilor QR și folosindu-l pentru a ajusta loturile viitoare în conformitate cu ceea ce consumatorii spun că își doresc”, se mai arată în document.
Experiențe personalizate pentru clienți
Dincolo de gust, la nivel global, inteligența artificială ajută fabricile de bere să se dezvolte prin personalizarea experiențelor clienților și eficientizarea operațiunilor de fabricare a berii, ceea ce stimulează vânzările, loialitatea și productivitatea, menționează analistul.
De asemenea, aceasta schimbă modul în care berea este comercializată și modul în care mărcile interacționează cu consumatorii, de la o targetare mai eficientă a publicului până la un serviciu de relații cu clienții mai receptiv.
„În fundal, sistemele de AI optimizează lanțul de aprovizionare. Modelele de învățare automată pot identifica din timp penuria de materii prime și pot reduce epuizarea stocurilor, în timp ce algoritmii de optimizare a rutelor scurtează timpii de livrare, reducând costurile cu combustibilul”, notează Bogdan Maioreanu.
Totodată, instrumentele de prognoză îmbunătățesc planificarea zilelor de fabricare a berii, astfel încât fabricile să poată produce mai aproape de cererea reală, reducând stocurile excedentare.