Air India e pe cale să facă cea mai mare comandă de avioane din istorie – surse Reuters / Câți bani vor primi Boeing și Airbus
Air India este aproape de a plasa o comandă istorică de până la 500 de avioane de linie în valoare de zeci de miliarde de dolari atât de la Airbus, cât și de la Boeing, în timp ce își pregătește o renaștere ambițioasă sub conducerea conglomeratului Tata Group, au declarat pentru Reuters surse din industrie.
Comenzile includ până la 400 de avioane cu fuselaj îngust și 100 sau mai multe avioane cu fuselaj lat, inclusiv zeci de Airbus A350 și Boeing 787 și 777, au declarat sursele, vorbind sub protecția anonimatului, deoarece în zilele următoare se vor pune ultimele detalii asupra acestei tranzacții uriașe.
O astfel de tranzacție ar putea depăși 100 de miliarde de dolari la prețurile de listă, inclusiv opțiuni, și probabil cea mai mare din punct de vedere al volumului unei singure companii aeriene, eclipsând comanda de 460 de avioane Airbus și Boeing făcută de American Airlines în urmă cu peste un deceniu.
Chiar și după reducerile semnificative preconizate, afacerea ar valora zeci de miliarde de dolari și ar fi un final bun de 2022 după un an volatil pentru giganții aeronautici ale căror avioane sunt din nou solicitate după pandemie, dar care se confruntă cu presiuni industriale și de mediu tot mai mari.
De asemenea, ar permite Airbus să asigure o destinație pentru unele tronsoane de producție ale A350, destinate inițial companiei ruse Aeroflot și lăsate acum libere din cauza sancțiunilor impuse Moscovei.
China a livrat săptămâna trecută primul său avion de linie C919, dar este la cel puțin un deceniu distanță de a concura la o asemenea scară, spun experții.
Posibila comandă blockbuster vine la câteva zile după ce Tata a anunțat fuziunea Air India cu Vistara, un joint-venture cu Singapore Airlines, pentru a crea un transportator mai mare cu servicii complete și pentru a-și consolida prezența pe spațiul aerian național și internațional.
Această tranzacție îi conferă companiei Tata o flotă de 218 aeronave, consolidând Air India ca fiind cel mai mare transportator internațional al țării și al doilea pe piața internă, după liderul IndiGo.
Achiziționarea Air India, care se confruntă cu datorii, a oferit, de asemenea, Tata acces la drepturi de zbor și sloturi de aterizare valoroase, în special către destinații din Statele Unite și Europa.
Mascota maharajah a Air India a fost cândva sinonimă cu avioanele luxos decorate și serviciile impecabile, dar reputația sa a scăzut la mijlocul anilor 2000, pe măsură ce problemele financiare au crescut.
Fondată de JRD Tata în 1932, Air India a fost naționalizată în 1953. Tata a recâștigat controlul în ianuarie și de atunci a lucrat pentru a-și reface reputația de companie aeriană de clasă mondială.
Comanda reflectă o strategie de a recâștiga o cotă solidă de piață pentru marea diasporă indiană de peste hotare și pentru orașe precum Delhi și Mumbai, dominate de rivali străini precum Emirates.
Air India dorește, de asemenea, să câștige o cotă mai mare din traficul internațional regional și de pe piața internă, pregătind o luptă pe ambele fronturi cu IndiGo.
(foto articol: © Colicaranica | Dreamstime.com)