Al doilea guvernator republican care declară „organizație teroristă străină” un grup musulman major din SUA
Guvernatorul statului american Florida, Ron DeSantis, a semnat un ordin executiv prin care a declarat „organizație teroristă străină” unul dintre cele mai cunoscute grupuri musulmane din țară, Consiliul pentru Relațiile Americano-Islamice (CAIR), devenind al doilea guvernator republican care ia o astfel de decizie în ultimele săptămâni, transmite Reuters.
În noiembrie, guvernatorul din Texas, Greg Abbott, a luat o măsură similară împotriva CAIR. Organizația a contestat decizia într-o instanță federală, susținând că este vorba despre o inițiativă neconstituțională, menită să o pedepsească pentru viziunile sale.
În ordinul semnat de guvernatorul din Florida, CAIR este acuzată de legături cu Hamas, gruparea palestiniană militantă care a atacat Israelul în 7 octombrie 2023, omorând aproximativ 1.200 de persoane. Riposta israeliană din Gaza, guvernată la acel moment de Hamas, a ucis peste 70.000 de oameni, potrivit datelor oferite de Ministerul sănătății din enclava palestiniană, și a transformat o mare parte din teritoriu în ruine.
Ca în cazul ordinului semnat de Abbott, cel al lui DeSantis declară „organizație teroristă străină” și Frăția Musulmană, fondată în Egipt.
Ordinul din Florida îndrumă instituțiile să ia măsuri pentru a nu permite CAIR să obțină contracte sau finanțare de la stat.
CAIR a fost fondată în 1994 și are filiale în circa 20 de state americane.
