Sari direct la conținut

Al Gore nu vrea sa candideze pentru Casa Alba

HotNews.ro

Recentul castigator al Premiului Nobel pentru Pace, Al Gore, a declarat miercuri ca nu intentioneaza sa candideze la alegerile prezidentiale americane din 2008, relateaza AFP.

Intr-un interviu difuzat de televiziunea publica norvegiana, NRK, fostul vicepresedinte al Statelor Unite, a precizat ca nu are „niciun fel de proiect in acest sens, iar singura campanie in care este implicat este cea legata de incalzirea globala”.

Speculatiile legate de o noua candidatura la functia suprema de la Casa Alba au fost relansate dupa ce Al Gore a castigat, impreuna cu Grupul interguvernamental de experti al ONU privind schimbarile climatice, premiul Nobel pentru Pace.

Un grup de suporteri a reusit chiar sa stranga 200.000 de semnaturi pentru candidatura fostului vicepresedinte democrat, insa acesta a refuzat sa demareze o campanie electorala.

La alegerile prezidentiale din 2000, Al Gore a pierdut in fata contracandidatului sau republican, George W. Bush, in urma unei competitii electorale cu rezultate extrem de stranse.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro