Skip to content
Mette Frederiksen, Foto: Mads Claus Rasmussen / AFP / Profimedia

Alegeri în Danemarca. De ce Donald Trump poate aduce victoria stângii în scrutinul strâns din statul nordic

Danemarca organizează marți alegeri parlamentare, iar prim-ministra de centru-stânga Mette Frederiksen speră că poziția sa fermă împotriva lui Donald Trump pe tema Groenlandei îi va asigura un al treilea mandat, scriu Reuters și AFP.

Danezii votează marți în cadrul alegerilor generale care, potrivit sondajelor de opinie, se anunță a fi strânse, cu două blocuri de stânga și de dreapta luptând pentru controlul guvernului.

Prim-ministra Mette Frederiksen este considerată favorită pentru a câștiga un al treilea mandat, grație poziției sale ferme în conflictul cu Donald Trump pe tema Groenlandei, chiar dacă îngrijorările cetățenilor cu privire la costul de trai i-au afectat credibilitatea ca reprezentantă a stângii.

Primele exit-poll-uri vor fi publicate imediat după închiderea urnelor, la ora locală 20.00 (21.00, ora României), iar rezultatele finale sunt așteptate aproximativ patru ore mai târziu.

Disputa pe tema Groenlandei

Frederiksen, o social-democrată aflată la putere din 2019, a fost lăudată pentru leadership-ul său după ce a respins cererile repetate ale lui Trump de a anexa Groenlanda, un teritoriu autonom danez de care, potrivit acestuia, Statele Unite au nevoie din motive de securitate națională.

Disputa cu SUA a fost una benefică pentru partidul social-democrat, care a crescut de la un minim de 17% în decembrie la aproximativ 21% în prezent, Frederiksen hotărând să devanseze data alegerilor, care ar fi trebuit în mod normal să aibă loc la toamnă.

Disputa privind vasta insulă arctică nu a fost însă un element central al campaniei, care s-a concentrat mai mult pe probleme precum costul de trai, imigrația și mediul.

Un ușor avans al stângii

Ultimele sondaje de opinie recente indică un ușor avantaj al blocului de centru-stânga față de cel de dreapta, dar niciuna dintre tabere nu pare să obțină majoritatea în parlamentul cu 179 de locuri.

„Componența viitoare a guvernului (de coaliție) este foarte incertă, dar este probabil ca (Frederiksen) să rămână în fruntea guvernului”, a declarat Elisabet Svane, analistă politic la ziarul danez Politiken, citată de AFP.

„Poate că oamenii nu o plac cu adevărat, dar o consideră liderul potrivit”, a spus ea.

Frederiksen „este o figură unificatoare într-o lume plină de nesiguranță, iar danezii sunt destul de îngrijorați – există Groenlanda, Ucraina și dronele (misterioase)” care au survolat țara scandinavă anul trecut, a spus Svane.

Fragmentarea dreptei și importanța Moderaților

Mai există un argument pentru șansele lui Frederiksen – și anume fragmentarea dreptei.

„Este greu de imaginat un guvern de dreapta, deoarece acesta ar trebui să reunească un spectru atât de larg, de la extrema dreaptă până la partidele mai centriste, care nu se înțeleg prea bine cu extrema dreaptă”, a declarat pentru AFP Ole Waever, profesor de științe politice la Universitatea din Copenhaga.

Cele patru locuri de peste hotare deținute de cele două teritorii autonome ale Danemarcei – două pentru Groenlanda și două pentru Insulele Feroe – ar putea înclina balanța dacă rezultatul alegerilor este foarte strâns.

Partidul Moderat, de centru, condus de ministrul de externe Lars Lokke Rasmussen, fost prim-ministru de două ori, ar putea fi, de asemenea, decisiv dacă lucrurile se vor decide în ultima clipă.

Dezbaterile din campanie

În Danemarca continentală, Groenlanda nu a beneficiat de prea multă atenție în campanie.

În această țară bogată, cu o populație de șase milioane de locuitori, campania s-a concentrat mai degrabă pe probleme interne, inclusiv inflația, statul social și nivelurile ridicate de nitrați din apa provenită din agricultură.

Printre temele cheie ale campaniei se numără propunerea lui Frederiksen de a reintroduce un impozit pe avere pentru a finanța investițiile în educație și asistență socială, o mișcare menită să semnaleze o schimbare spre stânga.

Într-o țară în care extrema dreaptă a influențat puternic politica încă de la sfârșitul anilor 1990, imigrația a fost, de asemenea, un subiect fierbinte, social-democrații pledând pentru reglementări și mai stricte.

Frederiksen a apărat, de asemenea, o propunere de a refuza asistența medicală neesențială persoanelor de origine străină care amenință personalul medical.

„Trebuie să fie așa: pe lângă pedeapsa formală din sistemul judiciar, spunem: «Nu ai ce căuta aici»”, a afirmat ea.

Observatorii urmăresc, de asemenea, rezultatele votului din imensa insulă arctică, căutând semne care să indice dacă coaliția de guvernare din Nuuk s-ar putea destrăma, o problemă potențial îngrijorătoare într-un moment în care Danemarca poartă discuții cu oficialii americani și groenlandezi cu privire la politica viitoare.