Alegeri în SUA 2022. Democraţii îşi vor păstra majoritatea în Senat, după ce au câştigat în Nevada / Reacţia lui Biden după victorie
Democraţii îşi vor păstra majoritatea restrânsă în Senat în următorii doi ani, conform proiecţiilor CNN, după victoria din Nevada. Democraţii au acum 50 de locuri în Senat faţă de 49 de locuri ale republicanilor, notează news.ro. Președintele american Joe Biden spus că aşteaptă cu nerăbdare următorii doi ani, după victoria partidului său, relatează AFP.
În Nevada, CNN prevede că senatorul democrat Catherine Cortez Masto, fost procuror general de stat, l-a învins pe republicanul Adam Laxalt, succesorul ei în biroul procurorului general.
Conform CNN, Cortez Masto a obţinut 48.7 la sută din voturi, faţă de 48.2 la sută câştigate de Laxalt.
Mandatul unui senator are şase ani şi la fiecare doi ani sunt reînnoite circa o treime din locurile de senatori.
Democraţii îşi apără, de asemenea, un loc în Georgia, unde senatorul democrat Raphael Warnock şi republicanul Herschel Walker se îndreaptă spre un nou tur de scrutin la 6 decembrie.
Reacția lui Biden
„Mă simt grozav şi aştept cu nerăbdare următorii doi ani” a spus Joe Biden, aflat la Phnom Penh, unde se întâlneşte cu mai mulţi lideri în cadrul unui summit din Asia de Est.
Victoria demcraţilor îl plasează pe Biden într-o poziţie într-adevăr consolidată de a aborda discuţiile cruciale cu preşedintele chinez Xi Jinping, programate luni la Bali, în marja G20. „Îl cunosc pe Xi Jinping, el mă cunoaşte”, a adăugat el, spunând că au avut întotdeauna „discuţii sincere”.
Cei doi au o relaţie care datează de mai bine de un deceniu, când Joe Biden era vicepreşedinte, dar luni se vor întâlni faţă în faţă pentru prima dată în rolurile lor actuale. „Avem foarte puţine neînţelegeri. Trebuie doar să stabilim care sunt liniile roşii”, a spus preşedintele american.