Alegeri SUA 2020 De ce unele ziare și televiziuni s-au ferit până acum să treacă Arizona în contul lui Biden. ”S-ar putea ca Trump să reușească”
Arizona, fief republican la ultimele cinci alegeri prezidențiale, ce are 11 voturi în Colegiul Electoral al Statelor Unite a fost deja numărat de unele televiziuni și ziare în dreptul lui Biden, deși democratul are doar 2,4% în fața lui Trump, în condițiile în care au fost numărate doar 86% dintre voturile de marți.
Fox News și Politico (dar și alții) au trecut deja cele 11 voturi în totalul lui Joe Biden, calculele lor arătând că Donald Trump nu mai are cum să recupereze diferența.
Alte ziare și televiziuni nu au făcut-o, iar ultimele date venite de la centrele de numărare arată că există o șansă, chiar dacă mică, ca Trump să revină.
Asta pentru că, în cadrul celei mai recente tranșe de voturi numărate districtul Maricopa, președintele a avut un avans de 57% la 40% în fața lui Biden, potrivit Arizona Republic.
Interesant este că aceste voturi sunt anticipate, aici situația fiind diferită de statele de pe coasta de est, un voturile venite prin corespondență sunt covârșitor în facoarea lui Biden.
Această tranșă de voturi a redus avansul lui Biden din Arizona de la peste 90.000 de voturi la 68.000.
Paul Benz, un sociolog republican de la firma HighGround, spune că Trump are nevoie de 57% din cele aproximativ 470.000 ce ar fi rămas de numărat în Arizona.
”Adică aproximativ cât a primit ultima tranșă. S-ar putea să reușească”, a spus Benz.