Alegeri SUA: Donald Trump va vota sâmbătă în Florida
Preşedintele american, Donald Trump, va vota anticipat, sâmbătă, în Florida, a anunţat joi Casa Albă, potrivit Agerpres care citează AFP.
„Preşedintele Trump a prevăzut să voteze anticipat sâmbătă, la West Palm Beach”, a făcut cunoscut purtătorul său de cuvânt, Judd Deere.
Donald Trump urmează să ajungă vineri în Florida unde va participa la mai multe mitinguri de campanie.
Alegerile în care se înfruntă Donald Trump şi Joe Biden vor avea loc la 3 noiembrie, dar americanii au posibilitatea de a vota anticipat în numeroase state.
În special din cauza pandemiei de coronavirus şi temerilor de contaminare în ziua scrutinului, cifrele au explodat în acest an. Peste 45 de milioane de americani au votat deja prin corespondenţă sau în persoană, cu peste 30% faţă de participarea totală din 2016, potrivit organizaţiei independente Elections Project.
Preşedintele american a anunţat la sfârşitul lui 2019 că abandonează New Yorkul şi face din Palm Beach noua sa reşedinţă principală şi, prin urmare, fiscală.
Newyorkez întreaga sa viaţă, Donald Trump a fost crescut în cartierul Queens, iar mai târziu s-a mutat în Manhattan, potrivit Agerpres.