Alegeri SUA – Trump o acuza pe Clinton ca nu a anulat portitele de evitare a platii taxelor
Donald Trump, candidatul republican la presedintia SUA, recunoaste ca nu a platit impozitul pe venit ani la rand, acesta insistand ca valorifica mecanisme legale de evitare a platii, disponibile oricarui miliardar, informeaza The Independent, citat de Mediafax.
Donald Trump o acuza pe Hillary Clinton ca nu a anulat mecanismele legale de evitare a platii taxelor, in perioada cand aceasta ocupa functia de Secretar de Stat al SUA.
Acesta a declarat in cadrul unui eveniment de campanie: „De ce nu a incercat vreodata sa anuleze acele legi pentru ca eu sa nu le folosesc?”
Noi documente demonstreaza cum la inceputul anilor 1990, in timp ce incerca sa evite falimentul, Trump nu a declarat sute de milioane de dolari, folosindu-se de o manevra de evitare a platii, recomandata de avocatii acestuia. Serviciul de venit intern, manevra care i-a permis lui Trump sa evite plata taxelor, ar fi fost cel mai probabil considerata improprie, in cazul in care acesta ar fi fost evaluat intr-un potential caz de frauda.
Datorita acestei manevre de evitare a platii, care a fost mai tarziu scoasa in afara legii de catre Congresul american, Trump a evitat plata impozitului pe sute de milioane de dolari. Aceasta este doar o presupunere, dat fiind faptul ca Trump a refuzat sa elibereze declaratia de venituri, incalcand astfel o practica urmata de fiecare candidat la presedintia SUA, vreme de zeci de ani.
Publicatia americana New York Times a a anuntat ca experti pe care i-a angajat pentru a analiza declaratia de avere a lui Trump din anul 1995 au spus ca legislatia fiscala, care este in mod special avantajoasa pentru cei bogati, i-ar fi permis lui Trump sa se foloseasca de pierderea raportata de 916 milioane de dolari pentru a anula plata unui impozit pe venit echivalent pentru o perioada de 18 ani.
Echipa de campanie a lui Trump a reactionat fata de materialul publicat de The New York Times, subliniind ca documentul care sta la baza acestuia a fost obtinut in mod ilegal si ca ziarul american isi coordoneaza actiunile in linie cu campania prezidentiala a rivalei democrate Hillary Clinton.