Alegerile locale – un vot cu ochiul, burta si speranta

N-am avut niciodata ambitii de analist politic si e bine sa ramana asa. Cu toate astea, ca roman de peste granite pe care il intereseaza ce se mai intampla prin tara, ce pateste leul si cine ne mai conduce, am urmarit ieri cu sufletul la gura rezultatele alegerilor locale. Doua lucruri m-au frapat indeosebi: caderea masiva a PDL-ului si urcusul unui nou partid, facut practic de un om, la televizor.

Rezultatele alegerilor mi-au confirmat, inca o data, ca oamenii nu gandesc in argumente, ca expertii. Oamenii gandesc visceral si in imagini. Cine stie sa le foloseasca abil, acela castiga. Pe fostul presedinte al SUA, Ronald Reagan, ministrul Apararii nu l-a convins sa mareasca bugetul armatei cu cifre. I-a pus in fata un desen cu un soldat prapadit in stanga si un ofiter de Marines mare, tare si inarmat pana-n dinti, in dreapta. Sub soldat scria: „Armata noastra”. Sub ofiter scria: „Armata lor!”

Jalnicele procente obtinute de PDL in alegeri, in medie sub 20%, m-au facut sa ma intreb: De ce? De ce se intorc alegatorii romani, in optiunile lor, spre o Uniune al carei miez tare e un partid pe care, pana nu demult, l-au hulit? Un partid reinnoit doar in mica parte, care odata ajuns la putere va da piept cu aceleasi probleme foarte-foarte greu de rezolvat? Cu monitorizarea UE si FMI, cu realitatile economice, in parte dezastruoase, ale Romaniei. Cu o industrie schioapa, cu o agricultura oloaga, cu un capital uman saracit de plecarile masive ale romanilor, peste hotare.

Una din explicatii ar fi ca votam cu burta, nu cu creierul. Si nu doar in Romania. Nimanui nu-i place sa stranga cureaua, chiar daca, pe termen lung, economiile duc la ceva constructiv, sau asigura, macar, supravietuirea. Angela Merkel si politica ei de austeritate enerveaza Europa si mai tot mapamondul. Ii enerveaza si pe ai ei, din Coalitie ca si din Opozitie. Insa Germania e mai calita, a trecut prin reinvierea de dupa razboi, oamenii stiu mai bine cum sa rabde o vreme, cu gandul la viitor. Sau, cel putin, stiau cei mai in varsta, caci tinerii sunt mult mai indiferenti.

Nu ne place sa ne luam de la gura, iar cand imperative „majore” si politice o cer, atunci „So, pe ei, ca sunt de vina”. Si sunt de vina, portocaliii. Cu o slaba sustinere parlamentara si cu lupte intestine de partid, PDL-ul s-a autodecimat. L-au ajutat si niste „comenzi de sus”, niste tradari, niste ambitii pe tocuri. L-au ajutat niste masuri nepopulare, in vremuri de criza globala si in care mai tot omul avea credite la banci. L-au ajutat toti cei care declama politici de centru-dreapta vrand insa, fiecare, propriul partid, unde sa fie, inevitabil, ales sef.

Unde sunt platforma crestin-democrata a lui Baconschi, formatiunea lui Neamtu si intentia lui MRU? Unde sunt albele-ca-zapada ce vor sa ofere alternativa capitalista viabila, vizavi de socialisti? Nu stim, sau eu nu le-am vazut. Caci daca erau, la alegerile locale de acum si care sunt doar o punere in abis a ceea ce va sa intample la parlamentare, isi treceau peste orgolii si isi organizau rezistenta.

Iar ca sa zica ca si-a sapat singur groapa, PDL-ul a renuntat la portocaliu. Acum o luna, pe cand eram in vizita in tara, habar n-aveam cine-i MC-L. Ca mine, care macar am o scuza, ca nu locuiesc in tara, erau multi cu care am vorbit. Initialele se schimbasera, culoarea la fel. Portocaliul se inverzise, sau se albise, oamenii erau derutati. Agentii de marketing din campanie au mizat, probabil pe „schimbarea la fata”. Insa un lifting facial si un par vopsit nu aduc intotdeauna admiratori.

USL-ul a dovedit ca, daca esti suficient de „contra”, de tupeist si chiar uneori obraznic la gura, ajungi sa-ti uzezi adversarul, sa-l obosesti, sa-l abati de la misiunea lui de guvernare in interesul public, inchizandu-l in coltul ringului, unde sa poata doar sa se apere. Cu atacurile de uzura, Ponta&Crin&Co se pot bate acum cu pumnii in piept. N-o sa inteleg niciodata cum va functiona, pe termen lung, strutocamila socialo-liberalo-conservatoare, in afara de faptul ca si-au unit fortele pentru a da pe cineva jos. Pentru binele tarii, un consens de lunga durata ar fi bun. Insa aceasta inclin sa cred ca e o utopie.

PD-L mai are doar cateva metereze in tara, la Cluj, la Arad. In rest, harta s-a cam inrosit, daca n-a luat-o pe aratura, la „vanatoare de ciocoi”. Tot in tara fiind, m-am uitat in vreo doua seri la emisiunile lui Diaconescu, care peste hotare nu se prind. Omul are talent de povestitor, acum are si ambitii prezidentiale. Intreband pe unul, pe altul, ce sanse dau PP-DD-ului, mi s-a spus: „Stai linistita, extremisti dintr-astia apar totdeauna, in vremuri de criza” si „Da-l incolo, ca n-are infrastructura politica”.

N-avea, probabil, caci procentele dobandite in alegeri il catapulteaza pe locul trei. Iar in politica, la urma urmei, e ca in fotbal: nu conteaza cum joci, ci conteaza golul in poarta. Partidul lui Diaconescu nu e singurul care isi trage seva aproape exclusiv din imagini. In Germania, Piratii au intrat in Senatul Berlinului, in guverne regionale, drumul le e neted spre Parlament. Fara platforma clara, fara personalitati, doar plutind pe un val de simpatie a celor cu nasul in internet, someri, frustrati, negativisti sau idealisti.

In Brasov, inainte de alegeri, se distribuiau la biserica mici chipuri ale Maicii Domnului, subtitrate cu „Voteaza Speranta” si sigla unui partid nationalist. Cat feed-back a fost, conteaza mai putin. Ceea ce conteaza e intentia de manipulare mistica, jocul cinic cu speranta oamenilor, mai ales batrani.

Peste cateva zile aleg grecii. De votul lor s-ar putea sa depinda soarta Europei si a monedei sale. Daca grecii dau un semnal politic de ratiune si stabilitate, romanilor, nemtilor si intregii Europe ii va fi mai usor. Insa si grecii voteaza cu ochiul, cu burta si cu speranta. Ca noi toti.