Skip to content

Singurul șef de stat care a refuzat să semneze declarația summitului de la Kiev: „Priviți textul și vă va fi mai clar”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat miercuri că el este singurul participant la summitul Ucraina – Europa de Sud-Est care nu a semnat declarația adoptată mai devreme în cursul zilei la acest summit desfășurat la Kiev, relatează agenția Tanjug, citată de Agerpres.

Președintele Nicușor Dan și ceilalți lideri din Europa de Sud-Est reuniți miercuri la Kiev au adoptat o declarație comună în care reafirmă sprijinul pentru Ucraina și cer consolidarea apărării antiaeriene a țării, noi sancțiuni împotriva Rusiei și întărirea securității în regiunea Mării Negre 

„Sunt singurul care nu și-a pus semnătura pe acea declarație. Priviți textul acelei declarații și vă va fi mai clar, nu trebuie să dau explicații suplimentare”, a răspuns Vucic în fața presei, după ce a fost întrebat dacă a semnat documentul.

Întrebat apoi despre poziția Serbiei față de sancțiunile europene împotriva Rusiei, președintele Vucic a spus că toată lumea cunoaște poziția Serbiei. 

„Toată lumea știe poziția noastră și eu știu toate pozițiile lor”, a indicat el.

Președintele Aleksandar Vucic a mai menționat că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au fost corecți și ei știu care este politica Serbiei, dar el a remarcat faptul că au existat și participanți care, făcând aluzie la Serbia, și-au început discursurile afirmând că, „spre deosebire de alții”, ei sunt 100% aliniați cu politica UE.

„Și ei repetă asta de vreo zece ori, dar deja ne-am obișnuit cu acest lucru, nu este nimic nou”, a adăugat președintele Serbiei.

El a mai spus că a avut trei întâlniri importante, cu Zelenski, cu președintele român Nicușor Dan și cu premierul sloven Janez Janz, precum și o scurtă discuție cu Ursula von der Leyen.

Nicușor Dan și liderii din Europa de Sud-Est, declarație comună la Kiev

Întărirea capacităților de apărare antiaeriană ale Ucrainei rămâne o prioritate, în special prin sisteme și interceptoare capabile să contracareze rachetele balistice, subliniază Declarația de la Kiev semnată miercuri de liderii care au participat la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, printre care s-a numărat și președintele Nicușor Dan.

Documentul, care cuprinde 20 de puncte, evidențiază sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei. Totodată, este evidențiată interdependența între securitatea Ucrainei, a regiunii Mării Negre și a Europei de Sud-Est.

Semnatarii declarației condamnă ferm încă o dată agresiunea armată ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei și solicită Rusiei să înceteze imediat războiul.

De asemenea, este condamnată ferm intensificarea atacurilor masive și repetate ale Rusiei asupra Kievului și a altor localități din Ucraina, cu încălcarea „flagrantă” a dreptului internațional.

Liderii prezenți la Kiev doresc să contribuie la restabilirea unei păci cuprinzătoare, juste și durabile, întemeiate pe dreptul internațional.

Este remarcată și activitatea Coaliției de Voință „ca mecanism eficient de sprijinire a Ucrainei”.

De asemenea, este salutată deschiderea grupurilor de negociere cu Ucraina și Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană.

În Declarație se reafirmă și sprijinul pentru aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei „pe calea sa ireversibilă către viitoarea aderare la NATO, atunci când Aliații vor conveni și condițiile vor fi îndeplinite, precum și pentru dreptul său suveran de a-și alege propriile aranjamente de securitate și de a-și decide propriul viitor”.

Semnatarii solicită intensificarea presiunii prin sancțiuni asupra Rusiei și a economiei sale de război, asigurarea aplicării efective a acestora, combaterea flotei-fantomă utilizate de Moscova, precum și consolidarea cooperării internaționale pentru prevenirea eludării sancțiunilor, contracararea amenințărilor cibernetice și a altor activități hibride care subminează securitatea europeană.

Este, de asemenea, subliniată importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea europeană și globală.

De asemenea, se semnalează că războiul de agresiune al Federației Ruse este însoțit de activități hibride sistematice îndreptate împotriva Ucrainei și a statelor din Europa de Sud-Est.

Acesta a fost cel de-al cincilea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est și a avut loc în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.