Aleksei Navalnîi intră în greva foamei, denunţând "acte de tortură"
Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie în Rusia, a anunţat miercuri că intră în greva foamei, denunţând lipsa de acces la servicii medicale şi supunerea la „acte de tortură” prin privarea de somn, relatează Mediafax.
„Declar greva foamei pentru a cere aplicarea unei legi şi pentru a fi lăsat un medic să vină să mă consulte”, afirmă Aleksei Navalnîi într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, potrivit Agenţiei France-Presse şi publicaţiei belgiene La Libre.
Aleksei Navalnîi continuă să acuze dureri de spate şi la picioare.
Săptămâna trecută, Aleksei Navalnîi a acuzat că este privat de somn în penitenciar şi a depus o plângere pentru „acte de tortură”, în timp ce avocatul lui a afirmat că disidentul rus are „dureri puternice”.
Aleksei Navalnîi a depus o plângere la Serviciul rus al penitenciarelor în care acuză că este privat de somn. „Mă privează de somn, sunt trezit de opt ori pe noapte, este vorba de acte de tortură prin privarea de somn”, a reclamat Aleksei Navalnîi joia trecută.
„Din punctul meu de vedere, starea sa de sănătate este problematică, toată lumea se teme pentru starea sa de sănătate şi pentru viaţa sa”, a declarat Olga Mihailova, avocata disidentului, precizând că Aleksei Navalnîi are „dureri puternice” de spate şi la piciorul drept.
În schimb, Serviciul rus al penitenciarelor a susţinut că Aleksei Navalnîi, aflat în închisoarea Pokrov, situată în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova, are o stare „stabilă şi satisfăcătoare”.
O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.