Skip to content

Alertă în California din cauza rezervorului chimic care riscă să explodeze. Guvernatorul declară stare de urgenţă. Anunțul MAE

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Guvernatorul statului american California a declarat stare de urgență în comitatul Orange, din cauza scurgerilor de la un rezervor de substanțe chimice din zona metropolitană Los Angeles, informează dpa, citată de Agerpres. Zeci de mii de oameni au fost evacuați din locuințele lor, fiind înființate centre de adăpost temporar.

  • Incidentul s-a petrecut în orașul Garden Grove, la sud de Los Angeles, în urma unei scurgeri la un rezervor industrial de substanțe chimice de la fabrica aerospațială GKN Aerospace.

Autoritățile au fost mobilizate mai bine de 24 de ore și lucrează pentru a limita riscul, a anunțat guvernatorul Gavin Newsom, pe X sâmbătă seară. Starea de urgență permite Californiei să solicite asistență federală din partea Washingtonului.

Anunțul MAE de la București

Aproximativ 40.000 de oameni din zona afectată au dat curs apelului autorităților de a-și părăsi locuințele și de a petrece noaptea în hoteluri, în mașini sau în adăposturile de urgență puse la dispoziție de autorități.

De asemenea, duminică, Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat, în care informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească pe Coasta de Vest a SUA că autorităţile americane au declarat stare de alertă pentru California şi au dispus evacuarea obligatorie în regiunea Orange County.

Potrivit MAE, este vorba despre perimetrul situat: la nord de Trask Avenue; la sud de Ball Road; la est de Valley View Street; la vest de Dale Street, Santa Barbara County.

În proximitatea perimetrului menţionat se află zone de interes turistic din regiunea Anaheim, inclusiv parcul de distracţii „Disneyland”.

Centre de evacuare

MAE a precizat că au fost înfiinţate centre de evacuare şi adăpost temporar la următoarele locaţii:

  1. Freedom Hall – 16801 Euclid Street, Fountain Valley, California 92708;
  2. Savanna High School – 301 North Gilbert Street, Anaheim, California 92801;
  3. Kennedy High School – 8281 Walker Street, La Palma, California 90623;
  4. Ocean View High School – 17071 Gothard Street, Huntington Beach, California 92647.

„MAE le recomandă cetăţenilor români să respecte instrucţiunile autorităţilor americane şi să apeleze numărul de urgenţă 911 în caz de pericol iminent. Cetățenii români pot solicita informații și asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Los Angeles: +1 310-444-0623. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență al Consulatului General al României la Los Angeles: +1 310-721-0474”, a precizat MAE.

Ce se află în rezervorul care stă să explodeze

Rezervorul conține circa 26.500 de litri de metacrilat de metil și este situat în incinta unei companii aerospațiale din Garden Grove, un oraș cu aproximativ 172.000 de locuitori, situat la sud de Los Angeles.

Autoritățile au descoperit riscul crescut de explozie vineri, după ce au primit informații actualizate de la companie, a declarat TJ McGovern, șeful interimar al Autorității de Pompieri din Orange County.

Metacrilatul de metil este o substanță chimică toxică și inflamabilă utilizată în producția de materiale plastice. Riscul unei scurgeri masive sau al unei explozii care să afecteze și alte rezervoare nu a fost încă limitat, potrivit relatărilor din presă.

Potrivit Reuters, echipajele s-au întors în zona de pericol în cursul nopții, după ce măsurătorile făcute vineri cu ajutorul dronelor au sugerat că apa aruncată pe rezervor a ajutat la stabilizarea situației, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de pompieri din comitatul Orange, Craig Covey.

Dar când echipajele au ajuns la indicatorul de temperatură al rezervorului, au constatat că temperatura internă era de 32 de grade Celsius, față de 25 de grade Celsius când echipajele de intervenție se retrăseseră. Temperatura creștea cu aproximativ un grad pe oră, a spus el.

„Aceasta este vestea proastă”, a adăugat Covey.

Sâmbătă, Covey a declarat că pompierii studiază dacă un flux puternic de apă de răcire ar putea reduce presiunea și preveni o explozie.

Pompierii care încearcă să împiedice explozia sau scurgerile din rezervor au apelat la experți externi pentru a ajuta la prevenirea unei catastrofe.

Avertismentul medicilor

Oficiali din domeniul sănătății au declarat că sunt îngrijorați că vapori cu substanța chimică ar putea provoca probleme respiratorii severe în cazul expunerii prelungite. Monitorizarea calității aerului nu detectase vapori până la ultima actualizare privind sănătatea, citată de oficiali.

„Sunteți în siguranță atât timp cât vă aflați în afara zonei care a fost considerată a fi o zonă de evacuare”, a declarat vineri dr. Regina Chinsio-Kwong de la Agenția de Sănătate din comitatul Orange