Sari direct la conținut

Alertele de raid aerian au răsunat la Kiev, după ce un avion de război rus ce poate transporta rachete supersonice a decolat la scurt timp după începerea summitului NATO

HotNews.ro
Piața Europeană din Kiev, Ucraina, Foto: Dominika Zarzycka / ddp USA / Profimedia
Piața Europeană din Kiev, Ucraina, Foto: Dominika Zarzycka / ddp USA / Profimedia

Avertizări în legătură cu posibile raiduri aeriene au răsunat în capitala ucraineană Kiev, marţi, la scurt timp după începerea summitului NATO de la Vilnius, după ce un avion de război rus ce poate fi echipat cu rachete hipersonice Kinjal a fost detectat decolând, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Autorităţile oraşului au transmis o alertă pe toate telefoanele mobile începând cu ora locală 15:00, îndemnând locuitorii să se pună la adăpost.

Alarma a fost declanşată de depistarea unui avion MiG-31K care părăsea baza aeriană Savasleika din regiunea Nijni Novgorod, din vestul Rusiei. În timp ce astfel de zboruri au loc în mod regulat, Kremlinul are obiceiul de a viza Kievul în momente simbolice, pentru a face o demonstraţie politică şi militară.

Sirenele de raid aerian au fost activate şi în februarie, când Joe Biden a făcut prima sa vizită la Kiev de la invazia la scară largă a lui Vladimir Putin. Preşedintele american şi Volodimir Zelenski ieşeau atunci împreună de la mănăstirea Sfântul Mihail.

În cursul nopţii, Ucraina a afirmat că a doborât 26 de drone ruseşti Shahed, lansate din direcţia sud-est. Două au reuşit să treacă de apărarea antiaeriană ucraineană. Dronele kamikaze au lovit o clădire administrativă a unei instalaţii portuare din Odesa şi două terminale portuare, inclusiv unul pentru cereale, au luat foc. Incendiul a fost stins, nu s-au înregistrat pagube critice sau răniţi, au declarat autorităţile oraşului.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro