Sari direct la conținut

Aleșii locali nu își vor mai pierde mandatele dacă partidul pentru care au candidat fuzionează – proiect adoptat de Camera Deputaților

HotNews.ro
Camera Deputatilor, Foto: Hotnews
Camera Deputatilor, Foto: Hotnews

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege al PSD și ALDE, amendat marți în comisia juridică, care le permite primarilor și consilierilor să-și păstreze mandatele chiar dacă partidele pe lista cărora au fost aleși fuzionează și să devină independenți. În această situație se află, de exemplu, cei de la UNPR.

Proiectul a trecut cu 171 voturi „pentru”, 96 „împotrivă”, 3 abțineri și va merge la Senat, care este for decizional.

La acest proiect PSD a propus două amendamente care au trecut cu votul majorității – USR și PNL au votat împotrivă, deși deputatul PNL Florin Roman a declarat că ideea trebuia demult discutată.

Cum se modifică legea ca urmare a amendamentelor PSD

Când încetează mandatul:

Pentru consilieri: „Pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minortăților naționale pe a cărei listă de competitori electoral a fost ales, cu exceptia partidelor politice care au fuzionat, situatie in care consilierul devine indepedent.”

Pentru primari: „Pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizatiei minorităților naționale pe a cărei lista de competitori electorali a fost ales, cu excepția partidelor politice care au fuzionat, situație în care primarul devine independent.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro