Sari direct la conținut

Alexandr Lukașenko afirmă că Ucraina i-a propus un pact de neagresiune

HotNews.ro
Alexandr Lukasenko, Foto: Maxim GUCHEK / AFP / Profimedia
Alexandr Lukasenko, Foto: Maxim GUCHEK / AFP / Profimedia

Dictatorul bielorus Alexandr Lukașenko a declarat marți că Ucraina i-a propus un pact de neagresiune, deși continuă să „antreneze militanți” despre care afirmă că ar reprezenta o potențială amenințare la adresa securității Belarusului, relatează TASS.

„Nu știu de ce ucrainenii fac asta. Pe de o parte ne cer să nu luptăm cu Ucraina în niciun caz, ca trupele noastre să nu se deplaseze acolo. Ei sugerează semnarea unui pact de neagresiune”, a declarat Lukașenko la o întâlnire privind situația socio-politică și infracționalitatea din Belarus.

El a mai declarat că liderii Poloniei și Lituaniei sunt „în generali nebuni” și că creează amenințări la adresa Belarusului.

„De ce au nevoie de acest lucru? Nu este clar. Prin urmare, suntem forțați să reacționăm aspru”, a afirmat dictatorul de la Minsk.

„Avem destule probleme în jurul perimetrului – atât în ​​spațiul aerian, cât și la sol, la granița terestră. Avem destule probleme acolo”, a mai spus acesta.

Lukașenko a acuzat Ucraina că vrea să atace Belarusul

În luna octombrie a anului trecut, când a anunțat crearea unei forțe militare comune cu Rusia ce va fi staționată pe teritoriul bielorus, Lukașenko a justificat măsura prin faptul că Ucraina ar pregăti un atac asupra țării sale.

„Stăpânii lor îi împing să declanșeze un război împotriva Belarusului pentru a ne atrage și pe noi în el. Să se ocupe de Rusia și de Belarus în același timp, a afirmat acesta pe 10 octombrie.

El a spus că a fost „avertizat” cu privire la acest atac, fără a preciza sursa avertismentului.

Ulterior, în timpul unei întâlniri pe care a avut-o în aceeași zi cu generalii săi, Lukașenko le-a spus acestora că decizia ar fi fost de fapt luată din cauza unei posibile amenințări venite din partea Poloniei.

„Polonia pur și simplu tremură, cerându-le americanilor să aducă imediat și plaseze arme nucleare în Polonia, inclusiv cele din arsenalul nuclear al Germaniei”, le-a spus el, printre altele, ofițerilor de rang înalt de la Minsk.

Urmărește ultimele evoluții din a 335-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro