Alexandria: Părinți nemulțumiți din cauza aglomerației, după ce două grădinițe s-au unit
Părinții mai multor copii din Alexandria sunt nemulțumiți, după ce o grădiniță în care s-au îmbolnăvit cei mici a fost închisă, iar acum trebuie să îi ducă la altă unitate, spațiul fiind insuficient. În urma discuțiilor, copiii vor fi mutați, de la 1 noiembrie, într-un spațiu al Liceului Agricol, relatează Mediafax.
Mai mulți părinți ai copiilor de la Grădinițele nr. 10 și nr. 5 din Alexandria au cerut, joi, sprijinul consilierilor locali din oraș, pentru a clarifica situația unității de învățământ, după ce Grădinița nr. 10 a fost închisă din cauza condițiilor precare de igienă.
Consiliul Local Alexandria a decis, în urmă cui aproape o lună, ca primă măsură după închiderrea Grădiniței nr. 10, ca micuții să fie duși, temporar, la Grădinița nr. 5, până la găsirea unui spațiu adecvat unde copiii să fie mutați permanent.
Doar că mutarea a zeci de copii la Grădinița nr. 5 a creat și mai multe nemulțumiri în rândul părinților, pentru că spațiul a devenit tot mai mic, iar copiii nu pot suporta aglomerația creată.
Nici reprezentanții grădiniței unde au fost mutați copiii nu sunt de acord cu situația creată.
„Dorim să vă aducem la cunoștință că întreg Consiliul Profesoral al Grădiniței nr.5 nu este de acord cu menținerea sau desfășurarea activității Grădiniței nr. 10 în spațiul Grădiniței nr.5 din Alexandria și dorim eliberarea acestui spațiu. Ca și argumente, în acest moment, sunt 225 de copii în grădinița noastră. Avem bucătărie comună, spațiul a fost cedat acum creșei pentru a-și putea desfășura activitatea. Cele două mașini de spălat lenjerii spală atât lenjeriile copiilor de la grădiniță, cât și pe cele ale copiilor de la creșă. Cei de la creșă au biberoane, lapte praf. Sala de sport nu mai deservește activităților sportive, întrucât acolo ne desfășurăm acum alte activități pe care înainte le desfășuram în spațiul cedat creșei. Noi vrem eliberarea acelui spațiu”, a declarat, joi seara, reprezentantul Consiliului Profesoral al Grădiniței nr.5 din Alexandria, în ședința Consiliului Local.
Viceprimarul Alexandriei, Ioan Augustin, responsabil de rețeaua școlară de pe raza municipiului Alexandria, s-a declarat suprins de nemulțumirea părinților, deși aceasta nu este prima dată când părinții sunt nemulțumiți.
„Știu că problema părinților nu era legată de spațialitate, ci de distanța pe care o parcurg copiii în drum spre grădiniță dimineața și după amiaza. Asta a fost principala problemă invocată în acel moment. Nu a fost vorba de spațiu. După care ne-am gândit, sigur că da, și la asta. Și am fost dispuși să găsim soluții”, a explicat viceprimarul.
În urma ședinței tensionate, s-a ajuns la concluzia că de la 1 noiembrie, copiii care au frecventat Grădinița nr. 10 din Alexandria vor fi mutați permanent într-un spațiu amenajat în cadrul Liceului Agricol din Alexandria.
Grădinița nr. 10 a fost închisă cu aproximativ o lună în urmă, după ce mai mulți copii s-au îmbolnăvit brusc și au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Alexandria. Direcția de Sănătate Publică Teleorman a stabilit că cei mici s-au îmbolnăvit din cauza stafilococului auriu și a mucegaiului, ambele determinate de condițiile precare de igienă din unitatea de învățământ.
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!