Skip to content

Mesajul ferm al unui lider PNL, după decizia CCR în cazul lui Fritz: „Vă garantez, pesediștilor”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Deputatul Alexandru Muraru, liderul filialei PNL Iaşi, consideră că „niciun mandat de ales nu mai este în siguranță”, după decizia de luni a Curții Constituționale privind legea integrității.

De altfel, deputatul liberal lansează acuzații dure la adresa PSD.

„ANI, condusă de PSD, va decide practic în locul votului vostru. Primari, președinți de consilii județene, consilieri, autorități locale, oricine poate fi următoarea țintă. Dacă nu iese omul care trebuie, intervine PSD”, a scris Alexandru Muraru, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.

„Se vede de pe lună ce fac, în aceste zile, PSD și AUR. Toate eforturile din aceste zile din partea acestei alianțe toxice certate cu democrația, munca și bunul simț sunt dirijate către încercarea de rupere a relațiilor dintre PNL și USR”, mai acuză deputatul liberal.

Conform acestuia, „inclusiv trădători din PNL duc mai departe, disciplinat, narativul userizării Partidului Național Liberal, având în buzunar punctajul dat de PSD”.

„Vă garantez, pesediștilor, că PNL și USR vor ieși întărite din tot acest circ public pe care îl faceți, folosind justiția pe care ați capturat-o împotriva unor ținte individuale. Și tot împreună vom merge la următoarele alegeri pentru a vă trimite acolo unde vă este locul. În irelevanță”, a încheiat Muraru.

Curtea Constituțională (CCR) a stabilit luni ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile.

Cu majoritate de voturi, CCR a declarat ca fiind constituțională prevederea din lege care menționează încetarea de drept a funcției/demnității publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Amendamentul PSD declarat constituțional, cu majoritatea voturilor celor 9 judecători CCR, este următorul: „În cazul persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculate de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitate publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Reprezentanții USR acuză faptul că acest amendament introdus în lege îl vizează pe liderul partidului, Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese și poate să-și piardă funcția de primar al municipiului Timișoara.

În prima lui reacție după decizia CCR pe Legea integrității, Fritz a afirmat că „în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat”.