Alexandru Rafila: Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei și revenirea la normalitate / Centrele de vaccinare pot funcționa și ca centre de testare
”Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei, drumul spre normalitate și dezvoltarea unui sistem de sănătate accesibil populației”, a declarat miercuri Alexandru Rafila, ministrul propus al Sănătății, la audierea în comisia de specialitate din Parlament. Ministrul propus al Sănătății afirmă că oamenii nu au unde să se testeze în acest moment și consideră că centrele de vaccinare împotriva COVID-19 pot funcționa și ca centre de testare.
Alexandru Rafila a primit miercuri aviz pozitiv în comisiile reunite de Sănătate din Parlament, cu 26 de voturi pentru, 10 împotrivă și zero abțineri.
Cele mai importante declarații ale lui Alexandru Rafila:
Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei, drumul spre normalitate și dezvoltarea unui sistem de sănătate accesibil populației.
Oamenii nu au unde să se testeze. Cred că centrele de vaccinare pot funcționa și ca centre de testare.
Tratamentul cu antivirale nu se administrează profilactic. Există această credință că în loc să mă vaccinez, iar tratament ca să previn.
Medicii de familie trebuie să fie partenerii noștri.
Nu cred că este potrivit să blamăm corpul medical, trebuie să existe acest parteneriat între corpul medical și populație, pentru ca oamenii să aibă acces la tratament.
Măsurile de sănătate publică trebuie luate de Ministerul Sănătății și de instituțiile din subordine. Nu se poate ca aceste măsuri să fie aprobate de o altă instituție, iar Ministerul Sănătății să răspundă de îndeplinirea sau neîndeplinirea lor (despre Raed Arafat și DSU – n.red.). Voi avea o discuție pentru ca acest mecanism să fie schimbat, nu putem să lucrăm ca o anexă a unei structuri. Trebuie să ne întoarcem la profesioniști și la profesionalizarea sănătății publice.
Direcțiile de Sănătate Publică nu sunt atractive pentru profesioniști.
Motivul pentru care acum s-ar putea să fi scăzut numărul de cazuri este epuizarea masei receptive – cei vulnerabili și expuși s-au îmbolnăvit deja. Este o presupunere.
Dacă vreți cu toții să avem sărbători liniștite trebuie să protejăm vârstnicii din familie și persoanele cu afecțiuni cronice, trebuie să îi vaccinăm.
Dezvoltarea medicinei pentru recuperarea pacienților care au rămas cu sechele după infectarea cu SARS-CoV2 va fi unul dintre cele mai grele lucruri.
Citește și: