Sari direct la conținut

Alexandru Tanase, lider PLDM: Romania a fost intotdeauna alaturi de noi, in cele mai grele momente si in cea mai grava situatie

HotNews.ro

„Cand vorbim despre apararea Patriei este bine sa precizam de cine trebuie sa ne aparam Patria. In acest sens este absolut evident ca unicul pericol pentru Republica Moldova este Partidul Comunistilor”, a declarat Alexandru Tanase, primvicepresedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, intr-un interviu pentru HotNews.ro, cu o zi inainte de alegerile de miercuri. Tanase trece drept unul dintre cei mai cunoscuti si mai credibili reprezentanti ai opozitiei moldovenesti.

  • Este unul dintre cei mai de succes avocati din Republica Moldova, fondator al biroului „Hanganu, Tanase & partenerii”.
  • A aparat si castigat mai multe cauze de rezonanta impotriva Guvernului Republicii Moldova la CEDO, printre care cele mai cunoscute sunt dosarul Ilascu si dosarul pe care l-a intentat impreuna cu primarul liberal, Dorin Chirtoaca, impotriva interdictiei impuse functionarilor moldoveni de a detine cetatenia romana.
  • Este unul dintre avocatii fostului ministru al apararii, Valeriu Pasat, acuzat de autoritatile de la Chisinau in asa-numitul „dosar al MIG-urilor” pe care Guvernul moldovean le-a vandut la sfarsitul anilor ’90 Statelor Unite.
  • S-a afirmat in foarte putin timp pe scena politica, devenind unul dintre cei mai cunoscuti si mai credibili reprezentanti ai opozitiei moldovenesti. Devenind deputat in urma alegerilor din 5 aprilie, si-a suspendat licenta de avocat, pentru a evita un eventual conflict de interese.

Valeriu Vulcan: Opozitia de la Chisinau s-a angajat intr-un razboi, razboiul “pentru apararea Patriei”, declansat de comunisti. Nu credeti ca ati facut o greseala cel putin tactica intrand intr-o asemenea lupta? Va intreb asta pentru ca n-ati reusit astfel sa prezentati electoratului propriul mesaj, strategiile voastre de dezvoltare economica, viziunea asupra prioritatilor de politica externa sau altele.

Alexandru Tanase: Mai intai de toate, sloganul acesta al comunistilor – “sa ne aparam Patria!” – a fost lansat de ei anume pentru a devia subiectul discutiei de la gravele probleme economice cu care se confrunta tara.

Si de la gravele incalcari ale drepturilor omului cu care se confrunta tara in ultimii ani. Deoarece comunistii detin controlul total asupra mass-media – este vorba de televiziunea publica, de media-holdingul comunist – sigur ca ei au fost cei care au reusit sa impuna tonalitatea acestei campanii electorale.

Dar, pana la urma, eu cred ca si subiectul central al acestei campanii este unul extrem de actual. Cand vorbim despre apararea Patriei este bine sa precizam de cine trebuie sa ne aparam Patria. In acest sens este absolut evident ca unicul pericol pentru Republica Moldova este Partidul Comunistilor.

Ei sunt cei care au fost permanent impotriva independentei Republicii Moldova. In timp ce colegii nostri luptau pe Nistru in 1992, Voronin statea ascuns la Tiraspol si urzea planuri impotriva autoritatilor constitutionale de la Chisinau. In Partidul Comunistilor nu se afla nici un deputat care sa fi votat independenta Republicii Moldova, ei au fost cei care au distrus Declaratia de Independenta a Republicii Moldova, prin urmare subiectul apararii Patriei este unul actual. Contactele pe care le-am avut pe parcursul acestei campanii confirma ca, de fapt, publicul a fost mai interesat de o dezbatere politica, pe care a si a avut-o.

VV: Avand in vedere ca, in viziunea comunistilor cel putin, principalul dusman al statalitatii moldovenesti este Romania, imi permit sa va adresez o intrebare pe care a formulat-o intr-un interviu pentru HotNews.ro seful de campanie al comunistilor, Mark Tkaciuk. Intreba el de ce opozitia nu protesteaza cand este numita de presedintele Basescu proromaneasca, de ce nu se revolta atunci cand Bucurestiul refuza sa semneze Tratatul de frontiera cu Republica Moldova?

AT: Daca as fi avut ocazia, i-as fi dat o replica adecvata lui Mark Tkaciuk si anume: ar trebui sa-i amintesc si lui, si lui Vladimir Voronin, si lui Iurie Rosca, si celorlalti care propaga un antiromanism virulent ca Republica Moldova a fost atacata militar in 1992 de Federatia Rusa. La ora actuala o parte a teritoriului national al Republicii Moldova este ocupat militar de trupele Federatiei Ruse. La Tiraspol este arborat tricolorul rusesc ca al doilea steag de stat. Acestea sunt problemele adevarate!

Romania este unicul aliat firesc pe care il are Republica Moldova. Or, o guvernare inteligenta ar fi stiut cum sa foloseasca pozitia pe care o are Romania in Uniunea Europeana, pozitia geografica a Romaniei, aceasta mare piata de desfacere – peste 20 de milioane de oameni – in avantajul Republicii Moldova.

Partidul Comunistilor condus de Vladimir Voronin urmeaza ideologia stalinista. Pentru el Romania inseamna dusman. Anume din acest motiv oameni nu mai vor sa-l vada la putere.

Vreau sa va spun ca, din toate contactele pe care le-am avut in aceasta campanie electorala, nu am intalnit sentimente antiromanesti. Eu cred ca Voronin si Tkaciuk joaca mai mult pentru electoratul vorbitor de limba rusa. Dar si in acest electorat – o parte au reusit ei s-o zombifice – dar o parte totusi nu a inghitit momeala. Deoarece oamenii informati solicita argumente.

Ce a facut rau Romania impotriva Republicii Moldova? Care au fost actiunile Romaniei ce ar submina sau ar veni in contradictie cu interesele nationale ale Republicii Moldova. Si veti vedea ca nu exista nici un argument. Romania a fost intotdeauna alaturi de noi, in cele mai grele momente si in cea mai grava situatie. Vreau sa va amintesc si de criza energetica, si de multe-multe alte situatii.

VV: Ca sa clarificam un lucru si pentru ca una din principalele acuze ce i se aduce opozitiei de la Chisinau este ca ar urmari desfiintarea Republicii Moldova ca stat, prin unirea acesteia cu Romania. Vrea opozitia de la Chisinau sau nu Unirea Republicii Moldova cu Romania?

AT: Si acesta este un fals grosolan a Partidului Comunistilor – proliferarea acuzatiilor de unionism. Ar fi bine ca ei, atunci cand declara ca cineva are aspiratii unioniste, sa vina si cu careva fapte in sustinerea acestor acuzatii. Nici un partid politic de la Chisinau nu are in programul sau nici o clauza care s-ar referi la o eventuala Unire cu Romania.

In cazul Partidului Liberal Democrat din Moldova, noi consideram ca problema existentei Republicii Moldova ca stat independent, de altfel ca si problema eventualei uniri cu Romania, vizeaza mai putin clasa politica, dar mai mult poporul Republicii Moldova.

Acum 18 ani poporul Republicii Moldova a decis sa proclame independenta. Daca la un moment dat, cetatenii Republicii Moldova vor decide ca ei vor sa existe in componenta statului roman, ei vor face un referendum si prin votul lor vor decide acest lucru. Dar la acest moment este absolut irealist orice proiect unionist.

Vreau sa amintesc ca Romania este membru al Uniunii Europene. Republica Moldova este un stat recunoscut si membru al Organizatiei Natiunilor Unite. Orice revizuire a frontierelor in acest sens nu este realista, cel putin. Eu cred ca este mult mai pragmatic si mai intelept de a actiona in interesul cetatenilor moldoveni si de a demara un proiect de veritabila integrare in Uniunea Europeana. Aceasta ar permite, pe de o parte, pastrarea institutiilor statale moldovenesti, dar ar lichida acele bariere si frontiere care exista, pentru a facilita schimburile culturale si economice cu Romania, de care avem foarte si foarte multa nevoie.

De cealalta parte, Federatia Rusa a sustinut Partidul Comunistilor pe parcursul acestor opt ani de zile. De fapt, toate crimele, toate torturile, toate faradelegile facute de Partidul Comunistilor au avut loc cu sustinerea tacita a Federatiei Ruse. Moscova a considerat necesar sa-si mentina influenta aici, in Republica Moldova, prin instaurarea si sustinerea unui regim antiuman – un regim retrograd.

Partidul Liberal Democrat considera ca este in interesul cetatenilor Republicii Moldova o aprofundare cat mai rapida a relatiilor cu Uniunea Europeana, deoarece Uniunea Europeana reprezinta un spatiu de valori, un spatiu de dezvoltare, stabilitate, care ofera suficiente garantii pentru existenta Republicii Moldova ca stat. In cazul in care aceste procese nu se vor intensifica si vor ramane la cota la care sunt astazi, Republica Moldova risca sa ramana intr-o zona gri, care va fi mereu hartuita de instabilitati, unde autoritatile Federatiei Ruse vor manipula, instaura si debarca guverne dupa bunul lor plac.

VV: Dar vor fi multi dintre cei care vor replica, spunand ca Uniunea Europeana pare interesata azi mai mult de propriile probleme, iar “oboseala” ultimei extinderi lasa Republicii Moldova prea putine sanse de integrare, in viitorul apropiat cel putin.

AT: Vorbind in termeni realisti, nu se vede un proiect fezabil acum la orizont de integrare rapida in Uniunea Europeana. In acelasi timp, noi putem obtine o serie de avantaje si de facilitati caracteristice statelor membre ale Uniunii Europene. Ma refer la libertatea de circulatie a persoanelor, care poate fi obtinuta de Republica Moldova daca se va instaura o guvernare stabila, democratica si responsabila. Poate fi obtinuta liberatea de circulatie libera a marfurilor, a serviciilor, a capitalurilor – libertati fundamentale care au stat la baza constituirii Uniunii Europene.

In cazul in care va fi instaurat un guvern nou, democratic, aceste libertati pot fi obtinute, urmand ca aderarea formala a Republicii Moldova la Uniunea Europeana sa aiba loc atunci cand conjunctura politica, geopolitica daca vreti, va deveni favorabila. Atat Romania, cat si Bulgaria au aderat la Uniunea Europeana nu datorita faptului ca ar fi corespuns acelor standarde inaintate statelor care ar fi vrut sa adere.

Dar anume conjunctura politica internationala la acel moment a determinat Uniunea Europeana sa faca anumite concesii. Eu cred ca Republica Moldova poate astepta un moment mai prielnic, dar in acelasi timp sa obtina liberatatile si garantiile inerente statelor membre ale Uniunii Europene, sa-si modernizeze propriile institutii democratice, sa-si modernizeze institutiile statale, toate aceste actiuni ar in interesul cetatenilor.

VV: Inteleg ca, in opinia Dvs, rezolvarea tuturor problemelor cu care se confrunta azi Republica Moldova are la baza debarcarea de la putere a comunistilor. Sa presupunem ca veti castiga aceste alegeri, insa veti pati cum au patit-o comunistii dupa alegerile din 5 aprilie. Nu au avut suficiente voturi ca sa aleaga presedintele Republicii Moldova. Ce veti face in acest caz si ce veti face daca veti pierde alegerile – putem presupune asta cel putin?

AT: Indiferent daca vom reusi sau nu vom reusi sa alegem din prima incercare un sef de stat, Partidul Liberal Democrat va fi insistent in conditionarea oricaror aliante, intelegeri si angajamente cu promovarea unei reforme constitutionale.

Vreau sa va amintesc ca, de fapt, situatia de criza in care ne-am pomenit noi astazi nu se datoreaza clasei politice si politicienilor. Este vorba de acel nucleu de contradictii care se mentine in interiorul Constitutiei moldovenesti dupa modificarea acesteia in anul 2000.

Va amintesc ca in 2001, dupa modificarea Constitutiei, au avut loc alegeri anticipate deoarece nu a fost posibil de ales seful statului, in 2005 seful statului a fost ales doar prin intermediul unui vot extrem de discutabil, care a avut la baza tradarea optiunilor electoratului si s-a soldat cu prabusirea si disparitia de pe scena politica a partidelor care au votat pentru presedintele Voronin, in 2009 au avut loc evenimentele din 7-8 aprilie si alegeri anticipate. Prin urmare nu este o problema a politicienilor, ci este o problema a mecanismelor constitutionale.

Asa ca, revin, indiferent daca va fi posibil de ales seful statului din prima sau nu, indiferent cine va fi seful statului, actiunile Partidului Liberal Democrat si votul nostru va fi conditionat de demararea unei reforme constitutionale. Noi credem ca este bine sa fie ales sef de stat o peroana neutra, care nu ar avea o coloratura politica clara si care ar asigura pe parcursul a doi ani de zile desfasurarea acestei reforme constitutionale, astfel ca in anul 2011, odata cu alegerile locale, sa avem si alegeri prezidentiale, unde presedintele Republicii Moldova va fi ales prin votul tuturor cetatenilor, prin vot direct.

VV: Si in cazul in care opozitia nu reuseste performanta de a castiga aceste alegeri, cum veti proceda?

AT: Daca noi le vom pierde intr-o competitie fara fraude, intr-o competitie deschisa, sigur ca vom constitui o opozitie redutabila pentru cei care ar putea, in mod teoretic sa guverneze Republica Moldova. Desi, sincer sa fiu, eu cred ca Partidul Comunistilor va pierde aceste alegeri.

Cine este Alexandru Tanase

  • prim-vicepresedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).
  • nascut in 1971 la Chisinau.
  • in 1995 licentiat in drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi.
  • se lanseaza in viata politica la alegerile locale din 2007, devenind consilier municipal la Chisinau, pe listele Partidului Democrat (PD), al carui vicepresedinte era colegul sau de facultate de la Iasi, Vlad Filat, deputat in Parlamentul Republicii Moldova si candidat la postul de primar al municipiului Chisinau din partea PD.
  • cateva luni mai tarziu, impreuna cu majoritatea colegilor sai alesi in Consiliul Municipal Chisinau pe lista PD, fondeaza o noua formatiune politica, Partidul Liberal Democrat din Moldova, al carui lider a devenit Vlad Filat. La congresul de constituire al PLDM, din decembrie 2007, Alexandru Tanase este ales prim-vicepresedinte al partidului.
  • la alegerile din 5 aprilie 2009 este ales deputat pe listele PLDM.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro