Sari direct la conținut

Alexei Navalnîi a anunțat că este vizat de 3 anchete penale noi

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Disidentul rus încarcerat Alexei Navalnîi a anunțat într-un mesaj postat pe Instagram că este vizat în trei noi anchete penale, relatează agenția Reuters citată de News.ro.

Navalnîi a anunțat că este acuzat de deturnarea „tuturor donaţiilor” făcute organizaţiei sale anticorupţie, de înfiinţarea unei grupări care „aduce atingere dreptului persoanelor” şi de insultarea unui judecător într-un proces recent, potrivit Barrons.

Politicianul și activistul în vârstă de 44 de ani a anunțat că a fost vizitat în celulă de către un inspector al puternicului Comitet rus de anchetă, însărcinat cu principalele anchete penale.

„Mi-a spus că în scumpa noastră Rusie se anchetează trei noi cazuri grave. Şi că 21 de anchetatori se ocupă de asta, la cel mai înalt nivel. Iar în fiecare dintre ele, infractorul sunt eu”, a scris acesta.

„Puternica mea organizaţie infracţională ia amploare. Comit tot mai multe fapte penale”, a ironizat situația Navalnîi, adăugând că el este „un geniu” al răului.

Încarcerat în ianuarie, la întoarcerea în Rusia după ce a fost îngrijit în Germania în urma unei otrăviri cu noviciok de care acuză Kremlinul, Navalnîi a fost condamnat pentru încălcarea termenilor de cauțiune în perioada în care se afla în convalescență.

El îşi ispăşeşte pedeapsa într-o colonie penală din regiunea Vladimir, situată la aproximativ 100 de kilometri est de Moscova, unde a făcut în aprilie greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile de detenție.

După arestarea sa, urmată de manifestaţii reprimate dur de poliţie, autorităţile ruse şi-au sporit presiunile împotriva mişcării anticorupţie a opozantului.

Justiţia rusă examinează în prezent o cerere de catalogare a organizaţiei Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK) şi a birourilor regionale ale lui Navalnîi drept „extremiste”, ceea ce expune membrii şi colaboratorii unor pedepse dure.

Odată cu apropierea alegerilor legislative, prevăzute în septembrie, Parlamentul rus urma să adopte marţi, în a doua lectură, o lege care le interzice persoanelor implicate în organizaţii „extremiste” să participe la alegeri.

Echipa lui Navalnîi denunţă o manevră care vizează să interzică accesul susţinătorilor acestuia în alegeri în contextul în care popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în declin.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro