Aliații lui Trump reacționează la verdictul de vinovăție: „Cât de coruptă a devenit Justiția!”
Aliații lui Donald Trump s-au manifestat rapid pe rețelele de socializare, arătându-și susținerea pentru fostul președinte după verdictul de vinovăție al acestuia, potrivit CNN.
Președinta Conferinței Republicane din Camera Reprezentanților, Elise Stefanik, care se pare că se află pe lista scurtă a lui Trump pentru funcția de vicepreședinte, a declarat că verdictul „arată cât de corupt și de măsluit a devenit sistemul american sub conducerea lui Joe Biden”.
„Încă de la început, balanța justiției a fost aranjată împotriva președintelui Trump”, a scris Stefanik într-o declarație.
„Trebuie să ne întețim eforturile și să lucrăm non-stop pentru a ne asigura că președintele Trump este victorios în noiembrie pentru a salva America de agenda eșuată a extremei stângi democrate a lui Biden”, a mai punctat ea.
Reprezentanta republicană din Georgia, Marjorie Taylor Green, a postat pe X o fotografie cu un steag american răsturnat – un simbol al campaniei „Stop the Steal” și al insurecției din 6 ianuarie.
Între timp, liderul majorității din Camera Reprezentanților, Steve Scalise, a calificat verdictul drept „Corupt, partizan, vicios”.
„Nu voi sta deoparte în timp ce liderul partidului nostru este prins în ambuscadă de propriul nostru guvern”, a declarat Scalise, împărtășind un link pentru strângerea de fonduri.
În mod similar, guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a calificat procesul privind banii tăinuiți drept „o farsă”.
This was a sham show trial. The Kangaroo Court will never stand on appeal.
Americans deserve better than a sitting U.S. President weaponizing our justice system against a political opponent— all to win an election.
We must FIRE Joe Biden in November.
— Greg Abbott (@GregAbbott_TX) May 30, 2024
Donald Trump, găsit vinovat la New York, a denunțat imediat un proces „măsluit”, o „rușine”, asigurând că „adevăratul verdict” va fi cel al urnelor, cu ocazia alegerilor prezidențiale americane din 5 noiembrie. potrivit AFP și CNN.
„Adevăratul verdict va veni pe 5 noiembrie, din partea poporului american”, a declarat el în fața camerelor de luat vederi, într-un coridor al tribunalului din New York, după ce a fost găsit vinovat de toate acuzațiile care i se aduc în acest proces penal.
Trump s-a declarat nevinovat la ieșirea de la Tribunal susținând că el apără Constituția și a spus că procesul a fost pus la cale de administrația Biden.
„Ei ştiu ce s-a întâmplat aici şi toată lumea ştie ce s-a întâmplat aici”, a spus Trump.
Fostul preşedinte a răbufnit împotriva procurorului districtului Manhattan şi a administraţiei Biden, despre care susţine că au influenţat cazul. „A fost o decizie trucată din prima zi”, a afirmat el.
„Întreaga noastră ţară este manipulată în acest moment”, le-a spus Trump reporterilor după ce a părăsit sala de judecată. „Acest lucru a fost făcut de administraţia Biden pentru a răni sau a afecta un adversar, un adversar politic”, a continuat fostul preşedinte.