Sari direct la conținut

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru aproape 100% din ucraineni

HotNews.ro
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru aproape 100% din ucraineni

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită aproape peste tot în Ucraina, după ce peste 10 milioane de clienți au fost deconectați joi, potrivit lui Oleksandr Harcenko, directorul Centrului de cercetare a industriei energetice, citat de CNN.

„Poate că aproape 300 de consumatori sunt încă deconectați, dar majoritatea sunt în apropierea liniei de front”, a declarat Harcenko vineri reporterilor, în timp ce a oferit actualizări privind lucrările de restabilire după atacurile cu rachete de joi asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

Situația se îmbunătățește cu fiecare oră, a spus el, adăugând că speră că „putem avea cel puțin 10-12 zile de pauză pentru a putea restabili sustenabilitatea rețelei”.

Joi a avut loc o oprire la Centrala Nucleară Hmelnițki din vest și la o unitate de putere a Centralei Nucleare Rivne din nord-vest, cauzată de deteriorarea substațiilor și a liniilor electrice, a confirmat el.

„Unitățile de putere s-au oprit timp de câteva ore și a fost necesară utilizarea generatoarelor diesel. Cu toate acestea, situația este mult mai bună acum, accesul la rețea al majorității unităților energetice a fost restabilit și cred că în viitorul apropiat vom putea să le reluăm activitatea”, a declarat Harcenko.

El a precizat că lipsa de electricitate afectează nu doar energia electrică, ci și rețelele de telefonie mobilă, pompele electrice folosite pentru alimentarea cu apă și tratarea deșeurilor. Mai multe orașe, inclusiv Kievul, au rămas fără apă timp de patru până la 10 ore.

Aproape jumătate din infrastructurile energetice ale Ucrainei a fost scoasă din funcţiune în urma seriilor de atacuri aeriene desfăşurate de Rusia de la începutul lunii octombrie, a declarat vineri premierul ucrainean Denis Şmigal, relatează agenţiile AFP, EFE

Urmărește ultimele evoluții din a 268-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro