Sari direct la conținut

Alin Iacob: Un raspuns necesar la acuzatiile neadevarate ale lui Moise Guran

Conso.ro

Lecturand Hotnews.ro, un portal de stiri pe care-l parcurg cu regularitate, am constatat ca, intr-un articol care are la baza o scrisoare primita de la Moise Guran, se regaseste si numele meu. Nu sunt adeptul rafuielilor cu colegii de breasla, dar consider obligatoriu sa raspund acuzatiilor nedrepte indreptate impotriva mea si a portalului Conso.ro. Pentru a intelege exact la ce ma refer, desi nu-mi face nicio placere, reproduc fragmentul postat pe Hotnews.ro: “Moise Guran reproseaza absenta verificarii afirmatiilor lui Cristian Dogaru, contributor pe conso.ro. „Asta pentru ca dl Alin Iacob, redactorul sef al acestei publicatii si initiatorul Asociatiei care teoretic protejeaza interesul utilizatorilor de servicii financiare, este un vechi jurnalist care a trait si reflectat perioada de inflorire a creditului (inclusiv in franci elvetieni), stie exact cat si cine a informat atunci, dar nu are acum niciun fel de scrupule in a capitaliza nemultumire si chiar a face profit in urma situatiei create de cresterea brusca a cursului de schimb”, scrie Moise Guran.

„Este treaba lor, este dreptul lor de a replica experienta unui alt tip de asociatie, cea a pagubitilor la FNI, dar recomand redactiei Hotnews o mai atenta evaluare a intereselor inainte de preluarea unor „articole independente”.

O vorba veche in lumea presei spune ca “hartia suporta orice”. Din pacate, adevarul acesta trist ramane valabil si in cazul postarilor online. Am sa incep acest raspuns necesar la acuzatiile mincinoase formulate de Moise Guran la adresa mea si a celui mai important portal pentru consumatorii de servicii financiare – Conso.ro, clarificand ceea ce consider necesar, urmand apoi a mai face cateva mentiuni care sper ca se vor dovedi utile cititorilor acestui text.

1. Moise Guran insinueaza ca, in perioada de inflorire a creditului, as fi fost unul dintre sustinatorii fenomenului. Nimic mai neadevarat!

De-a lungul timpului, de la lansarea Conso.ro (in martie 2006) si pana acum, am explicat mereu romanilor care sunt capcanele creditelor si contractelor de credit, am avertizat in legatura cu clauzele abuzive (si asta cu mult inainte de criza!).

Mai mult, am lansat comparatoarele de credite inca de la lansarea Conso.ro, aratand pentru prima data diferentele enorme dintre costurile percepute de banci la imprumuturi!

Ca am fost intotdeauna pro-consumatori sta dovada si mentiunea dintr-un comunicat postat pe site la lansarea comparatoarelor de credite in franci elvetieni (martie 2007): “Spre deosebire de modul in care alte site-uri compara costurile creditelor, DAE personalizata dezvoltata de Conso este singura care tine cont si de dobanda aplicata ulterior, in cazul creditelor cu dobanzi fixe pe 1-5 ani. Acest lucru este extrem de important in cazul creditelor imobiliare si a creditelor de nevoi personale cu ipoteca. Finantarile se acorda pe perioade de 25-30 ani, astfel ca dobanda introductorie reprezinta doar o mica parte din costul total al creditului.”

Si am mers si mai departe, pana la a exclude din comparatoarele de pe Conso.ro creditele cu dobanzi introductorii, unde unele banci ne cereau sa exprimam DAE tinand cont doar de acele dobanzi mincinoase si nu si de dobanzile ulterioare! Am facut asta din respect pentru utilizatorii nostri, sacrificand obiective de business pe termen scurt in favoarea credibilitatii!

Pe 6 septembrie 2006, inainte de explozia creditelor in aceasta valuta, Conso.ro a publicat un amplu articol intitulat sugestiv “Mirajul francilor elvetieni”. Voi evoca aici doar doua scurte citate din articol, lasand cititorilor placerea lecturarii lui integrale.

“In prezent, dobanzile pentru franci elvetieni sunt extrem de scazute, astfel ca aceste imprumuturi apar ca fiind foarte avantajoase. Insa, dobanzile reduse din momentul actual nu garanteaza ca acelasi lucru se va intampla si in viitor. Un avertisment in acest sens il reprezinta evolutia dobanzilor la dolari. In ultimii 3 ani, banca centrala a Statelor Unite a majorat dobanda de referinta de la minimul istoric de 1% pana la 5,25% in prezent” scria la acea vreme colegul meu Marius Serban.

“In plus, comparativ cu un imprumut in euro, cel in franci elvetieni are asociat un risc valutar mult mai ridicat. Aderarea Romaniei la UE implica in final si adoptarea monedei unice. In acel moment, salariile se vor incasa in euro, iar un imprumut in aceasta moneda nu va mai avea risc valutar. Din aceasta perspectiva, un imprumut pe termen lung – cum ar fi un credit ipotecar sau unul de nevoi personale cu ipoteca – este mult mai avantajos in euro decat in franci elvetieni.”

Din respect pentru rabdarea cititorilor, ma opresc aici, dar exemplele ar putea continua la nesfarsit. As fi insa extrem de curios sa citesc sau sa vizionez materiale similare realizate in perioada respectiva de Moise Guran.

2. Se suprapune in mod incorect pozitia mea de redactor sef Conso.ro cu cea de presedinte al Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF).

Personal, am facut toate eforturile posibile pentru a separa cele doua calitati. Lansarea AURSF din toamna anului 2013 s-a regasit pe Conso.ro intr-o stire de cateva paragrafe scurte, fara niciun citat, declaratie, etc, in vreme ce majoritatea publicatiilor economice i-au oferit spatii ample, citate, fotografii de la eveniment, etc.

In afara de asta, de atunci si pana acum pe Conso au fost reflectate, si atunci prin stiri scurte (5 in total, cu tot cu cea despre lansare), de stricta informare, doar cateva dintre activitatile si initiativele derulate de asociatie in beneficiul utilizatorilor romani de servicii financiare: sustinerea initiativei ANPC de afisare a comisioanelor la bancomate, solicitarea de garantii pentru consumatori in cazul limitarii comisioanelor interbancare la carduri, solicitarea infiintarii unei comisii parlamentare de ancheta care sa investigheze situatia de la ASF si afilierea AURSF la Federatia Europeana a Utilizatorilor de Servicii Financiare.

Nu am folosit niciodata miile de utilizatori zilnici ai Conso.ro in beneficiul AURSF, desi asociatia lucreaza, in mod evident, prin tot ceea ce intreprinde, in favoarea tuturor utilizatorilor de servicii financiare, desi inclusiv al utilizatorilor Conso.ro.

3. Moise Guran insinueaza ca AURSF ii protejeaza doar “teoretic” pe utilizatorii de servicii financiare. Te inseli si aici, Moise!

Din fericire pentru milioanele de romani care sunt utilizatori de servicii financiare, in acest caz teoria s-a impletit in mod exceptional cu practica. AURSF a fost prima si singura asociatie, dupa stiinta mea, care pana in acest moment a solicitat dezbateri publice Ministerului Finantelor Publice pe teme de interes pentru utilizatorii de servicii financiare.

AURSF a fost una dintre foarte putinele asociatii care s-au implicat in mod direct, prin amendamente facute transparent, la vedere, atat in dezbaterile care au vizat initiativele parlamentare privind conversia creditelor in valuta, cat si in ceea ce priveste implementarea in legislatia nationala a directivelor europene.

Daca m-as apuca sa insir aici tot ceea ce AURSF a facut, in mod practic, in 2014 in favoarea utilizatorilor romani de servicii financiare, as ocupa foarte mult spatiu si de aceea ii invit pe toti cei interesati sa citeasca mai multe detalii pe site-ul AURSF, in sectiunile Proiecte si Evenimente.

4. Moise Guran ma acuza de lipsa de scrupule, ca incerc sa capitalizez nemultumire si chiar sa fac profit de pe urma acestei situatii de moment (culmea, printr-o asociatie non-profit!).

De multi ani, in articolele de pe Conso.ro, in activitatea pe care o desfasor din 2011 in cadrul grupurilor de experti de la Comisia Europeana din care fac parte – Financial Services User Group (FSUG) si Payment Systems Market Expert Group (PSMEG), dar si din 2013 in Banking Stakeholder Group-ul de la European Banking Authority (EBA) am semnalat abuzurile si problemele cu care se confrunta utilizatorii romani de servicii financiare.

Infiintarea AURSF a reprezentat doar o consecinta fireasca a experientei pe care am dobandit-o in toti acesti ani la Conso.ro (nu uitati ca noi am fost primii care am lansat o sectiune pe site special dedicata nemultumirilor consumatorilor – Vocea Clientului) si in cadrul acestor organisme europene, prin exemplele oferite de colegii mei care reprezinta cele mai importante organizatii de profil la nivel national si european.

Mi-am asumat toate aceste pozitii in mod deschis si public, venind de fiecare data cu argumente in favoarea sustinerilor mele. Si voi continua sa o fac si pe mai departe, in ciuda supararii pe care le-o voi pricinui celor care se cred cei mai destepti din Univers, desi au lacune serioase in activitatea profesionala.

5. Moise Guran alatura in mod mincinos afirmatiile jurnalistului Cristian Dogaru, dintr-un articol care l-a deranjat, portalului Conso.ro, mentionandu-se ca Dogaru ar fi contributor pe conso.ro.

Nimic mai fals! Articolul citat se regaseste in sectiunea Blogosfera financiara de pe Conso.ro, unde preluam automat articolele publicate pe unele bloguri financiare – de exemplu si cele de pe blogurile lui Dan Popa, Florin Citu, si alte cateva bloguri economice. Am preluat o lunga perioada de timp si blogul lui Radu Soviani, inainte de a deveni purtator de cuvant al ASF. Daca ni s-ar fi adresat, probabil ca am fi preluat si postarile lui Moise Guran de pe Biziday.ro. Sper insa ca nu-mi poarta pica din acest motiv.

De-a lungul timpului, Cristian Dogaru a fost si contributor pe Conso.ro, in doua perioade de timp destul de scurte, de ordinul catorva luni fiecare. Insa in acest moment nu exista niciun fel de relatie contractuala intre Conso.ro si Cristian Dogaru, iar colportarea unei atari informatii in spatiul public constituie un neadevar care nu poate ramane fara raspuns.

6. Ma cunosc cu Moise Guran de vreo 15 ani, prima intalnire avand loc in sediul centralei unei banci romanesti disparuta astazi. De aceea imi permit sa-i spun pe nume, si chiar sa-i folosesc direct prenumele ca forma de adresare. De-a lungul timpului, ne-am intalnit de multe ori si niciodata nu au existat dispute, nici profesionale si nici personale.

Mai mult decat atat, o membra a echipei lui Moise Guran care il ajuta in realizarea emisiunii lui de la TVR m-a sunat joi seara (15.01.2015) la ora 18 pentru a face declaratii prin telefon in legatura cu initiativa AURSF. Ceea ce am si facut, declaratiile mele regasindu-se in materialul filmat care a precedat comentariile acide ale lui Moise Guran la adresa celor care s-au imprumutat in franci elvetieni.

Nici in cursul acelei emisiuni si nici ulterior, Moise Guran nu m-a mentionat, nu m-a contactat, nu mi-a transmis niciun fel de mesaj, desi daca ar fi simtit nevoia ar fi putut s-o faca, pentru a clarifica anumite aspecte inainte de a arunca cu acuze si insinuari la adresa mea in spatiul public.

7. Sunt obisnuit cu “aluziile” facute la adresa mea prin internet sau prin alte mijloace de comunicare moderne. Cu cativa ani in urma, am fost “victima” unui postac bancar de rang inalt care, sub protectia anonimatului, ma invinuia pe mine si pe alti colegi de la Conso.ro care semnau articole care nu-i erau pe plac de cate in luna si in stele, la fel de neadevarate si ele ca si sustinerile de acum ale lui Moise Guran.

Asemenea practici nu sunt de natura sa ma emotioneze si nici sa ma reduca la tacere, de aceea le transmit atat papusilor, cat si papusarilor, ca voi continua sa fiu acelasi om modest, dar ferm in convingerile si principiile pe care le promovez!

PS 1. Poate ca trebuia sa ma astept la aceste acuze venite din partea unui realizator TV care ignora Conso.ro in emisiunile sale, promovand constant in emisiunile televiziunii publice un site cu profil relativ similar care abia daca strange a sasea parte dintre utilizatorii unici si afisarile pe care le are Conso.ro! Noi ne multumim cu citarile constante din toata presa financiara care se respecta si care isi doreste sa informeze corect cititorii!

PS 2. Imi aduc aminte ca, nu de mult, printre sponsorii importanti ai emisiunii TV realizate de Moise Guran la TVR se afla chiar acea banca de care se leaga introducerea creditelor in franci elvetieni in Romania. Si astazi, printre sponsori se afla o banca extrem de activa in contracte de credit in franci elvetieni. Asa ca poate ca Moise Guran ar face bine sa fie ceva mai atent cu acuzatiile legate de obtinerea de profit in urma exprimarii unor opinii “independente”!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro