Sari direct la conținut

Alina Bica, fugară din România, a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare – UPDATE

HotNews.ro
Alina Bica (foto arhiva), Foto: Agerpres
Alina Bica (foto arhiva), Foto: Agerpres

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată definitiv, miercuri, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Alina Bica, fugară din România, ar urma să fie dată în urmărire internațională pentru executarea pedepsei, conform procedurii.

Decizia a fost luată de un complet de 5 judecători de la instanța supremă. Practic, a fost menținută sentința primei instanțe, care a fost contestată de către fosta șefă a DIICOT.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015”, se arată în minuta instanței.

În prima instanță, Bica a fost condamnată tot la 4 ani de închisoare, dar executarea pedepsei a fost suspendată după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit ultimelor informații, Alina Bica s-ar afla tot în Costa Rica. La începutul lunii octombrie, Elena Udrea declara, la Curtea de Apel București, că a mai discutat în ultima perioadă cu fosta șefă a DIICOT Alina Bica și că, din câte știe, aceasta „nu mai calcă” în România.

Alina Bica – fugară în Costa Rica – este în libertate din decembrie 2018, după ce instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 19 martie, instanța supremă a admis contestaţia în anulare formulată de Alina Bica şi a dispus rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Acuzațiile procurorilor

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul ”RAFO”, instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

„Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr. 393/P/2013 a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”, spunea DNA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro