Alternativa la azilele din Bihor era revenirea în stradă, afirmă instanța / Ce a susținut Viorel Pașca în fața magistraților

Andrada Albescu, judecătoarea de la Tribunalul București care a respins cererea DIICOT de arestare preventivă a membrilor familiei Pașca, admite că azilele din Bihor funcționau ilegal, dar consideră că în acele spații condițiile de cazare, igienă și curățenie erau „corespunzătoare”, iar alternativa era „revenirea în stradă a bolnavilor”.

În 2 iulie, judecătoarea a respins solicitarea procurorilor de arestare preventivă a lui Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, care a fost plasat sub control judiciar. Aceeași decizie a fost luată și în cazul altor cinci persoane: soția lui Pașca, trei fii ai lor și Delia Mioara Păcală, care conducea filiale și organizații obștești în cadrul asociației respective.

Procurorii DIICOT acuză că sute de persoane au fost aduse din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe și cazate în imobile situate în comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub aparența oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament și asistență socială.

Anchetatorii precizează că Viorel Pașca nu deținea capacitatea legală, organizatorică și profesională necesară pentru o astfel de activitate, iar persoanele internate se aflau într-o stare de vulnerabilitate, cu dizabilități psihice, nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința.

„Beneficiarii nu erau abandonați după deces”

După ce a analizat referatul procurorilor, judecătoarea Andrada Albescu apreciază că spațiile de cazare din acele azile erau „corespunzătoare”, conform Agerpres.

„Deși locațiile administrate de inculpați nu funcționau cu respectarea cadrului legal aplicabil furnizării serviciilor sociale și nu îndeplineau standardele impuse de legislația specifică, persoanele cazate beneficiau de spații amenajate pentru locuire dotate cu paturi speciale, noptiere, grupuri sanitare și televizoare, aspecte care relevă existența unor spații de cazare, de curățenie și igienă corespunzătoare. 

De asemenea, persoanelor cazate le erau asigurate, în mod constant, hrană, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale.

 Aceste împrejurări nu sunt de natură să înlăture suspiciunea rezonabilă și nici concluziile rezultate din celelalte probe privind existența unor deficiențe serioase referitoare la administrarea tratamentului medicamentos, lipsa personalului calificat, insuficiența supravegherii ori nerespectarea standardelor prevăzute de legislația în materia serviciilor sociale, însă relevă că prezenta cauză nu corespunde ipotezei unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, împrejurare ce diminuează intensitatea pericolului concret pe care l-ar genera lăsarea inculpaților în libertate”, se arată în motivare.

Judecătoarea mai spune că, din declarațiile martorilor și ale beneficiarilor, rezultă că persoanele decedate erau înmormântate, fiind făcute demersurile administrative necesare constatării decesului și organizării înmormântării în cadrul cimitirului greco-catolic, „împrejurare care, deși nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind interesul inculpaților pentru ajutoarele de înmormântare, relevă faptul că beneficiarii nu erau abandonați după deces”.

„Alternativa pentru beneficiari era revenirea în stradă”

În opinia judecătoarei, „alternativa concretă pentru o parte semnificativă dintre beneficiari nu era accesul la un serviciu social autorizat, ci lipsa oricărei forme de protecție instituțională, respectiv revenirea în stradă”.

„Așadar, evaluând ansamblul probelor administrate, judecătorul constată că prezenta cauză nu relevă situația unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, ci a unor persoane cărora li se asigurau, chiar într-un cadru neautorizat și insuficient raportat la exigențele legale, hrană, cazare, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale, precum și efectuarea formalităților necesare în caz de deces.

Mai reține judecătorul că majoritatea persoanelor aflate în locațiile administrate de inculpați reprezentau persoane fără adăpost, lipsite de sprijin familial ori abandonate de aparținători.

În aceste condiții, fără a minimaliza gravitatea acuzațiilor formulate și fără a aprecia că lipsa autorizării ori nerespectarea standardelor legale de funcționare ar putea fi justificată prin împrejurările cauzei, judecătorul nu poate ignora că alternativa concretă existentă pentru o parte semnificativă dintre beneficiari nu era accesul la un serviciu social autorizat, ci lipsa oricărei forme de protecție instituțională, respectiv revenirea în stradă.

Această împrejurare nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor cercetate și nici să justifice eventualele încălcări ale legii penale, însă reprezintă un element factual care trebuie avut în vedere în evaluarea necesității privării de libertate și a intensității pericolului concret pentru ordinea publică”, explică magistratul, potrivit Agerpres.

Judecătoarea subliniază că, deși DIICOT reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prin raportare la un număr de 210 acte materiale, până la acest moment procesual actele de urmărire penală nu individualizează persoanele vătămate corespunzătoare fiecărui act material și nici nu descriu, în mod distinct, situația de fapt aferentă fiecăreia dintre acestea.

Viorel Pașca susține că le-a cerut autorităților să ia persoanele bolnave, dar nimeni nu i-a răspuns

În timpul procesului, Viorel Pașca a relatat că a trimis scrisori la diverse instituții ale statului, inclusiv la Ministerul Sănătății, în care a solicitat preluarea persoanelor bolnave, dar nimeni nu a venit.

„Nu a renunțat la ceea ce a făcut pentru că nu s-a putut. Susține că are multe scrisori, nu doar ale instituțiilor locale, instituțiilor statului din București, mai precis, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Solidarității, cu adresă exactă către miniștri, în care le-a spus că dacă activitatea de la Dumbrava nu este în regulă, îi roagă să vină și să ia bolnavii sau îi duce el acolo unde vor. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu un an.

Dacă ceva nu a fost în regulă, se întreabă de ce timp de un an n-au venit să-i ia de acolo. Susține că a cerut instituțiilor să îi ia și n-au venit să îi ia.

Menționează că atunci când s-a oprit cu situația din Mehedinți, cu doar 7 dintre ei, i s-a spus că a abandonat bolnavii și riscă să fie condamnat pentru abandon de persoane. Prin urmare, se situa într-o situație extrem de delicată. Se întreabă cum putea să renunțe”, a declarat Viorel Pașca, potrivit motivării instanței.

El a mai spus în instanță că nu regretă nimic din ce a făcut și că are conștiința curată, pentru că „intențiile sale au fost bune și a vrut să ajute”.

În sala de judecată, avocatul familiei Pașca a admis că nu existau autorizații legale pentru centre, că nu aveau kinetoterapeut și nu aveau dimensiunile camerelor standard ca să primească autorizarea necesară să funcționeze ca azile private.

„Într-adevăr, aceștia se gospodăreau cum puteau, în multe dintre situații, inclusiv pe bază de voluntariat. Susține că Pașca este privit ca un zeu și ca un erou în Bihor de ani de zile, o întreagă comunitate apreciază ceea ce a făcut, s-a bazat pe sprijinul său și pe dorința lui de a face bine unor semeni pe care familiile și statul i-au abandonat. (…) Lipsa autorizațiilor de funcționare, lipsa unui personal calificat la un anumit nivel, până la a face încadrări de trafic de persoane sub forma lipsirii de libertate sau menținerii într-o situație de aservire, consideră că este ceva absolut halucinant. Consideră că DIICOT a făcut o mare eroare în acest caz și speră să fie clarificată până la urmă”, se mai arată în documentul tribunalului.