Am definit consumatorul vulnerabil de energie. Ce facem in continuare?
De cativa ani buni, la fiecare dezbatere pe teme energetice organizata in Romania – iar primavara si toamna sunt cel putin trei pe saptamana – sectorul privat arata cu degetul catre guvern si deplange ca acesta “nu e capabil” “sa defineasca consumatorul vulnerabil”. Acest proces de definire a consumatorului vulnerabil a ajuns sa para, intr-o maniera aproape frustranta, o veritabila misiune imposibila. Cum stau insa faptele?
In legislatia primara in domeniu, anume Legea 123/ 2012 a energiei electrice si gazelor naturale, clientul vulnerabil este definit ca fiind “clientul final apartinand unei categorii de clienti casnici care, din motive de varsta, sanatate sau venituri reduse, se afla in risc de marginalizare sociala si care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiaza de protectie sociala, inclusiv de natura financiara. Masurile de protectie sociala, precum si criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin acte normative”. In mod evident, aceasta definitie nu a fost suficienta pentru a crea un sistem comprehensiv de protectie sociala a consumatorilor de energie si nici nu a responsabilizat in mod clar vreun actor institutional cu elaborarea acestor acte normative subsecvente. Astfel, desi toti ochii se indreptau spre ANRE sau Ministerul Energiei pentru lamurirea situatiei, mingea a fost de fapt multa vreme in ograda Ministerului Muncii, institutia responsabila cu protectia sociala in Romania. Acesta din urma, printr-un compartiment specializat, alaturi de o institutie subordonata, anume Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala, este, de altfel, de ani buni de zile, responsabil cu elaborarea si implementarea cadrului normativ in vederea acordarii subventiilor pentru caldura.
Ministerul Muncii nu s-a grabit nicidecum cu elaborarea actelor normative mentionate inca din iulie 2012 in Legea Energiei, in schimb guvernul a suprataxat inca de la inceputul lui 2013 companiile producatoare de gaz natural cu deloc neglijabila suma de 60% din veniturile suplimentare rezultate ca urmare a dereglementarii preturilor la gaz natural. Initial, suprataxa ar fi trebuit sa expire intr-o perioada bine determinata, insa ea a fost prelungita. Desi nu avea cadrul normativ pentru a acorda in mod clar si transparent ajutoare consumatorilor de energie, guvernul a motivat ca respectiva suprataxa va fi direcţionata către bugetul de stat în vederea asigurării ajutoarelor financiare destinate acoperirii unei părţi din cheltuielile de alimentare cu gaze naturale ale consumatorilor vulnerabili. Din pacate, de aproape trei ani, opacitatea asupra incasarii si folosirii acestor bani a fost maxima. Niciodata nu a fost prezentat contribuabilului vreun raport referitor la cati bani s-au incasat din respectiva taxa si la ce au fost ei folositi.
Abia la inceputul lui octombrie 2015 Ministerul Muncii a facut lumina asupra acestui subiect, publicand in dezbatere publica un proiect de lege privind venitul minim de insertie. Desi articole importante din acest proiect de lege fac referire la consumatorii vulnerabili de energie, pe partea de comunicare publica nici Ministerul Energiei, nici ANRE nu par sa isi fi asumat documentul. Firesc ar fi fost ca sectorul energetic si publicul in general sa fie informat ca, in sfarsit, consumatorul vulnerabil a fost definit. Mai mult decat atat, textul proiectului de lege si manierele de calcul a pragurilor privind acordarea ajutoarelor sunt atat de complexe, incat o “traducere” pe intelesul publicului a acestui proiect de lege, cu exemple concrete, ar fi fost mai mult decat necesara. Cel mai important insa, ar fi trebuit sa se explice clar ce implicatii are aceasta indelung asteptata definitie asupra restului de cadru legislativ in domeniul energiei. Daca in sfarsit am definit consumatorul vulnerabil, modificam calendarul si acceleram liberalizarea? Sau facem o dubla protectie – si prin pret, pentru toata populatia, in masa, si prin transferuri sociale catre o parte din acestia? Ce facem cu suprataxarea?
Revenind la proiectul privind venitul minim de insertie, acesta nu este inca adoptat. Nu e inca prea tarziu ca, mai intai, sa i se aduca imbunatatiri, insa, mai ales, sa fie asumat public de guvern si explicat pe intelesul oricarui cetatean.
La capitolul imbunatatiri care se pot aduce proiectului, as enumera urmatoarele.
Trebuie sa se introduca o marja dinamica pentru suma maxima care poate fi acordata in cazul consumatorilor care se incalzesc in sisteme individuale, fie cu gaz natural, fie cu electricitate, fie cu lemne. In prezent, conform proiectului, aceste plafoane sunt fixe si nu tin cont de potentiala evolutie a preturilor combustibililor. Se discrimineaza astfel intre consumatorii alimentati in sistem centralizat si cei care folosesc sisteme individuale de incalzire, intrucat la incalzirea in sistem centralizat valoarea de referinta a plafonului este variabila, in functie de pretul gigacaloriei.
In al doilea rand, proiectul ar trebui sa vizeze nu numai consumatorii care folosesc energie pentru incalzire, ci si pentru iluminat sau in alte utilizari gospodaresti. Factura la electricitate (fara ca aceasta sa fie folosita la incalzire) este o povara pentru multi consumatori romani, asa cum arata de altfel si cifrele Eurostat. Desi in termeni absoluti, platim pentru electricitatea consumata de clientii casnici unul din cele mai mici preturi din Europa, ajustat cu puterea de cumparare a romanilor, el ajunge al patrulea cel mai mare din intreaga Uniune Europeana. Asa cum este formulat in prezent, proiectul vizeaza exclusiv vulnerabilitatea indusa de consumul de energie pentru incalzirea locuintei.
Nu in ultimul rand, la articolul 28, proiectul de lege lasa la latitudinea administratiilor locale daca sa acorde sau nu ajutoare suplimentare pentru incalzire. Or, se pot imagina cazuri, precum s-a intamplat recent in municipiul Brasov, cand municipalitatea sa nu vrea sau sa nu poata acorda respectivele sume. Ar trebui sa existe prevederi si pentru astfel de situatii.
Un alt punct sensibil al proiectului va fi partea de implementare, intrucat pentru a vedea daca o persoana se califica sau nu pentru a obtine venitul minim de insertie, inclusiv aceste componente dedicate energiei, autoritatile vor trebui sa evalueze toate mijloacele de subzistenta, proprietati, terenuri, etc. avute la dispozitie de solicitant si, dupa caz, sa il descalifice pe acesta de la incasarea venitului minim de insertie. Cu alte cuvinte, daca tu incasezi cash, in mod oficial, sume foarte mici de bani, in schimb detii case cu cate 20 de camere, nu te vei califica pentru respectivul ajutor. Autoritatea Nationala de Plati si Inspectie Sociala (ANPIS) va trebui insa, pe de o parte, sa aiba acces la nenumarate baze de date unificate (pasare rara in Romania) pentru a realiza aceasta asa-numita testare a mijloacelor si, pe de alta parte, sa execute inspectiile in teritoriu cu profesionalism si integritate, pentru a preveni derapajele.
INTERVIURILE HotNews.ro