„Am fost vândută pe 1000 de dolari și am trăit 33 de ani în Canada cu un nume fals”. Cazul unei românce adoptate ilegal în anii ’90, revenite în România în căutarea identității

Timp de 33 de ani, Roxana Pamela H., canadiancă născută în România, a trăit fericită alături de familia ei din Quebec. Știa de la părinți că s-a născut la Târgoviște și că a fost adoptată de ei în 1991. Toată viața i s-a spus Roxi, iar soțul are acest nume tatuat pe piept. Însă anul trecut a aflat – nu doar că numele său adevărat nu este Roxana Pamela -, ci și că adevărata Roxana Pamela e în altă parte. Ea fusese vândută unui intermediar și adoptată de familia de canadieni sub o identitate falsă.

Acum, femeia s-a mutat la București pentru a primi, în justiție, o nouă identitate, pentru că autoritățile canadiene i-au anulat actele, iar cele române nu o recunosc. Stă aici de aproape un an, însoțită de fiica ei de 14 ani, iar fiul ei și soțul o așteaptă acasă, în Canada, unde ar trebui să revină cu noua identitate. Între timp, chiar în acest an, autoritățile din Quebec, au anulat adopțiile internaționale. Roxana Pamela H. nu e singura victimă a adopțiilor internaționale ilegale.

Povestea Roxanei ( vom păstra acest nume până la finalul poveștii) este similară cu a multor copii români care au fost dați spre adopție internațională la începutul anilor 90 iar acum, ajunși la vârstă adultă, își caută rădăcinile. Odată pornit procesul, unii dintre ei descoperă detalii pe care niciun regizor de film cu o imaginație foarte bogată nu le-ar putea închipui.

În anii ’90, imediat după căderea comunismului, România a devenit epicentrul unei adevărate „industrii” a adopțiilor internaționale. În haosul birocratic al tranziției, zeci de mii de copii din orfelinate au fost trimiși peste hotare — în special în Statele Unite, Franța, Italia, Spania și Canada — prin intermediul unor organizații sau persoane care, de multe ori, profitau de lipsa unui cadru legal clar.

În primii cinci ani după Revoluție, peste 30.000 de copii români au fost adoptați de familii străine, iar anchetele ulterioare au scos la iveală cazuri de falsuri în acte, plăți ilegale și chiar trafic de minori mascat sub aparența „umanitarismului”. În 2001, sub presiunea Uniunii Europene, România a impus un moratoriu asupra adopțiilor internaționale, considerând că sistemul devenise vulnerabil la corupție și abuzuri. Scopul a fost protejarea copiilor și reformarea sistemului de protecție, dar și oprirea unei piețe negre care, vreme de un deceniu, transformase copiii români în simple dosare de export.

Citește continuarea poveștii AICI.