Am testat dacă autobuzele STB sunt atât de confortabile încât poți lucra pe laptop în ele

La mijlocul lunii trecute, niște crai ai vloggingului românesc – BRomania, Mihai Hash și Alex Ghiduș – au postat trei clipuri, nemarcate drept publicitate, după cum a remarcat Pagina de Media, în care arătau că e atât de relaxant și civilizat să circuli cu autobuzul pe străzile Capitalei, încât ești fraier dacă nu-ți lași mașina acasă. M-am urcat și eu în niște autobuze să văd dacă pot face în ele exact ce au făcut vloggerii din campania plătită din bani publici.

Premisa fiecărui clip publicitar e simplă: vloggerii își abandonează mașinile într-o parcare și, timp de o zi, circulă doar cu autobuzul, printre oamenii reali, așa cum sunt numiți în clipul postat de BRomania pe contul de Instagram. Pe lângă campania asta, a fost lansat și un imn STB, interpretat de What’s UP, în care se afirmă, în mod mincinos, că autobuzele nu stau la semafor.

Potrivit Paginii de Media, toată operațiunea de promovare ar fi costat aproximativ 200.000 de euro, bani publici. Un mizilic. Impresionat de facilitățile trâmbițate de influenceri, am hotărât ca, timp de o zi, să renunț la metrou (mașină nu am) și să circul doar cu transportul public, fix ca-n reclame. Am scotocit prin portofel, am găsit o cartelă STB deja încărcată cu două călătorii. Un singur lucru mai aveam de făcut: să-mi aleg traseul.

Citisem în presă multe lucruri frumoase despre autobuzele care vor ține loc tramvaiului 41 în următoarele două luni, cât Primăria efectuează lucrări la Podul Grant. Așa c-am ales traseul Ghencea-Piața Presei, cu autobuzul 641, dus-întors.

Prima dezamăgire: aglomerație și aer condiționat anemic

La dus, am urcat de la Lujerului, într-un autobuz de școală veche, Mercedes. Fiind puțin trecut de 12, aglomerația exista, dar nu la proporțiile întâlnite la ore de vârf, dimineața sau seara, când „oamenii reali” descoperiți de BRomania în reclama sa de pe Instagram merg sau se întorc de la serviciu. „E răcoare, e bine. Afară e cald, aici e rece. E ce trebuie.”, spunea unul dintre vloggeri, Alex Ghiduș, în reclama pe care i-a făcut-o STB-uluila mijlocul lunii trecute.

În autobuzul vechi în care am urcat eu aerul condiționat exista, pe undeva, doar că sufla atât de anemic încât l-aș fi putut simți doar dacă-mi lipeam fața de el. Nu am putut face asta, din motive obiective, așa că nu prea l-am simțit.

A doua dezamăgire: nu-i ușor să editezi video în autobuz

Într-una dintre reclame, același Alex Ghiduș e atât de încrezător în serviciile de transport public încât își ia și laptopul la el, pentru a edita un clip cât timp autobuzul îl duce la destinație. Și o face fără probleme, de parcă ar fi fost la el acasă sau într-o cabină profesionistă de montaj. Sau cel puțin aşa zice el, că nu apucăm niciodată să vedem, concret, la ce lucrează pe laptopul ăla. Am încercat să fac același lucru, dar am întâmpinat câteva obstacole. Un prim impediment a fost bateria laptopului meu, care e moartă, iar autobuzele STB – vechi sau noi – nu sunt dotate cu prize.

Și chiar dacă aș fi găsit totuși o soluție sau un laptop nou, traseul autobuzului 641 nu-i cel mai prielnic loc pentru a practica un meșteșug atât de migălos precum editarea video. Asfaltul era plin de gropi sau șine de tramvai și nici șoferul nu lua curbele cu prea multă grație, așa că orice încercare de a tăia și lipi bucățele de clipuri între ele ar fi fost oricum sortită eșecului.

A treia dezamăgire: Wi-Fi-ul există doar pe hârtie

Următorul plan a fost să-mi distrag atenția cu telefonul, cum face Mikey Hash în reclama sa. Din păcate, conexiunea la net a RATB s-a încăpățânat să nu funcționeze. Nu știu exact de ce, pentru că semnalul părea full și rețeaua nici nu era parolată. În final, a trebuit să-mi astâmpăr dependența de social media cu ajutorul traficului personal de date.

A patra dezamăgire: răul de mișcare e aproape inevitabil

„Un euro 50 și te plimbi toată ziua cu autobuzul și tramvaiul? Ca lumea!”, exclamă Hash pe la jumătatea clipului său, vorbind despre abonamentul de o zi pus la dispoziție de STB. În lumea reală, însă, nimeni nu merge cu autobuzul de plăcere, de dimineața până seara, prin tot Bucureștiul. Oamenii urcă de nevoie în transportul public, pentru că încă nu s-au inventat linii de metrou către toate cotloanele orașului. Pe lângă timpul petrecut în trafic și aglomerația de care dai deseori în autobuze, o altă problemă, despre care nu se prea vorbește, e răul de mișcare. Pe traseul lui 641 am avut parte de atâtea gropi şi opriri în stații, încât călătoria mea s-a transformat relativ repede într-un lung șir de zgâlțâieli mai mult sau mai puțin violente ale creierului. Dacă aș mai fi stat și cu ochii în laptop sau telefon, cum fac influencerii Primăriei, răul de mașină/mișcare ar fi fost aproape garantat. Și cum unul dintre trei oameni e predispus la răul de mișcare, sunt destul de sigur că măcar unul dintre vloggerii comisionați de STB a plecat de la filmări cu un mic nod în gât.

Autobuzele noi sunt doar cu puțin mai bune La întoarcere, adică dinspre Casa Presei către Ghencea, am vrut să schimb confortul și am urcat într-un Otokar. Înainte să mă urc am zis un „Doamne ajută”, cu gândul ca nu cumva să se defecteze în timpul călătoriei. De data asta, aerul condiționat chiar s-a simțit. Chiar și stând lângă geam, în bătaia soarelui, temperatura s-a menținut pe tot parcursul călătoriei la un nivel decent.

Dacă reclamele plătite de compania de transport local s-ar fi referit doar la răcoarea din autobuzele noi, nu la experiența STB în general, m-aș fi simțit mai puțin păcălit. Dar doar cu puțin, pentru că-n Otokar n-a existat nicio conexiune Wi-Fi, nici măcar pe hârtie, cum fusese în autobuzul vechi de la dus.

„Urcă-te-n autobuz/Pierde-te-n decor/Nu mai sta blocat la semafor”, spun versurile nemuritoare ale melodiei „Orasu’n mișcare”, adică imnul STB. În autobuz m-am urcat, în decor m-am pierdut, dar la semafor tot am stat, pentru că drumul de întoarcere a fost mai lung decât cel dus, cu vreo 15 minute, din cauza traficului crescut de la ora 1. Și cum benzile speciale pentru autobuze sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire, Otokarul meu a suferit bară la bară cu mașinile personale ale unor cetățeni care, aparent, n-au fost convinși nici de imn, nici de reclamele celorlalți vloggeri implicați în proiect să circule cu transportul public.

Concluzii

La final de traseu, n-am putut să nu mă gândesc că acei 200.000 de euro puteau fi cheltuiți cu ceva mai mult cap. În loc să-i spargă pe reclame, imnuri utopice, concerte kitschoase în Parcul Izvor (cum a făcut sâmbăta asta, pentru a aniversa 110 ani de transport public bucureștean), STB putea să-i investească în facilitățile trâmbițate în reclamele celor trei vloggeri, dar care, la o inspecție sumară, lipsesc: aer condiționat în toate autobuzele, nu doar cele noi, Wi-Fi funcțional, curățenie, benzi speciale (ca vorba aia, să nu mai stai blocat la semafor) și drumuri fără cratere. Și nu cred că asta e doar părerea mea. Numai dacă stau și mă gândesc că la concertul aniversar organizat de STB sâmbăta trecută au venit doar 300-400 de oameni, îți dai seama ce succes deosebit are la bucureșteni compania de transport public a Primăriei.