Skip to content
Ambasada Ucrainei in Romania, Foto: AGERPRES

Ambasada Ucrainei intervine în discuțiile legate de închiderea unei clase de predare în limba română, după numai patru zile de la deschidere

Ambasada Ucrainei la București a precizat că autoritățile de la Kiev analizează situația de la școala din Orlivka, regiunea Odesa, unde o clasă I cu predare în limba română a fost închisă după numai patru zile de la înființare, după cum a transmis MAE român. Ambasada transmite că sunt nefondate eforturile de a alimenta „emoțiile negative” pe acest subiect.

„În legătură cu diseminarea în spațiul public al României a unor postări referitoare la asigurarea drepturilor educaționale ale minorității naționale române din Ucraina, Ambasada informează că, în prezent, instituțiile ucrainene competente stabilesc toate circumstanțele privind situația dintr-o instituție de învățământ din localitatea Orlivka, regiunea Odesa, Ucraina. După stabilirea acestor circumstanțe, va fi prezentată reacția corespunzătoare”, se spune într-o postare pe Facebook a ambasadei ucrainene.

Mesajul a fost postat la o zi după ce Ministerul de Externe a anunţat că face verificări, după ce a fost informat cu privire la situaţia clasei I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka), localitate din regiunea Odesa, unde etnicii români ar reprezenta aproape 100% din populaţie. După numeroase demersuri, clasa a fost deschisă la 1 septembrie, dar închisă patru zile mai târziu.

Tentative de alimentare a unor „emoții negative”

Ambasada Ucrainei la București susține că subiectul este folosit pentru a critica Kievul din perspectiva drepturilor minorităților de pe teritoriul ucrainean.

„Considerăm nefondate tentativele unor persoane de a alimenta emoțiile negative în jurul acestei situații, punând sub semnul întrebării, în ansamblu, politica Ucrainei în domeniul asigurării drepturilor minorităților naționale”, se spune în postare.

Este menționată și rețeaua de școli din Ucraina care au clase cu predare în limba română. Astfel, doar în regiunea Cernăuți există 63 de instituții de învățământ în care se predă în română.

„Statul nostru rămâne dedicat respectării angajamentelor internaționale asumate în contextul respectării drepturilor – inclusiv a celor educaționale – ale minorităților naționale (comunităților) din Ucraina. Progresul semnificativ în acest domeniu pe parcursul ultimilor ani dificili a fost evaluat și recunoscut în mod corespunzător de Uniunea Europeană și de statele noastre partenere”, se spune în postare.

Anunțul făcut de MAE român

În anunțul făcut miercuri seară de către Ministerul de Externe de la București se spune că o echipă consulară va merge pe 18 septembrie la Orlivka pentru a obține clarificări privind chestiunea predării în limba română într-o localitate locuită aproape integral de etnici români.

„Ministerul Afacerilor Externe a fost informat despre situaţia clasei I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka) şi a întreprins demersuri atât la Bucureşti, cât şi la Kiev pentru clarificarea situaţiei şi identificarea unei soluţii care să permită continuarea instruirii în limba română. Deschiderea clasei respective s-a realizat în urma demersurilor Consulatului General al României la Odesa pe lângă autorităţile ucrainene, în baza existenţei de solicitări specifice în acest sens din cadrul comunităţii româneşti locale”, a transmis Ministerul de Externe.

Situații îngrijorătoare în regiunea Odesa

Potrivit www.ziua.md, comunitatea românească din regiunea Odesa se confruntă cu o nouă dispută privind dreptul copiilor de a studia în limba maternă. În satul Cartal (Orlivka), raionul Ismail, o clasă I cu predare în limba română, pentru deschiderea căreia părinţii au făcut demersuri timp de mai multe luni, a funcţionat doar patru zile de la începutul noului an şcolar.

Părinţii care şi-au înscris copiii la clasa cu predare în limba română ar fi fost îndemnaţi să-şi retragă cererile şi să-i înscrie în clasa cu predare în limba ucraineană.

Părinţii ar fi fost nevoiţi să depună şi să rescrie cererile de mai multe ori. În ajunul începerii anului şcolar, aceştia au depus pentru a cincea oară cererile pentru formarea clasei române.

Cazul de la Cartal vine după o altă dispută privind păstrarea claselor cu predare în limba română în regiunea Odesa. În această vară, comunităţile româneşti din Satu Nou şi Borisăuca, raionul Cetatea Albă (Bilhorod-Dnistrovsk), au făcut demersuri pentru păstrarea claselor a X-a în şcolile din localităţile lor.