Sari direct la conținut

Ambuscadă în Siria: Mai mulți militari, uciși de forțele loiale fostului președinte Assad

HotNews.ro
Ambuscadă în Siria: Mai mulți militari, uciși de forțele loiale fostului președinte Assad
Ambuscada a avut loc în apropiere de orașul Tatus Foto: Shigeki TAO / AP / Profimedia

Noile autorități siriene conduse de rebeli afirmă că susținătorii fostului președinte Bashar al-Assad au ucis 14 militari ai Ministerului de Interne într-o ambuscadă în vestul țării, relatează BBC.

Alți 10 soldați au fost răniți în luptele de marți din apropierea portului mediteranean Tartus, un bastion al sectei minoritare musulmane alawite, din care făcea parte Assad.

Relatările de la fața locului spun că forțele de securitate au fost prinse într-o ambuscadă în timp ce încercau să aresteze un fost ofițer pentru activitatea sa în infama închisoare Saydnaya, aproape de capitala Damasc.

În urmă două săptămâni, regimul lui Assad s-a prăbușit, iar puterea a ajuns în mâinile forțelor rebele conduse de facțiunea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS).

Grupul de monitorizare Syrian Observatory for Human Rights (SOHR), cu sediul în Marea Britanie, a declarat că trei „bărbați înarmați”, pe care nu i-a identificat, au fost de asemenea uciși în confruntări. Forțele de securitate au adus ulterior întăriri.

În altă ordine de idei, autoritățile siriene au impus o interdicție de circulație pe timpul nopții în orașul central Homs, a anunțat presa de stat.

Această măsură a fost luată în urma tulburărilor provocate de o înregistrare video care ar arăta un atac asupra unui altar alawit.

Ministerul de Interne a declarat că filmarea era veche, datând dintr-o ofensivă rebelă asupra Alepului la sfârșitul lunii noiembrie, iar violențele au fost comise de grupuri necunoscute.

SOHR a declarat că un protestatar a fost ucis și cinci au fost răniți în Homs.

De asemenea, au fost raportate proteste în zone precum orașele Tartus și Latakia, precum și în Qardaha, orașul natal al lui Assad.

Alawiții sunt o ramură a islamului șiit din care făceau parte mulți dintre membrii elitei politice și militare a fostului regim, inclusiv familia lui Assad.

Comunitatea se teme de răzbunare, membrii acesteia fiind învinuiți pentru torturile și crimele din Siria sub Assad.

Foștii ofițeri refuză să predea armele, iar localnicii din unele orașe sugerează că vor să riposteze, ceea ce pare să fi fost cazul în Tartus.

Există apeluri din partea liderilor religioși alawiți pentru o amnistie generală pentru alawiți, dar acest lucru este puțin probabil din cauza numeroaselor crime de război presupuse comise de membrii săi.

Zeci de mii de oameni au fost torturați până la moarte în închisorile din Siria, mii de familii încă așteaptă răspunsuri și dreptate.

Sirienii cer justiție și procese pentru cei responsabili – exact ceea ce îi îngrijorează pe membrii Alawite.

Ofensiva fulger condusă de HTS, care a pornit din nord-estul Siriei și s-a răspândit în întreaga țară, a pus capăt a mai mult de 50 de ani de guvernare a familiei Assad. Bahsar al Assad și familia sa au fost nevoiți să fugă în Rusia.

De atunci, HTS a promis să protejeze drepturile și libertățile multor minorități religioase și etnice din Siria.

Gruparea este desemnată drept organizație teroristă de către ONU, SUA, UE, Regatul Unit și alții.

INTERVIURILE HotNews.ro