American Councils for International Education anunță organizarea celei de-a doua ediții a Elie Wiesel Study Tour
Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education și cu sprijinul Ambasadei Statului Israel în România și al Institutului Național Elie Wiesel pentru Studiul Holocaustului invită studenții, masteranzii și doctoranzii cu cetățenie română, cu vârsta între 20 și 26 se ani să participe în programul Elie Wiesel Study Tour.
Programul tematic Elie Wiesel Study Tour, aflat la cea de-a doua ediție, este finanțat de către Ambasada Statelor Unite în Romania și își propune să ofere studenților interesați de tematica drepturilor omului și de istoria Holocaustului, ocazia de a înțelege mai multe despre aceste subiecte și de a aprofunda cunoștințele deținute. Programul oferă 20 de burse complete ce acoperă costurile participării în program, în perioada 16-24 Iulie 2018.
În prima ediție a programului, din vara anului 2017, participanții au vizitat Memorialul Durerii de la Sighet, Casa Memorială Elie Wiesel, Complexul Muzeal Auschwitz I și Birkenau, Cartierul Evreiesc Kazimierz din Cracovia și Fabrica lui Schindler. În cadrul ediției 2018, programul va fi extins, incluzând și Cartierul Evreiesc din Bardejov, Slovacia, Cartierul Evreiesc din Budapesta și Memorialul ”Pantofi de-a lungul promenadei Dunării”. Pe toată durata vizitei de studiu, participanții vor fi însoțiți de un profesor de specialitate ce le va oferi toate informațiile cu privire la locurile vizitate, care va crea cu aceștia dezbateri tematice și îi va provoca să gândească critic. După finalizarea programului, fiecare dintre cei 20 de participanți trebuie să organizeze o activitate de diseminare în facultatea sau comunitatea din care provine.
Criterii de eligibilitate:
Programul este deschis studenților, masteranzilor și doctoranzilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
• au cetățenie română;
• au minim 20 ani și maxim 26 de ani împliniți în momentul începerii programului (16 Iulie 2017);
• sunt actualmente studenți, masteranzi sau doctoranzi în mediul rural sau urban, în țară sau în străinătate, la orice profil de studiu;
• au cel puțin cunoștințe medii de limba engleză;
• demonstrează interes față de tematica programului;
• sunt dispuși să organizeze minim o activitate de diseminare la final (articol, interviu, conferință locală etc);
Organizatorii vor selecta un număr de 20 de participanți, în urma evaluării aplicației. Tinerii interesați se pot înscrie online până pe 14 Mai 2018 https://goo.gl/forms/Xl0dfFo4YQh0cuAD3 .
Informații complete despre program sunt disponibile pe site-ul www.americancouncils.ro .
Persoană de contact:
Anda-Maria Stoian, Study Tour Coordinator
Telefon: 0741740301
E-mail: ewstudytour@americancouncils.eu