Amsterdam nu va mai permite fumatul de marijuana în spațiile publice / Autoritățile schimbă și programul lucrătoarelor sexuale
Fumatul ţigărilor cu marijuana nu va mai fi permis în spaţiile publice din zonele istorice ale oraşului Amsterdam începând cu jumătatea lunii mai 2023, în contextul unor noi reglementări adoptate de oficialii olandezi pentru a contracara efectele negative ale turismului de masă, informează DPA.
Potrivit altor măsuri care vor intra în vigoare ulterior, restaurantele trebuie să închidă mai devreme, iar lucrătorii sexuali din Cartierul Roşu să-şi încheie activitatea mai devreme, potrivit unui anunţ al municipalităţii locale.
Măsurile au drept scop sporirea siguranţei şi a confortului rezidenţilor acestui cartier, se mai spune în acel anunţ, care menţionează că, pe timpul nopţii, atmosfera poate fi uneori ”foarte sumbră”.
Rezidenţii au reclamat de-a lungul anilor consumul de alcool în exces, gălăgia şi fumatul de ţigări cu marijuana. Turiştii atrag de asemenea traficanţi de droguri care sporesc infracţionalitatea şi pericolele de pe străzi, a precizat municipalitatea olandeză.
Una dintre principalele atracţii turistice în Amsterdam sunt cafenelele în care turiştii pot cumpăra mici cantităţi de haşiş şi marijuana. Oficialii municipali analizează posibilitatea de a limita vânzările din cafenele la intervalul orar 16:00-01:00.
Noile reguli fac parte dintr-un set de măsuri mai ample care vizează protejarea localnicilor, alte reglementări ulterioare urmând să interzică localurilor să mai primească clienţi după ora 01:00.
Lucrătorii sexuali trebuie să-şi încheie activitatea până la ora 03:00 şi nu la ora 06:00 ca până acum.
(foto articol: ©Tupungato|Dreamstime.com)