ANAF și Spiritul Crăciunul. Reflecțiile unui ne-finanțist

Poate că unora le va părea prezumțios ca un pasionat de umanioare să se exprime asupra finanțelor publice. Mă consolez însă că nimeni nu-i perfect (vorba personajului din filmul Some Like it Hot), așa că îmi asum riscul. Pînă la urmă, și filologii sînt contribuabili și, în această măsură, se „întîlnesc” cu sistemul de impozite și taxe, așa că au și ei o părere. În ce mă privește, am avut parte de două lecții oarecum spontane și cît se poate de elementare despre fisc. Prima e cunoscuta vorbă populară că de fisc și de moarte nu scapă nimeni. A doua e mai doctă și am învățat-o de la o distinsă profesoară de economie care, în urmă cu mulți ani, le preda această nobilă disciplină studenților de la Facultatea de Filosofie a universității clujene: pînă la 7 ani după moarte sîntem consumatori și plătim taxe. E vorba, firește, de taxa de concesiune la cimitir, care ne prelungește post-mortem relația cu fiscul. Probabil nici Heidegger nu s-ar fi gîndit, atunci cînd definea ființarea specific umană ca Sein-zum-Tode („ființa-întru-moarte”), că finitudinea noastră ar putea include și relația cu fiscul și că moartea ar putea fi suspendată temporar de taxe și eventual de obligații fiscale neonorate.

Recent, grație digitalizării, am învățat o a treia lecție, anume că fiscul poate redacta notificări în 22 decembrie, să le trimită în 24 (respectînd întru totul legislația muncii cu privire la zilele de odihnă), dar astfel încît să le primești taman în ziua de Crăciun. Este inutil să spun că, dincolo de indispoziția pe care ți-o creează orice corespondență cu fiscul exact de sărbători, termenele în care poți răspunde unei asemenea interpelări curg indiferent de sărbătorile care fac ca această instituție inconturnabilă să rămînă totuși inaccesibilă în defavoarea ta.

Ce-i de făcut? Încerci să te lămurești singur. Cercetezi cu atenție Spațiul Privat Virtual (ANAF s-a digitalizat, remember?) și arhiva personală, cu declarații imprimate, ca să vezi dacă n-ai uitat ceva. Nu, declarația spune clar: ai inclus veniturile menționate în notificare. Verifici recipisa: ai încărcat corect declarația. Verifici chitanța: ai plătit la timp, ba chiar înainte de termen, așa că ai beneficiat și de bonificație.

Și atunci, ce-i de făcut? Onor fiscul n-a uitat să îți indice un număr de telefon la care poți telefona și o persoană de contact pe care o poți contacta. Pui mîna pe telefon și formezi 0259-etc., afli că e centrala, nu doamna indicată drept persoană de contact; centralista îți face legătura, dar „doamna de contact” nu răspunde și ți se sugerează să revii peste o jumătate de oră și, eventual, să ceri să vorbești cu șeful serviciului. Revii peste o jumătate de oră negreșit, apoi din jumătate în jumătate de oră, dar nu-ți mai răspunde nimeni. În spiritul sărbătorii, ANAF își decorează notificările cu numere de telefon și persoane de contact inutile. Totul e butaforie, un prost decor de Crăciun, iar notificarea, un pom de Crăciun biodegradabil, dar care pe tine, contribuabilul, poate să te coste.

Și totuși, ce se poate face? Lași deoparte îndatoririle de serviciu cu gîndul că le vei bifa mai tîrziu. Ieși din dispozitiv și dai fuga la ANAF. Reușești să intri după ce treci de triajul epidemiologic. Afișajul cu leduri roșii de la ghișeele 6-9 (un fel de căpcăun cu mai multe guri) afișează aproape sarcastic nr. 629, în vreme ce tu tocmai ai tras lozul cu nr. 795. Se mai înghesuie cîțiva după tine cu numerele 796, 798, 799 și, hopa!, numărătoarea o ia de la 600. Constați că cei care au venit după tine au numere de ordine mai mici și că s-ar putea să ți-o ia înainte. O fi ăsta cadoul de Crăciun pentru privilegiații fiscului? Reflectezi îndelung (ce altceva ai putea face la coadă?). Te întrebi îngrijorat dacă în aceeași logică desăvîrșită se procesează și declarațiile și se socotesc obligațiile fiscale.

Oamenii păstrează distanța socială între 0,15 și 1 m, fiecare după cum crede și poate într-un spațiu exiguu. Firește, DSP-ul n-o să vină să vadă ce-i cu buluceala aia. (Cine ar vrea să se pună rău cu fiscul?) De altfel, toată lumea vrea la ghișeele 6-9, unde e o singură doamnă copleșită de treburi; apoi se deschide o altă gură a căpcăunului 6-9. Ai senzația că fiecare fereastră de ghișeu e un cap de Grinch care vrea să-ți fure Crăciunul. Sau, oricum, sărbătoarea.

Stai la coadă. Cineva tușește spasmodic. Începi să frisonezi la gîndul că distanța socială este între 0,15 și 1 m (după cum se poate în spațiul în care Grinch așteaptă să ne înghită Crăciunul). Te liniștești cînd îți dai seama că tusea se aude de dincolo de peretele vitrat, cu ramă de aluminiu, construit în mileniul trecut. Te întrebi dacă n-o fi cumva cineva bolnav, dar – cum tusea vine de dincolo de peretele vitrat, adică din partea Sistemului –, îți amintești că Sistemul e de multă vreme bolnav. Nu mai contează că tușește. Apoi te gîndești că e pandemie și că tusea e contagioasă: sistemul e bolnav, e drept, dar dacă ne molipsim și noi?

Îți vine rîndul la ghișeu, deși afișajul electronic e de formă. Te ia mila de doamna care îți primește actele doveditoare că trebuie să asculte o mulțime de contribuabili. Știi că nu-i ea de vină nici că are atîta de lucru. Ea e doar un pion într-un sistem absurd. Doamna e nelămurită. O întrebi dacă pot vorbi cu șeful serviciului, care semnează notificarea. Doamna îți spune că nu, că e „doar șef” (adicătelea nu se ocupă de astea; sau poate nu știe? poți înțelege ce vrei). Îți dai seama că nu există un nivel la care poți face recurs. Doamna mai studiază documentele. Se constată că ți-ai îndeplinit obligațiile fiscale, dar ești sfătuit să depui o cerere de „anulare a notificării”. Filologul din tine se zburlește puțin: știi că notificare vine de la noscere („a cunoaște”, „a afla”), așa că nu pricepi cum s-ar putea anula „înștiințarea” și să reculezi în ne-înștiințare. Te-ai bucura ca tot episodul să cadă în ne-înștiințare, să-l uiți și să-ți recuperezi Crăciunul, dar știi că Platon a încercat un artificiu de genul ăsta cînd spunea că sufletele aruncate în trup uită realitățile pe care le-au cunoscut în lumea inteligibilă. Numai că fiscul n-are prea multe de-a face cu inteligibilul și nici cu sufletele lui Platon. Apoi te resemnezi că poate Grinch va găsi o soluție și o să fure notificarea împreună cu Cărciunul.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro