Sari direct la conținut

Analist american: Pensionarii activi sunt cei care vor decide alegerile pentru Casa Alba

HotNews.ro

Alegerile prezidentiale americane din acest an ar putea fi decise de voturile persoanelor in varsta, in ciuda parerii generale ca tinerii vor influenta decisiv rezultatul, e de parere Mark Penn, fost analist sef al lui Hillary Clinton.

Intr-un comentariu publicat de blogul Politico.com, Penn sustine ca „in ciuda discutiilor ca alegerile din acest an vor fi dominate de votul tinerilor, natiunea americana nu a fost niciodata mai batrana, iar puterea votului celor in varsta nu a fost niciodata mai mare”. Alegatorii batrani par sa fi luat astfel locul soccer moms-urilor, cele care au decis rezultatul unor alegeri recente in SUA.

Potrivit statisticilor, votantii peste 60 de ani au reprezentat doar 15% din electorat in 1976, in timp ce, la alegerile din 2004, ei au reprezentat 24% din cei prezenti la urne. Prin comparatie, in 1976, alegatorii sub 30 de ani au reprezentat 30% din numarul votantilor, iar in 1960, cand John F. Kennedy a fost ales presedinte, majoritatea americanilor aveau sub 45 de ani.

Situatia este complet schimbata in prezent, numarul celor in varsta depasindu-l pe cel sub 45 de ani cu aproape 5%. Chiar si Bill Clinton, in 1992, a reusit sa castige voturile varstnicilor intr-o proportie mai mare decat a facut-o cu voturile celor sub 30 de ani (12% fata de 10%).

De ce pensionarii vor decide alegerile

Penn aduce ca argumente in prezentarea teoriei sale urmatoarele:

  • generatia americanilor de peste 60 de ani are o viziune despre viata complet diferita fata de cea a copiilor lor sau a tinerilor aflati in primii ani de facultate, care-l prefera pe democratul Barack Obama
  • puterea lor de influentare a rezultatului final este data de cresterea importanta a sperantei de viata a americanilor
  • stilul lor de viata s-a schimbat complet in ultimii ani: jumatate dintre cei aflati la varsta pensionarii continua sa munceasca – jumatate dintre ei fiindca au nevoie de bani, iar cealalta jumatate pentru ca sunt adeptii asa-numitei „pensionari active”
  • accesul la tehnologie al celor in varsta este tot mai mare, ei fiind cei care urmaresc cu regularitate programele de stiri, informatiile legate de campania electorala sau conventiile partidelor
  • proportia lor importanta in trei dintre statele ce s-ar putea dovedi decisive pentru stabilirea viitorului presedinte al Statelor Unite: Florida, Ohio, Pennsylvania. 
  • in ciuda parerii generale ca ar fi opusi schimbarii, americanii in varsta au fost de multe ori cei care au decis soarta voturilor populare incepand inca din 1952
  • barbatii din generatia a treia sunt de parere ca cei tineri s-au indepartat de valorile care defineau in trecut americanul (familia, tara, Dumnezeu) si ca nu muncesc suficient pentru a reusi in viata
  • femeile in varsta sunt preocupate de problema asigurarilor sociale si a asistentei medicale, doua subiecte care au lipsit din retorica campaniei ultimelor saptamani

McCain pare, deocamdata, preferatul varstnicilor

Penn sustine ca ambii candidati pentru Casa Alba, John McCain si Barack Obama, vor trebui sa depuna eforturi importante pentru a convinge alegatorii in varsta. De altfel, ultimul sondaj realizat de New York Times sustine ca, in ceea ce priveste votul celor in varsta, senatorul de Arizona conduce in fata lui Obama cu doua procente, insa numarul celor nedecisi a atins 18%. Analistul crede ca doar 4-5% dintre varstincii care nu si-au clarificat inca voturile vor fi suficienti pentru a decide viitorul lider de la Casa Alba.

In tabara democrata, a existat in cursul alegerilor primare o crestere importanta a votantilor peste 45 de ani, respectiv noua milioane noi votanti. Cei mai multi dintre acestia au votat pentru Hillary Clinton, retrasa intre timp din cursa electorala.

Obama a anuntat deja ca va elimina complet taxele pentrui primele venituri de 50.000 de dolari pentru toti cei peste 65 de ani. In acelasi timp, senatorul de Illinois trebuie insa sa-i convinga pe acesti votanti ca lipsa sa de experienta, criticata de multi, nu este reala. Avantajul sau pare sa fie acela ca multi dintre cei in varsta, nemultumiti de politica Administratiei Bush, il asociaza pe Obama cu Bill Clinton din 1992, atunci cand a castigat primul sau mandat.

In ceea ce-i priveste pe republicani, McCain nu a reusit sa convinga usor alegatorii de varsta a treia, el obtinand voturile lor majoritare abia odata cu alegerile din Carolina de Sud. In Florida, un stat considerat „batran” din punctul de vedere al varstei alegatorilor, veteranul de razboi s-a impus cu doar cinci priocente in randul alegatorilor in varsta in fata contracandidatului sau republican. Astfel incat, principiul conform caruia „un alegator batran alege un candidat batran nu pare sa functioneze totdeauna”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro