ANALIZĂ Căsătoriile în România. Mai frecvente, încă, decât în țările UE-27!

Locul României în context european. Dacă situația demografică a țării a fost și este gravă, cu perspective catastrofale, prezentate în articole anterioare, există un fenomen demografic al cărui nivel conferă României o poziție particulară în cadrul celor 27 de State Membre ale Uniunii Europene. Datele asupra ratei nupțialității în anul 2021, căsătorii la 1000 locuitori, plasează țara noastră, cu 6 căsătorii, în a doua poziție, doar în Ungaria fiind consemnat un nivel mai ridicat în anul 2021. Nivel mediu al ratei în UE-27 era de 3,9 la mie, o treime dintre țării fiind sub acest nivel.

Se cuvine însă a adăuga un avertisment. Eurostat a avut și are dificultăți crescânde în prezentarea datelor asupra nupțialității într-un context în care uniunile consensuale, parteneriatele civile și alte forme alternative ale căsătoriei tradiționale se află în masivă expansiune. Comparabilitatea datelor suferă. Oricum însă, datele din figură consfințesc încă un statut particular al căsătoriei și familiei tradiționale în țara noastră. Datele finale ale recensământului din anul 2021 sunt sărace în ceea ce privește populația trăind în uniune consensuală și se referă doar la femei pe grupe de vârstă. Nu sunt date asupra bărbaților trăind în uniune consensuală și nu avem distribuții după caracteristici demografice, culturale, educaționale, economice nici la femei și nici la bărbați pentru a putea caracteriza o realitate indiscutabilă. Numărul femeilor trăind în uniune consensuală era la recensământ de 360 mii, reprezentând 4,1 la sută din populația feminină în vârstă de 11 ani și peste. Cifra reală este fără îndoială mai mare dar prudența, rezervele și poate frica au jucat și joacă încă rol de barieră în declararea stării reale. Datele din figură, mai ales cele din treimea inferioară a clasamentului, trebuie privite cu rezervele cuvenite unor realități mai puțin cunoscute în România, expansiunea formelor alternative ale familiei tradiționale. În grafic Franța apare pe ultima poziție, cu doar 2,3 căsătorii la 1000 locuitori. În anul 2019 au fost în Franța 225 de mii de căsătorii, nivel în regres, și 196 de mii de PACS, nivel în progres constant (Pacte civil de solidarité: contract încheiat între două persoane majore de sex diferit sau de același sex) [2].

Evoluții după anul 2000

Cum a evoluat nupțialitatea după anul 2000 putem vedea în figura 2. Evoluții neobișnuite, chiar „dezordonate”. Schimbările semnificative care intervin în timp în nivelul ratei nupțialității au două tipuri de determinări: demografice și socio-economice. Cele demografice se referă la mărimea populației la care au loc majoritatea căsătoriilor, cea în vârstă de 20-34 ani. O populație în regres în timp la aceste vârste, provenind din declin prealabil al natalității dar și din emigrație ridicată, înseamnă un număr mai mic de căsătorii și implicit, o rată a nupțialității în regres. S-ar putea obiecta la corelație, având în vedere că regresului populației învârstă de 20-34 ani îi corespunde și regresul întregii populații, rata nefiind în mod obligatoriu diminuată.

Observația este corectă dar intervine impactul unor reduceri diferențiate la nivelul grupelor de vârstă. Scade numărul populației tinere dar regresul de la vârstele adulte și vârstnice este mai lent, ceea ce asigură un astfel de ritm și la nivelul întregii populații. Explicația nu o găsim doar în demografic și alte determinări se impun a fi investigate. O perioadă de creștere economică susținută și stabilă, cu transfer consistent în nivelul de trai, pe fondul unui climat social și politic bine așezat poate favoriza o nupțialitate în ascensiune. Dorința, înclinarea, dispoziția și interesul pentru căsătorie au un suport favorabil. Progresul nupțialității într-un astfel de context este însă lent în demaraj, tinerele cupluri ținând cont și de durabilitatea acestuia din perspectiva aducerii pe lume a copilului și viitorului acestuia. Pot însă exista și situații în care măsuri punctuale de stimulare a căsătoriei pot avea efecte pozitive, chiar surprinzătoare. Recrudescențele marcate în figură în punctele A și B sunt rezultatul unor astfel de determinări. La sfârșitul lunii octombrie 2006 Parlamentul României a adoptat o lege care prevede acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei în care fiecare dintre soți se află la prima căsătorie. Sprijinul reprezintă echivalentul în lei a 200 de Euro [3]. Efectele spectaculoase ale măsurii în anii 2007 și 2008 sunt cele din punctul A. Este de admis că măsura a determinat un număr important de persoane aflate în uniune consensuală ori căsătorite potrivit regulilor și tradițiilor unei anumite minorități să-și fi oficializat uniunea consensuală. Și creșterea de la punctul B are explicația în măsuri de stimulare a căsătoriei tinerilor. În luna mai 2017 Consiliul General al Municipiului București a adoptat o hotărâre prin care se acorda un sprijin financiar de 1500 lei net pentru tinerii care se căsătoresc (cel puțin unul dintre soți se află la prima căsătorie; cel puțin unul dintre soț are domiciliul sau reședința în București; cel puțin unul dintre soți are vârsta între 18 și 35 ani [4].Creșterea numărului de căsătorii în anul 2017 a fost de 10 mii. Nu trebuie omis faptul că cele peste 24 de mii de căsătorii din anul 2017 în București au reprezentat 17 la sută din ansamblul căsătoriilor, constituind un exemplu de sensibilitate statistică a ansamblului prin creșterea uneia dintre componentele sale majore. Este posibil ca măsuri similare să fi fost luate și în alte locuri. Această sensibilitate a tinerilor la măsuri financiare modeste nu arată decât sărăcia în care trăiesc tinerii. De la care clasa politică așteaptă redresarea natalității.

Nupțialitatea s-a redus considerabil în anul 2020, pe fondul restricțiilor de circulație, izolării și efectelor virusului. Alura descendentă a proporției populației în vârstă de 20-35 ani nu anunță dezvoltări favorabile și în primele 9 luni din anul 2023 numărul căsătoriilor este cu 16 la sută mai mic față de anul precedent. Cei doi ani de Pandemie, crizele energiei, inflația și deteriorarea nivelului de trai, ca și întreaga atmosferă politică tensionată, nu pot constitui factori favorabili nupțialității.

Revenirea Francezii au expresia „On revient toujours sur les lieux du crime”. Cuvântului „crimă” i se pot conferi și sensuri figurative. Prin acest articol autorul revine la probleme ale nupțialității în țara noastră după 30 de ani. Și revine chiar asupra problemelor actuale de marrriage market și marriage squeeze, tratate în altă secțiune a articolului. Este vorba de o comunicare din anul 1992: „Sudden change of natality and its effects on marriage market, timing and prevalence of marriage in Romania”. Seminar: Demographic Implications of Marital Status. Organizatori: European Association for Population Studies –EAPS și Bundesinstitut für Bevölkerungsforschung‐BIB, Bonn, 27‐31 octombrie, 199). Alte probleme ale populației țării au fost considerate a fi mai importante în anii care au urmat: declinul natalității, situația mortalității și a speranței de viață, migrația, depopularea, perspectivele populației țării, recensămintele. Revenirea la nupțialitate are loc într-o Europă în care familia și copii acesteia se află sub multiple presiuni.

Femei și bărbați căsătoriți după starea civilă pe vârste

În context de absență a situațiilor de marriage squeeze decalajul dintre vârstele la căsătorie/recăsătorie ale partenerilor, însemnând soții mai tinere, poate fi observat în figura 3 la toate stările civile, cu unele particularități. Distribuția pe vârste a femeilor și bărbaților aflați la prima căsătorie în anul 2022 (vârste necorelate) evidențiază o concentrare considerabilă între 20 și 25 ani ceea ce era de așteptat. Se poate remarca un număr mai mare al femeilor care se căsătoresc la vârstele cele mai tinere, până la 25 ani, și un număr mai mare la bărbații după vârsta de 30 ani. Prin legi nescrise femeile tinere doresc soți cu 3 ani mai în vârstă iar bărbații doresc soții cu 3 ani mai tinere. Vârsta medie la prima căsătorie a fost în anul 2022 de 32,1 ani la bărbați și 28,8 ani la femei. Este greu de știut de partea cui este mai decisivă forța dorinței de a avea soț mai în vârstă cu 3 ani ori soție mai tânără cu 3 ani. Posibil, de partea bărbatului.

Plaja vârstelor de recăsătorie a persoanelor divorțate este mai mare, între 30 și 50 ani îndeosebi, divorțul intervenind după un număr de ani petrecuți în căsătorie. Se remarcă în acest interval un număr mai mare de femei care se recăsătoresc, însemnând o propensiune mai mare pentru recăsătorie dar compensarea vine după vârsta de 55 ani la bărbați, cu un număr mai mare al bărbaților divorțați căsătoriți. Originea vine și din vârsta mai ridicată la căsătoria desfăcută prin divorț a acestor bărbați față de vârsta medie a femeilor la desfacerea căsătoriei și ajungerea la starea de divorțată.

Vârstele la căsătorie ale persoanelor văduve au un grad de împrăștiere considerabil mai mare și relevă o populație feminină care se recăsătorește mai tânără față de populația masculină care se recăsătorește din starea de văduv. Văduvia survine mai frecvent la femei la vârste adulte și îndeosebi avansate, mai tinere decât soții decedați (supramortalitatea masculină fiind apreciabilă). Se poate remarca un număr mare de bărbați văduvi care se recăsătoresc după vârsta de 65 ani, mai mulți decât femeile văduve care se recăsătoresc la aceleași vârste. Ipoteza poate fi și cea a suportării și acceptării cu dificultate a situației de văduvie la bărbați de această vârstă, cu o stare bună a sănătății, după o viață lungă petrecută în căsătorie și dorința de recăsătorie este mai importantă decât la femeile văduve de aceeași vârstă. În proporție de două treimi bărbații văduvi care se recăsătoresc după vârsta de 64 ani își aleg soții dintre femei cu 5 ani mai tinere, probabil văduve mai tinere.

Căsătorii după starea civilă corelată a soților

Analiza stării civile corelate a persoanelor care se căsătoresc arată schimbări importante în timp (figura 4). A dominat și domină net în mod firesc căsătoriile între femei și bărbați necăsătoriți. În toată întinderea perioadei 1976-2018 aceste căsătorii au reprezentat 80 la sută din ansamblul căsătoriilor anuale. Proporțiile mai mici din anii extremi ai perioadei au origini diferite. Se poate observa în grafic, reculul din anii 1956-1966 (la A) este rezultatul majorării proporțiilor căsătoriilor dintre femei necăsătorite cu bărbați divorțați, dintre bărbați necăsătoriți cu femei divorțate și dintre femei și bărbați divorțați (la A’). Persoanele divorțate joacă rol major. Creșterea proporției în anul 1967 și menținerea ei la valori ridicate până în anul 1975 (la B) provine din reculul proporțiilor celor trei tipuri de căsătorii menționate (cu persoane divorțate) (la B’) într-un context de legislație asupra divorțului extrem de restrictivă adoptată de guvernanți (Decretul Consiliului de Stat nr. 779 din 8 octombrie 1966). Mai notăm recrudescența căsătoriilor dintre persoane necăsătorite în anii 1990-1993 (la C) și a celorlalte trei tipuri de căsătorii (la C’), în noul context politic și social de după decembrie 1989 și speranțele pe care le-a sădit. Menționata creștere a numărului de căsătorii de rangul 1 din anul 2007, prin acel stimulent financiar, este vizibilă la punctul D, cu efecte contrarii la proporțiile celorlalte tipuri de căsătorie (la D’) și efectele negative ale Pandemiei în anul 2020 la căsătoriile dintre persoane necăsătorite. Surprinzător, a existat și efect de creștere a numărului și proporțiilor căsătoriilor dintre bărbați divorțați și femei divorțate și între bărbați necăsătoriți și femei divorțate (la E’). Aici, dorința căsătoriei a trecut peste barierele de izolare și restricții de circulație. Întregul tablou al schimbărilor evidențiază sensibilitatea populației în luarea deciziei de căsătorie în raport cu măsuri restrictive ori stimulative. –Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro