Analiza: De ce merge/ nu merge solutia managementului privat la companiile de stat. Considerente strict economice

Asa cum a fost conceputa in 2011, solutia managementului privat la companiile de stat pare a nu fi o metoda de succes. Cred in continuare ca poate fi o solutie buna, daca va exista o componenta corectiva puternica in aplicare. Poate fi o solutie care sa consolideze deja o tendinta privind cresterea performantei in companiile de stat monitorizate, conform Raportului intocmit de Consiliul Fiscal in septembrie 2013.

Dau la o parte aici una dintre cauzele des invocate pentru ineficienta aplicarii acestei metode – influenta politica si incerc sa aduc lumina pe cateva considerente strict economice, pro si contra solutiei management privat la companiile de stat. Sunt principii de la care consider ca ar trebui sa plece masurile de reforma ale acestei metode.

Argumentele pro acestei metode pot fi simplu definite. Disciplina crescuta in finantele publice. Reducerea risipei banilor publici. Reducerea arieratelor companiilor publice la bugetul de stat; Orientarea pro piata; Rentabilizare, fara a privatiza profiturile si nationaliza pierderile. Managementul privat poate constitui o „alternativa” a procesului de privatizare – ar putea creste eficienta companiilor de stat, dar fara a „privatiza” profiturile; Castiguri de reputatie, pozitionare pe piata si acces facil la finantare. Managementul privat poate determina imbunatatirea „reputatiei” companiilor de stat care ar urma sa fie privatizate. Totusi, o solutie mai eficienta pentru „cresterea increderii”, in cazul companiilor importante, ar fi vanzarea unei parti minoritare din aceste companii catre institutii financiare/de investitii de prestigiu (gen BERD, IFC – Divizia de Investitii a Bancii Mondiale), precum in cazul BCR. Aceste institutii vor avea reprezentanti in Consiliul de Administratie a acestor companii si pot „presa din interior” in directia cresterii eficientei; Profesionalism si integrarea celor mai bune practici. Contractele de performanta semnate cu manageri privati presupun adoptarea de tehnici moderne de management, planificare strategica etc; Sistem auto corectiv. Deoarece performanta din anul anterior constituie punctul de plecare pentru urmatorul an, eventualele informatii eronate trimise pentru evaluarea acestor contracte sunt depistate si corectate intr-un timp scurt; Posibila crestere a calitatii serviciilor publice furnizate populatiei.

Argumentele contra trebuie si ele avute in vedere. Complexitate. Procesul contractelor de performanta include evaluari prin formule matematice, ceea ce presupune training prealabil pentru evaluatori; Solutie suboptimala. Privatizarea managementului poate fi considerata o rezolvare de tip „second best” – statul pierde controlul si accesul la resurse, dar nu beneficiaza de o infuzie de capital, ca in cazul privatizarii; Solutie tranzitorie. Guvernul va evita astfel privatizarea rapida a unor companii de stat, ceea ce ar putea implica disponibilizari masive de personal. Managementul privat nu va genera schimbari importante decat intr-o perioada mai mare de timp, de cel putin 4 ani; Problema principal agent. Pot aparea contradictii intre obiectivele managementului privat si interesele statului, reflectate prin Consiliul de Administratie; Risc ridicat privind esecul stabilirii tintelor de atins. Privatizarea managementului va fi numai o solutie partiala daca nu se respecta de catre actionariat independenta deciziei si nu se introduc pentru manageri anumite garantii (materiale, financiare, de buna practica), executabile in cazul lipsei de performanta (cuantificabila si masurabila prin contractul de management); Posibilul conflict intre tintele stabilite prin contract. In cazul industriilor/domeniilor strategice, poate aparea un trade off neconvenabil intre „obiectivele guvernului” (preturi mai mici in perioada de recesiune economica) si „tintele manageriale” (maximizarea profitului); Managementul privat nu poate rezolva pe termen scurt problemele structurale ale unei companii de stat cu pierderi. Mai degraba va avea loc o crestere rapida a preturilor de vanzare si o reducere a costurilor salariale, ca urmare a disponibilizarilor; Riscul concentrarii pe obiective pe termen scurt. Cu cat mandatul managementului privat va fi mai redus, cu atat utilitatea acestuia va fi mai scazuta, deoarece scad stimulentele catre investitii si cresc acelea catre majorarea imediata a profitului si a bonusurilor obtinute, inclusiv prin vanzarea unor active; Imposibilitatea denuntarii contractelor dezavantajoase deja incheiate de companiile de stat. Managementul privat nu poate determina reducerea „risipei” firmelor de stat, in conditiile in care acestea au incheiat contracte „dezavantajoase” pe perioade mari de timp. De asemenea, managementul privat nu va putea rezolva problema datoriilor acestor firme catre stat, atata timp cat acestea nu-si pot recupera rapid creantele de la alte companii; Blocada actionarilor minoritari. Una din problemele cu care se poate confrunta managementul privat se refera la actionarii minoritari care exista in astfel de companii -daca acestia contesta anumite masuri de reforma, procesul se poate bloca.

Solutia este una la indemana: sa invatam din lectiile privind contractele de management privat, pe baza experientei Bancii Mondiale

• Contractul de management constituie o solutie buna inainte de privatizarea unei companii de stat.

• Unui management privat ii sunt necesari cel putin 4 ani pentru a imbunatati activitatea companiei (aproximativ 1 an este perioada de elaborare a strategiei de dezvoltare a companiei pe termen lung).

• Este utila incheierea unui acord de asistenta tehnica in vederea elaborarii unui contract de management privat.

•  Vointa politica este esentiala pentru respectarea obiectivelor asumate prin managementul privat.

• Contractul de management trebuie sa fie foarte clar si transparent, pentru a evita perioadele lungi de negociere sau renegocierea contractului.

• Indicatorii de performanta care conditioneaza remunerarea managementului privat ar trebui sa fie relativ putini, semnificativi si usor masurabili.

• Platile pentru performanta managementului privat ar trebui sa fie rezultatul activitatilor pe care le poate influenta (de exemplu, in urma investitiilor suplimentare efectuate si nu a vanzarilor de active).

• Trebuie elaborat un sistem clar de stimulente financiare pentru contractor si de penalizari in conditiile nerespectarii (temporare) a obligatiilor contractuale.

• Trebuie stabilit un mecanism clar si independent de monitorizare a activitatii managementului privat. Activitatea managementului privat ar trebui auditata extern pentru a elimina posibilele tensiuni dintre guvern si compania privata.

• Finantarea managementului privat poate fi realizata de catre Banca Mondiala/alte Agentii de dezvoltare, beneficiind astfel de asistenta tehnica a acestora. De asemenea, acestea vor putea sprijini financiar si proiectele de investitii ale companiilor.

• Contractele de management privat tind sa fie orientate catre solutii pe termen scurt si nu catre investitii semnificative (precum extinderea retelelor in electrivitate, gaze naturale), deoarece acestea ar putea genera pierderi pe termen scurt si deci mai putine beneficii financiare.

Cristian Socol este conferenţiar universitar la ASE Bucureşti, consilier personal al premierului pe probleme macroeconomice