ANALIZA Republica Moldova: absurdistan de tip ex-sovietic cu minime sperante pro-europene*
Povestea insuccesului
Pe parcursul anului 2015, în diverse locații centrale din Chișinău mii de oameni au protestat împotriva corupției generalizate a clasei politice. Scânteia care a inflamat opinia publică de la Chișinău a fost publicarea în mass-media a unor informații cu privire la furtul unui miliard de dolari din trei bănci moldovenești (aproximativ 2/3 din bugetul anual al Republicii Moldova). Inițial protestele au fost organizate de organizații ale societății civile sau persoane asupra cărora nu planează acuzații de corupție sub umbrela Platformei Civice Demnitate și Adevăr (Platforma DA). Autoritățile de la Chișinău nu au dat curs solicitărilor protestatarilor care revendicau scoaterea instituțiilor de sub control politic, investigarea ”furtului miliardului” și demiterea din funcții a persoanelor implicate în jaf, demisia lui Vladimir Voronin, Vladimir Plahotniuc, Vladimir Filat, Marian Lupu, Igor Dodon, Mihai Ghimpu (politicienii care au partajat instituţiile de drept şi de reglementare). În mai 2015, protestatarii au cerut prima dată organizarea de alegeri anticipate[1]. În septembrie 2015, la protestele Platfomei DA au participat aproximativ 50 mii persoane, venite de pe întreg teritoriul R. Moldova. Autoritățile nu au reacționat. În Piața Marii Adunări Naționale a fost instalat unorășel al deminății –corturi în care au rămas cei care au dorit să mențină constant spiritul protestatar. Un altorășel al victorieipro-rusesc a apărut în fața parlamentului de la Chișinău. Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon și Partidul Nostru, în frunte cu Renato Usatîi au dublat protestul pro-european al Platformei DA. Diferența dintre organizarea ad-hoc a protestului Platformei DA și cel finanțat de partidele pro-rusești era vizibilă. Furia populației a atins cote maxime în decembrie 2015 și ianuarie 2016, pe fondul deciziei unei majorități parlamentare (în parte cumpărată de oligarhul Vladimir Plahotniuc) de a-l propune pentru funcția de premier pe oligarhul însuși, cea mai detestată persoană din Republica Moldova (aproximativ 90% opinii nefavorabile în sondaje[2]). La 20 ianuarie 2016, guvernul condus de Pavel Filip, un loial al lui Plahotniuc, a fost votat într-o ședință maraton a parlamentului de la Chișinău (aproximativ 30 minute) și a depus jurământul aproape de miezul nopții, în aceeaşi zi. Guvernul Filip a fost votat, în timp ce în fața parlamentului se desfășurau proteste iar jurământul a fost depus, fără un anunț public prealabil. Majoritatea miniștrilor din guvernul Filip au deținut funcții ministeriale și în guvernele anterioare și sunt sau au fost implicați în acte de corupție[3].
Integrarea europeană după model rusesc
Republica Moldova este astăzi un stat aproape eșuat la nivel instituțional și mai ales economic, un stat în care politicul și mafia au afaceri comune. Legislația moldovenească a fost modificată sau special creată pentru a permite furturile și spălările de bani din bănci. Prin băncile din Republica Moldova au fost spălați 20 miliarde dolari, bani ai mafiei rusești. Situația altor trei bănci este critică și probabil risca soarta celor devalizate. Pe străzile din Chișinău, reporteri de investigații au tranzacționat cu mafioți armament din Transnistria care trebuia transportat pe frontul din Ucraina. În Republica Moldova judecătorii, procurorii și avocații consideră că Procuratura Anticorupție este cea mai coruptă instituție de justiție. Donatorii internaționali au înghețat programele de asistență financiară pentru R. Moldova. În absența unor acorduri cu FMI și UE, guvernul riscă să nu mai poată plăti salariile bugetarilor. O parte din instituțiile din R. Moldova se împrumută deja de la bănci private.
Acesta este rezultatul guvernărilor pro-europene de fațadă, care au construit un stat ce seamana mai mult cu Rusia lui Putin decât cu democrațiile europene. Singura diferență notabilă dintre cele două fiind la nivel discursiv ( politicienii care guvernează la Chișinău se prezintă ca amici ai Occidentului, în vreme ce Putin lansează atacuri furibunde la adresa SUA) și în ceea ce privește libertatea presei și organizațiile neguvernamentale. Meritul principal al ”pro-europenilor” de la Chișinău este semnarea și parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (AA) și obținerea regimului visa-free pentru circulația cetățenilor R. Moldova în UE . Doar că AA riscă să rămână un document de sertar, un paravan discursiv care acoperă practicile de corupție ale unui regim oligarchic. După 7 ani de guvernare ”pro-europeană”, rezultatele în reformarea statului sunt minime (singura excepție notabilă fiind sistemul de educație). În primele 6 luni de implementare doar 1/3 din activitățile prevăzute în Acordul de Asociere au fost realizate[4].
O autocrație oligarhică?
În cei 7 ani de guvernare pro-europeană, în Republica Moldova a fost perpetuat un regim oligarhic, moștenit din perioada guvernării comuniste. Doar oligarhii cei mai importanți au fost înlocuiți de alte nume. Jocurile politice au fost făcute de oligarhii Vlad Filat și Vladimir Plahotniuc. Cei doi au negociat influența și controlul instituțiilor însărcinate cu asigurarea justiției și a securității. Au controlat și extras beneficii financiare din bănci, companiile energetice, vămi sau investiții publice. Și-au creat propriile instiuții de mass-media. După eliminarea lui Vlad Filat și crearea unei noi majorități parlamentare prin coruperea unor deputați, însăși natura regimului politic din R. Moldova este pusă sub semnul întrebării. În urma alegerilor din noiembrie 2014, Partidul Democrat, finanțat de Vlad Plahotniuc a obținut 19 mandate. În prezent Plahotniuc controlează 57 deputați prin dematelarea PCRM și a PLDM. În vederea alegerilor prezidențiale din martie 2016, numărul deputaților controlați de finanțatorul PD ar putea ajunge la 61 (minimul pentru alegerea președintelui) prin voturile altor deputați din PCRM. Este puțin probabil ca Vladimir Voronin, liderul PCRM, care a pierdut sprijinul financiar al Rusiei să nu beneficieze de subsidii din partea lui Plahotniuc. În plus, Voronin poartă povara unor dosare care au fost deschise pe numele fiului său, Oleg.
Republica Moldova se îndreaptă spre un regim oligarhic autoritar întemeiat pe loializarea unui întreg sistem instituțional și a deputaților prin corupție. Condițiile pentru crearea unui regim autoritar vor fi facilitate de retragrea sprijinului financiar al lui Filat pentru instituțiile de media pe care le-a finanțat și care acum se află ”pe poziții” în ceea ce privește redarea informațiilor despre proteste. Cu mici excepții presa de la Chișinău, controlată (în cea mai mare parte de oligarhul Vladimir Plahotniuc) nu a relatat despre protestele organizate de Platforma DA sau a încercat să manipuleze informațiile despre acestea. Presa oligarhului a relatat pe larg despre protestele pro-rușilor, acreditând ideea că inclusiv demersurile Platformei DA au în spate susținerea Moscovei. Mai rămân instuțiile de media controlate de Chiril Lucinschi (fiul celui de-al doilea președinte al R. Moldova)- TV7, de Victor Țopa-Jurnal Tv sau cele finanțate de donatori internaționali -Radio Europa Liberă, DW, Radio Chișinău, Ziarul de Gardă. Toate acestea nu se bucură de investițiile sau de audiența celor susținute de Plahotniuc,
Marea manipulare
Arsenalul mediatic (televiziuni, ziare, publicații on-line, analiștii politici, rețele de bloggeri și ”formatorii de opinie” care activează pe rețelele de socializare) controlat de V. Plahotniuc, precum și deputații care au votat guvernul Filip promovează intens ideea că în spatele protestelor se află ”mâna Moscovei”. Prin urmare, un guvern corupt care menține de fațadă discursul pro-european ar fi preferabil pentru Bruxelles și România în locul unei marionete coordonate de la Moscova.
Prezența la proteste și la dezbaterile publice organizate cu societatea civilă pro-europeană a lui Igor Dodon și Renato Usatîi, liderii ai partidelor pro-rusești alimentează acuzațiile potrivit cărora la Chișinău are un loc un maidan pro-rusesc. În realitate, Dodon și Usatîi au preluat mesajele anti-corupție ale Platformei DA și Maiei Sandu în tentativa de a atrage un suport popular cât mai mare. Inițial protestul comun organizat de cei doi lideri pro-ruși nu a fost unul spontan (ci organizat, cu falși protestatari plătiți), chestiune dovedită de numeroasele articole sau reportaje realizate de presa independentă de la Chișinău. Nu este exclus ca cei doi să fi beneficiat inițial chiar de susținerea financiară a lui V. Plahotniuc pentru a denatura cauza protestului pro-european. Ulterior cei doi au preluat stindardul luptei anti-corupție și s-au alăturat grupului de protestatari ai Platformei DA. Liderii pro-europeni ai protestelor (Andrei Năstase, Maia Sandu) și activiștii civici cu o reputație de netăgăduit (Igor Boțan, Oazu Nantoi) au declarat în repetate rânduri că protestul nu este unul pro-rusesc, că unicul obiectiv pe care îl au în comun cu Dodon și Usatîi este înlăturarea controlului exercitat de V. Plahotniuc asupra instituțiilor și politicienilor din R. Moldova și că militează în continuare pentru implementarea Acordului de Asociere:retorica geopolitică trebuie oprită, dar nu împiedică aplicarea AA…Este necesar și un embargou al pro-rușilor asupra discursului pro-eurasiatic. Retorica geopolitică trebuie înlocuită cu un efort comun de a elimina corupția[5].
Electoratul și votul (geopolitic) al sărăciei
Mentalitățile moștenite din perioada sovietică sau dobândite după 1991, precum și expunerea puternică la mass-media rusă au creat clivaje puternice în societatea din R. Moldova. Acestea s-au suprapus peste compoziția etnică extrem de diversă a acesteia (români, ruși, ucraineni, găgăuzi). Opțiunile pro-ruși , pro-români, stataliști (susținățori ai unui stat R. Moldova independent sub influența UE sau a Rusiei) au fost exploatate de liderii și partidele politice din R. Moldova și de actorii externi pentru obiective limitate la ascensiunea în parlament/ la guvernare sau menținerea unui instrument de influență asupra deciziilor politice de la Chișinău. Schimbările de regim politic de la Chișinău s-au produs întotdeauna ca urmare a eșecului politicilor economice implementate de cei aflați la guvernare. În 1994, alegerile parlamentare au fost câștigate de agrariernii pro-ruși pe fondul crizei economice galopante din timpul guvernării frontiștilor (pro –România). În 1998, pro-europenii și-au luat revanșa profitând de un context economic similar, pentru ca în 2001 să fie înlăturați de la putere de comuniștii pro-ruși ai lui Voronin. Singurii care au reușit să se mențină la putere pentru două mandate succesive au fost comuniștii, pe fondul asigurării unei stabilități economice relative generate de remitențele trimise în R. Moldova de diaspora. Prin urmare, dincolo de afinitățile și preferințe pro-Est sau pro-Vest, cetățenii Republicii Moldova au exprimat în mod constant un vot de blam pentru guvernele care au eșuat în implementarea reformelor economice sau asigurarea unei stabilități relative, în ciuda dezbaterilor politice aprinse cu privire la orientarea pro-Rusia sau pro-UE. Niciun partid sau lider politic de la Chișinău nu a reușit să coaguleze susținere populară pornind de la un deziderat comun tuturor cetățenilor R. Moldova, nu a reușit să depășească discursul pro-Est sau pro-Vest și să propună o formulă de compromis.
Protestele care se desfășoară în prezent la Chișinău au reușit, pentru prima dată în istoria R. Moldova să aducă în stradă cetățenii R. Moldova care au un deziderat comun-eliminarea corupției, lupta împotriva oligarhului Plahotniuc și a partidelor parlamentare controlate de acesta. Acest deziderat tinde să pună bazele unei noi percepții asupra rolul cetățeanului în politica din R. Moldova, care nu mai este doar un elector influențat de disputele pro-români/UE vs. pro-ruși/Uniunea Eurasiatică ci un participant la obiectivul construcției unui stat cu instituții viabile.
Viitorul R. Moldova
O autocrație oligarhică?
În cei 7 ani de guvernare pro-europeană, în Republica Moldova a fost perpetuat un regim oligarhic, moștenit din perioada guvernării comuniste. Doar oligarhii cei mai importanți au fost înlocuiți de alte nume. Jocurile politice au fost făcute de oligarhii Vlad Filat și Vladimir Plahotniuc. Cei doi au negociat influența și controlul instituțiilor însărcinate cu asigurarea justiției și a securității. Au controlat și extras beneficii financiare din bănci, companiile energetice, vămi sau investiții publice. Și-au creat propriile instiuții de mass-media. După eliminarea lui Vlad Filat și crearea unei noi majorități parlamentare prin coruperea unor deputați, însăși natura regimului politic din R. Moldova este pusă sub semnul întrebării. În urma alegerilor din noiembrie 2014, Partidul Democrat, finanțat de Vlad Plahotniuc a obținut 19 mandate. În prezent Plahotniuc controlează 57 deputați prin dematelarea PCRM și a PLDM. În vederea alegerilor prezidențiale din martie 2016, numărul deputaților controlați de finanțatorul PD ar putea ajunge la 61 (minimul pentru alegerea președintelui) prin voturile altor deputați din PCRM. Este puțin probabil ca Vladimir Voronin, liderul PCRM, care a pierdut sprijinul financiar al Rusiei să nu beneficieze de subsidii din partea lui Plahotniuc. În plus, Voronin poartă povara unor dosare care au fost deschise pe numele fiului său, Oleg.
Republica Moldova se îndreaptă spre un regim oligarhic autoritar întemeiat pe loializarea unui întreg sistem instituțional și a deputaților prin corupție. Condițiile pentru crearea unui regim autoritar vor fi facilitate de retragrea sprijinului financiar al lui Filat pentru instituțiile de media pe care le-a finanțat și care acum se află ”pe poziții” în ceea ce privește redarea informațiilor despre proteste. Cu mici excepții presa de la Chișinău, controlată (în cea mai mare parte de oligarhul Vladimir Plahotniuc) nu a relatat despre protestele organizate de Platforma DA sau a încercat să manipuleze informațiile despre acestea. Presa oligarhului a relatat pe larg despre protestele pro-rușilor, acreditând ideea că inclusiv demersurile Platformei DA au în spate susținerea Moscovei. Mai rămân instuțiile de media controlate de Chiril Lucinschi (fiul celui de-al doilea președinte al R. Moldova)- TV7, de Victor Țopa-Jurnal Tv sau cele finanțate de donatori internaționali -Radio Europa Liberă, DW, Radio Chișinău, Ziarul de Gardă. Toate acestea nu se bucură de investițiile sau de audiența celor susținute de Plahotniuc,
UE sau Uniunea Economică Eurasiatică …
Potrivit, Barometrului de opinie publică (BOP) realizat în noiembrie 2015, 88% dintre cetățeni consideră că Republica Moldova se îndreaptă într-o direcție greșită. Același sondaj indică faptul că Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru erau cotate împreună cu aproximativ 39% din intențiile de vot ale electorilor. Sub influența evenimentelor din ultimele două luni, datele par să se fi modificat, iar cifrele avansate în presă ”pe surse” indică procente egale între susținătorii integrării europene și cei care doresc aderarea R. Moldova la Uniunea Eurasiatică. Nu trebuie uitat însă, nici faptul că în Republica Moldova, procentul nehotărâților este de 40-50% ( o parte dintre aceștia fiind cei care au votat în noiembrie 2014, forțele pro-europene, acum compromise). Prin urmare, în prezent preferințele electorale nu sunt trasate net în favoarea pro-rușilor. Dar, tabară pro-rusă poate câștiga suport electoral prin menținerea la putere a unui guvern pro-european de fațadă, care este perceput exclusiv ca o emanație a statului capturat de un oligarh. Dacă agonia fals pro-europeană a R. Moldova se va prelungi vreme de câţiva ani prin prezenţa la putere a unor guvernanţi corupţi, şansele ca partidele pro-ruseşti să obţină o majoritate parlamentară de 2/3, necesară pentru votarea unei iniţiative de modificare a constituţiei ar creşte. Partidul Socialiştilor a anunţat încă din anul 2013 un plan de soluţionare a conflictului transnistrean prin federalizare[6] (evident sub coordonarea Moscovei). Trebuie luat în considerație și faptul că într-un stat în care 15% din PIB provine din asistența financiară oferită de partenerii occidentali pentru dezvoltare este puțin probabil ca pro-rușii, o dată ajunși la putere să nu guverneze pro-rusește pe bani europeni. De altfel Igor Dodon a redus criticile la adresa AA și nu a mai anunțat intenții cu privire la denunțarea acestuia[7].
Unirea cu România…
BOP realizat în noiembrie 2015 arată că aproximativ 20% dintre cetățenii R. Moldova susțin ideea unirii cu România. Până în 2015, procentul unioniștilor era văzut ca fiind apropiat de numărul celor care au votat la ultimele scrutine Partidul Liberal-11% (văzut ca principala forță politică pro-unire). Prin urmare, am putea considera că numărul unioniștilor a crescut, în special pe fondul degradării situației economice din R. Moldova și a imaginii pozitive pe care și-a creat-o România prin intermediul acțiunilor DNA. Totuși, având în vedere eterogenitatea mișcării unioniste din R. Moldova, cifra ar putea să ajungă la 30%. Unioniștii pot fi divizați în mai multe categorii: veteranii unioniști (cei care susțin cauza din anii 1980), tinerii unioniști (grupați în mișcările civice-Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei apărute la București și Chișinău începând cu anul 2011), ”caii troieni” (falși unioniști infiltrați în mișcările unioniste de către servicii secrete sau oligarhii din R. Moldova), unioniștii nedeclarați (cei care susțin cauza unirii, dar nu exprima adeziunea în mod deschis, pentru a nu fi acuzați că urmăresc dispariția R. Moldova ca stat, pentru a nu fi asociați naționaliștilor sau “cailor troieni”).
În acelați timp nu trebuie neglijat nici faptul că în BOP realizat în noiembrie 2015, întrebarea cu privire la unire a fost adresată în mod direct în R. Moldova prima dată după 1991, chestiune care poate să sugereze la fel de bine faptul că cifra de 20% este un procent constant sau că reprezintă o perpetuare a cauzei unioniste în familiile veteranilor unioniști.
Dacă analizăm discursul politic de la Chișinău și contextul în care acesta este produs, observăm că în rândul politicienilor sau celor care influențează dezbaterile publice din Republica Moldova există mai multe persoane care animă cauza unirii. Deputații și aleșii locali ai Partidului Liberal care au redescoperit cauza unirii pe fondul scăderii preferințelor electorale pentru liberali (aproximativ 5% de la 11% la scrutinele anterioare) și a publicării BOP din noiembrie 2015 (20% susținători declarați ai unionismului). Cauza unirii este, de asemenea, susținută și popularizată asiduu în mass-media/rețelele de socializare/bloguri, prin marșuri, evenimente publice (de prezentare ), proteste de mișcările civice de tineret din R. Moldova și România. Discursul cu privire la unire este popularizat și de mass-media afiliată oligarhului Plahotniuc pentru a deturna atenția publicului de la dezbaterile și acuzațiile cu privire la corupția întregii clase politice de la Chișinău.
Referințele la unire sunt prezente și în discursul lui Igor Dodon liderului Partidului Socialiștilor (pro-rus) care pe fondul competiției cu Partidul Nostru (pro-rus) tinde să acapereze voturi din partea electorilor care nu susțin proiectul unirii (53% în sondaje). Igor Dodon are un discursul anti-românesc, specific propagandei rusești ”România este un stat imperialist care intenționează să anexe R. Moldova”, ”pretențiile României sunt susținute de guvernarea eurounionistă de la Chișinău”.
INTERVIURILE HotNews.ro