Sari direct la conținut

Anchetă la spitalul din Rovinari după decesul unei femei. Rudele susțin că medicul de gardă nu s-ar fi ridicat de pe scaun pentru a-i acorda primul ajutor

HotNews.ro
Spital din Romania, Foto: Hotnews
Spital din Romania, Foto: Hotnews

Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal după ce o femeie de 57 de ani a murit la Spitalul Orăşenesc din Rovinari. În timp ce medicii spun că fac totul pentru pacienți, o rudă a femeii susține că aceasta se simțea tot mai rău, iar un doctor i-ar fi răspuns „lasă, că își revine”, în timp ce un medic care era de gardă nu s-ar fi ridicat de pe scaun pentru a-i acorda pacientei primul ajutor, relatează Mediafax. Femeia în vârstă de 57 de ani, din comuna Telești, a murit duminică seara, la Spitalul Orăşenesc Rovinari.

„Am dus-o pe soacra mea la spital. Avea dureri în piept și nu putea să respire. A fost dusă cu ambulanța la spital. Am sunat la 112. Noi când am ajuns ne-au spus că i s-a înrăutățit starea pe mașină, că ar fi intrat în stop cardio-respirator sau ceva de genul. I-au pus aparate, numai că acei medici, în loc să fie mai cooperanți, stăteau și gândeau unde să o trimită, dacă pot să o trimită, să dea telefoane, că nu o primește acolo, până au făcut hârtiile i-a fost din ce în ce mai rău. I-au luat glicemia, într-adevăr a avut-o puțin mare de acasă, avea 320. Nu știm ce tratamente i-au făcut. A venit și Poliția. Au fost doi doctori, un domn doctor și o domnișoară la care a mai murit un om în urmă cu câteva luni”, a declarat, pentru Mediafax, Cosmin Cornoiu, ginerele femeii.

Potrivit acestuia, moartea a fost suspectă și au fost chemați și polițiștii: „I-au făcut manevre de resuscitare timp de 50 de minute și a decedat. Nu sunt doctori pe parte de Cardiologie, unul era pe Chirurgie, unul pe alltceva, nu e un medic specialist. Noi am spus că îi e rău și că vomită și doctorul spunea «lasă, că își revine». Stătea acolo liniștit domnul doctor. Puteau să ne spună direct să mergem în altă parte. Am cerut imediat informații. Am și filmat. Vrem să se facă dreptate. Nepăsarea aceasta, stai să te rogi de ei să îți facă ceva. Când îi vezi că te privesc de deasupra și spun că știu ei ce au de făcut, asta mă deranjează. Decesul a fost anunțat la 21.45, noi am dus-o pe la 19.30-20.00. Până s-au hotărât ce să facă, demersurile, până au făcut hârtiile a trecut o oră și ceva. Dacă vezi că nu e de competența ta, trimite-o mai departe. Nu ne spui că e bine și apoi că a murit.”

Rudele au cerut explicații medicilor, fiind nevoie de intervenția polițiștilor: „Doamnă, muri de două ore și dumneavoastră stați tot pe scaun. De când am venit aici, dumneavoastră faceți tot la acte. V-a spus unchiul meu că i-a venit rău, că trage să moară, atunci vă ridicarăți de pe scaun. Dădeați telefoane că nu știați ce să faceți. (…) Nu ne pofiți afară, că plătim bani, nu vă e rușine?”, i-au reproșat rudele femeii medicului de gardă.

Reprezentanţii unităţii spitaliceşti susțin că medicii și-au făcut datoria: „Doctorii și-au făcut datoria, cu presiunea care a fost pusă pe ei, că au fost patru cazuri în același timp și cu toată presiunea, că au fost înjurați și făcuți în toate felurile, ei și-au făcut treaba. Noi aici ne dăm sufletul pentru pacienți”, a declarat Adrian Murea, managerul spitalului Sfântul Ştefan din Rovinari.

Poliţia a început cercetările în acest caz şi a fost întocmit un dosar penal: „A chemat ambulanța și a decedat la scurt timp la spital. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. A decedat la spital. Nu prezenta urme de violență pe corp”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În luna iulie, poliţiştii din Gorj au mai deschis un dosar penal după ce un bărbat de 55 de ani a murit, la câteva ore după ce a primit tratament la Spitalul Orăşenesc Rovinari. Din cauză că nu erau locuri disponibile, bărbatul ar fi fost lăsat să plece acasă, deşi se simţea rău. Și atunci, de serviciu era același medic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro