Sari direct la conținut

Andreea Macelaru Sofron va fi Regina Maria, iar Sergiu Nicolaescu il va interpreta pe Carol I in docu-drama care se ocupa de ultimele luni din viata regelui

HotNews.ro

In ciuda speculatiilor din presa de scandal, nu Simona Patruleasa o va interpreta pe Regina Maria in docu-drama „Carol I”, ci actrita Andreea Macelaru Sofron. La sfarsitul castingului care a durat trei luni, regizorul a fost convins ca doar actrita Teatrului Bulandra o poate juca pe regina. La casting s-au prezentat foarte multe actrite mai cunoscute sau mai necunoscute, printre care Ilinca Goia, Manuela Harabor si Simona Patruleasa.

“M-am hotarat cu doar cateva zile inainte sa incep filmarile, pentru ca am vrut sa vad cat mai multe actrite. Am ales-o pe Andreea pentru ca a dat cea mai buna proba si pentru ca privirea ei mi-a amintit de cea a Reginei Maria din fotografii”, marturiseste Sergiu Nicolaescu, citat de un comunicat MediaPro.

Filmarile incep in saptamana care urmeaza si se vor desfasura timp de 14 zile la Sinaia. Imaginea va fi asigurata de Viorel Sergovici Jr., iar din distributie mai fac parte, printre altii, Razvan Vasilescu, Cristian Motiu si Geo Dobre.

Rolul lui Carol I va fi interpretat de Sergiu Nicolaescu.

Filmul e o docu-drama si se ocupa de ultimele luni din viata regelui, precum si de controversa acestuia cu membrii guvernului pe tema aliatilor, odata cu izbucnirea primului Razboi Mondial.

“Carol I” a castigat finantare la concursul organizat in 2006 de Centrul National al Cinematografiei si este produs de MediaPro Pictures. Durata lui va fi de 90 de minute. Filmul e destinat micului ecran, dar e posibil sa fie distribuit si in sali. Pe langa secventele filmate cu actori, el va folosi si imagini de epoca.

Sergiu Nicolaescu l-a mai interpretat pe Carol I in filmul “Pentru patrie”, realizat tot de el in 1977.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro