Sari direct la conținut

Angajați ai Spitalului de Psihiatrie Socola, prinși cu o alcoolemie de 2 la mie în timpul serviciului

HotNews.ro

Doi angajați ai Spitalului de Psihiatrie din Socola au fost prinși cu o alcoolemie de 2 la mie în timpul serviciului, după ce au fost reclamați de aparținătorii pacienților, care au chemat medicul de gardă și managerul unității sanitare, scrie Ziarul de Iași.

Aparţinătoarea unui pacient a povestit că încă din luna noiembrie a anului trecut i-a văzut pe cei doi că nu se puteau ţine pe picioare, sesizând medicul de gardă, iar ulterior, în noaptea de 13 aprilie, episodul s-a repetat, fiind chemat medicul de gardă, dar şi ma­nagerul unităţii medicale. Atunci le-au fost prelevate probe care au arătat că unul dintre ei avea o alcoolemie de 2,65 la mie, iar celălalt de 1,90 la mie.

Angajatul care a fost descoperit cu alcoolemie de 2,65 la mie a fost chemat de alte trei ori în comisia de disciplină din acelaşi motiv, iar imediat după noaptea în care a fost descoperit, şi-a luat concediu medical. Cazul a intrat în comisia de disciplină a unităţii, fiind programată iniţial o întrunire a comisiei pe data de 4 mai, care a fost amânată până pe data de 14 mai, între timp cei doi angajaţi luându-şi în repetate rânduri concediu de odihnă sau concediu medical.

Până în acest moment nu s-a luat o decizie cu privire la cei doi.

Managerul unităţii medicale, dr. Gabriel Oprişanu, a precizat că îi este cunoscut cazul şi că vor fi luate măsuri în urma deciziei pe care o va lua comisia de disciplină săptămâna viitoare: „Comisia de disciplină a fost amânată pentru că ei sunt în concediu medical şi nu s-au prezentat la solicitare, nu îi putem cerceta atât timp cât ei sunt în concediu medical. Se prelungeşte termenul de cercetare cu perioada cât au fost în concediu. După ce voi vedea raportul co­misiei, voi lua o decizie, ştiu că s-a confirmat ceea ce a fost prezentat. Au fost depistaţi cu o anumită alcoolemie şi vor suporta consecinţele, din punctul meu de vedere, mai ales având în vedere că nu sunt la prima abatere, regulamentul de ordine interioară este foarte clar. Există posibilitatea foarte mare să vorbim despre desfacerea contractului de muncă în cazul celui care nu se află la prima abatere”, a precizat dr. Gabriel Oprişanu, managerul unităţii medicale.

Cazul nu este singular, o situaţie asemănătoare fiind înregistrată în luna septembrie a anului 2016 la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Grajduri, când cinci angajaţi au fost prinşi după ce au consumat alcool. Dintre cei cinci angajaţi surprinşi, unul era asistent, trei erau infirmieri şi unul era muncitor de supraveghere. În urma recoltării probelor biologice, a rezultat că au avut alcoolemii care ajungeau şi până la 1 la mie, fiind propuşi pentru desfacerea contractului de muncă, având în vedere că nu erau la primele abateri de acest fel. Cei cinci au protestat în curtea spitalului, considerându-se nedreptățiți, și au dat spitalul în judecată.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro