Angajatii de la Tractorul, Rulmentul si Nitramonia au protestat in fata Prefecturii Brasov
Cei peste 3.000 de protestatari de la uzinele brasovene Tractorul, Rulmentul si Nitramonia au ajuns, in jurul orei 13.00, in fata sediului Prefecturii Brasov, unde au tinut cateva momente de reculegere pentru Tractorul, Rulmentul si Nitramonia. Sindicalistii au aprins lumanari si au asezat coroane de flori si un sicriu langa gardul Prefecturii.
Protestatarii scandeaza „Hotii, Hotii!”, „Ati omorat Tractrull!”, „Unitate!” si „Jos Guvernul”.
Inainte de a porni spre Prefectura, muncitorii au asezat la poarta uzinei Tractorul o coroana de flori pe care scrie: „V-am votat, ne-ati lichidat. Coroana dedicata Guvernului Romaniei” si au aprins cateva lumanari.
Muncitorii sunt nemultumiti de situatia incerta in care se afla cele trei societati brasove, dar mai ales de decizia de restructurare a uzinei Tractorul.
Reamintim ca Adunarea Generala a Actionarilor de la Tractorul Brasov a decis, vineri, lichidarea voluntara a societatii si disponibilizarea intregului personal.
Potrivit liderului de sindicat Gheorghe Apostu, programul de restructurare, adoptat de catre reprezentantii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), difera de forma propusa de catre Consiliul de Administratie.
„Vor fi disponibilizati 1.800 de salariati, in prima faza, iar in cel mult 30 de zile vor fi disponibilizati si ceilalti 123 de angajati”, a mai spus Apostu.
Conform programului initial, 1.573 de angajati urmau sa fie disponibilizati in prima etapa si restul de 350, in urmatoarele sase luni.