Skip to content
Sus: fotografiile victimelor tragediei din clubul Colectiv. Jos, Antonina Radu, condamnată în mai 2022 la 8 ani și 8 luni închisoare în dosarul Colectiv 1. Fotografie principală: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Antonina Radu va efectua condamnarea la închisoare în dosarul Colectiv în Republica Moldova, unde a fugit de justiția din România

Antonina Radu, fostă ofițer ISU condamnată în dosarul Colectiv, va executa șase ani de închisoare în Republica Moldova, care a recunoscut condamnarea din România, anunță Ministerul Justiției, care a fost informat despre decizie de Ministerul Justiției de la Chișinău.

Antonina Radu, pompier ISUBIF, a fost condamnată definitiv în România la 8 ani și 8 luni de închisoare în mai 2022,  dar a fugit în Republica Moldova, de unde era originară, iar România nu a reușit extrădarea ei.

„În urma localizării sale pe teritoriul Republicii Moldova și având în vedere că acest stat nu își extrădează proprii cetățeni, la data de 31 mai 2022 Ministerul Justiției din România a transmis autorităților moldovene cererea de preluare a executării pedepsei”, potrivit unui comunicat de presă al MJ.

„Urmare acestui fapt, Radu Antonina execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pronunțată de instanța moldovenească în baza recunoașterii condamnării din România, în prezent aceasta fiind încarcerată într-un penitenciar din Republica Moldova”, a adăugat Ministerul Justiției din România, fără a explica diferența dintre anii de închisoare la care a fost condamnată aceasta și cât a anunțat Chișinăul că va executa.

Antonina Radu a deschis în trecut mai multe acțiuni la instanțele din Chișinău, în paralel cu demersul Ministerului Justiției de la București privind extrădarea, respectiv recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriul Republicii Moldova. 

Potrivit documentelor din dosarele aflate pe rolul Judecătoriei, respectiv Curții de Apel Chișinău, consultate anul trecut de de HotNews, Antonina Radu a încercat să obțină anularea pedepsei pe motiv că, aplicând legislația din Republica Moldova, faptele sale erau prescrise la momentul pronunțării sentinței Curții de Apel București.

Pe 12 iulie 2025 Antonina Radu, în prezent Petrescu, obținuse și o victorie de etapă la Curtea de Apel Chișinău, când instanța a decis rejudecarea cererii Ministerului Justiției din România privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul Republicii Moldova a sentinței penale din dosarul Colectiv.