Anunțul momentului în lumea televiziunii. Denise Rifai pleacă de la Kanal D după șase ani. La ce televiziune se duce
Denise Rifai, care realiza „40 de întrebări” la KanalD, se mută la o altă televiziune. Din luna februarie, jurnalista se alătură Antena 1, pentru un „format nou, care va surprinde”, potrivit unui comunicat transmis de Antena Group.
Rifai va face parte dintr-o echipă de producție condusă de Emilia Vlad, producătoarea emisiunilor „Insula Iubirii” sau „Te cunosc de undeva”.
Potrivit Antena Group, în următoarea perioadă, Denise Rifai va pregăti „un format nou, care va surprinde și va aduce conținut fresh telespectatorilor”.
„De-a lungul anilor, m-am implicat doar în proiecte în care am crezut, care am știut că pot aduce ceva nou celor care mă urmăreau și care au demonstrat, prin audiențe, că au fost printre emisiunile de top ale momentului. Acum, a venit vremea pentru o schimbare pe care o consider că vine la momentul potrivit. Sunt încântată să fac parte din Antena Group și am mare încredere în ceea ce va urma”, a declarat prezentatoarea TV, citată în comunicat.
Denise Rifai a făcut parte din echipa Kanal D timp de aproape șase ani. Înainte de Kanal D, ea a lucrat vreme de nouă ani în studiourile Realitatea TV.
